„Cruciaţii“ se bat deja pe petrol

0
0

Căderea anunţată a regimului Gaddafi dă startul unui nou „război“ pentru petrolul libian. Rebelii libieni au început ofensiva asupra complexului rezidenţial din Tripoli, unde se spune că se ascunde colonelul Muammar Gaddafi.

Rebelii au luat ieri cu asalt reşedinţa din capitala Tripoli a liderului libian. Postul de televiziune Al-Arabyia a relatat că mai multe explozii puternice s-au auzit în vecinătatea complexului rezidenţial din Tripoli, Bab al-Azizia, unde se spune că se ascunde în continuare Muammar Gaddafi. Forţelor rebele din Tripoli li s-au alăturat ieri încă 500 de luptători din Misrata, ţinta lor principală fiind capturarea colonelului Gaddafi. Presa arabă susţine că liderul libian se ascunde în buncărele din complex, fiind păzit de câteva sute de mercenari africani.

Rebelii, petrolul şi americanii: în cât timp producţia Libiei va reveni la nivelul antebelic şi care va fi efectul acesteia asupra crizei mondiale?

image

Informaţii nesigure

Atacul cu rachete sol-sol lansat luni noapte de trupele lui Gaddafi în zona Golfului Sirt şi apariţia surprinzătoare, ieri, pe străzile din Tripoli a fiului liderului libian Saif al-Islam, pe care opozanţii susţineau că l-au arestat, arată cât de imprevizibilă este evoluţia situaţiei din zonă şi cât de greu de verificat sunt informaţiile venite (inclusiv pe Twitter şi Facebook) din Libia.

Reprezentanţii marilor puteri, care s-au grăbit să salute luni sfârşitul dictaturii în ţara africană, au admis ieri că victoria rebelilor nu este deplină. „Am spus deja că victoria nu este completă. Regimul libian este aproape de prăbuşire, dar încă opune oarecare rezistenţă. E necesar ca forţele NATO să fie permanent în alertă pentru a pune punct aceste operaţiuni", a declarat ministrul de Externe al Franţei, Alain Juppé.

Frica de armele chimice

Numărul victimelor creşte de la o oră la alta în Tripoli, iar SUA şi NATO se arată îngrijorate de securitatea stocurilor de arme chimice libiene. Un oficial al Alianţei a declarat că NATO „urmăreşte direct" depozitele de arme de distrugere în masă, utilizând imagini din satelit, avioane fără pilot şi alte tipuri de supraveghere aeriană. Monitorizează situaţia stocurilor de gaze de luptă şi o serie de agenţi ai serviciilor secrete americane.

Plata învingătorilor

În timp ce liderii politici ai lumii vorbesc despre democratizarea Libiei în perioada post-Gaddafi, încercând să ghicească care vor fi succesorii acestuia la putere, marile companii energetice din lume au început competiţia pentru petrolul pe care-l are ţara africană. În urmă cu şase luni, înainte de începerea rebeliunii, Libia exporta 1,3 milioane de barili de petrol pe zi.

Puţine alte ţări dispun de hidrocarburi de aşa bună calitate precum petrolul sweet crude libian, de care depind cele mai multe rafinării. Ţările membre NATO, care au participat la ofensiva aeriană din Libia s-au asigurat deja că firmele lor vor avea acces la câmpurile petroliere din ţara africană. Ministrul italian de Externe, Franco Frattini, a transmis companiei Eni că „va avea un rol important" în Libia. În afară de Eni, în cursa pentru petrolul libian rămân toate companiile care cândva au avut înţelegeri cu Muammar Gaddafi. Printre acestea se numără BP din Marea Britanie, Total din Franţa, Repsol din Spania şi OMV austriac. Deşi ţiţeiul libian asigură doar 1% din importurile SUA, nici Washingtonul nu este dezinteresat de „aurul negru" african. Companiile americane Marathon, Hess şi ConcoPhillips au avut şi ele contracte semnate cu Gaddafi.

Deşi Berlinul s-a opus ofensivei în Libia, acum oferă CNT un ajutor substanţial pentru reconstrucţie. Potrivit „Die Presse", Steffen Behm, expert la Camera de Comerţ şi Industrie germană, susţine că întrevede deja un potenţial enorm pentru companiile germane în refacerea infrastructurii libiene.

1,3 milioane de barili de petrol pe zi exporta Libia înainte de începerea revoltelor.

Nu vor baze NATO

Liderii Consiliului Naţional de Tranziţie (CNT) libian vor avea sarcina dificilă de a instaura ordinea după haosul post-conflict. Ei vor trebui să ţină sub control triburile şi să repună pe picioare economia. CNT a refuzat însă instalarea de baze militare ale NATO, după înlăturarea colonelului Muammar Gaddafi.



Luptătorii din Tripoli sunt şoferi şi electricieni

Povestea „Brigăzii Tripoli" - numită de libieni „Katiba Tripoli", grupul de rebeli care a luat cu asalt Tripoli ţine prima pagină a ziarelor. Înfiinţată în luna aprilie, la Benghazi, Brigada este formată din aproximativ 1.000 de tineri cu diferite meserii, de la şofer de taxi la electrician. Alţii nici nu au terminat facultatea, dar toţi cunosc bine capitala. Ei au fost înarmaţi şi antrenaţi în secret de militari quata­rioţi şi occidentali, relatează cotidianul francez „Le Figaro". Soldaţii de ocazie din Tripoli poartă uniformă, iar emblema lor seamănă cu un dragon în culorile rebeliunii: roşu, negru şi verde.

Se ascunde Gaddafi sub o nouă faţă?

De la începutul ofensivei rebelilor asupra Tripoli, colonelul Muammar Gaddafi a fost, în mod neobişnuit, o prezenţă discretă, ceea ce a dat frâu liber speculaţiilor. Fiul acestuia, Seif al-Islam, a asigurat că tatăl său este nevătămat şi se află la Tripoli.

image

Liderul libian, Muammar Gaddafi, a suferit cel puţin o operaţie estetică, în ultimii 15 ani   Foto: reuters



„Suntem aici. Acesta este poporul nostru şi noi trăim aici, murim aici. Şi vom câştiga pentru că poporul este cu noi", a declarat Al-Islam, despre care rebelii spuneau că este arestat şi care ieri a surprins pe toată lumea apărând într-o înregistrare video, vesel şi cu chef de vorbă.

Declaraţia lui Saif al-Islam vine la scurt timp după ce Al‑Jazeera a citat surse potrivit cărora liderul libian, fiul său Khamis şi şeful serviciilor de informaţii Abdallah Senussi au fost ucişi. Presa de limba arabă a mai lansat şi speculaţia că liderul libian a părăsit pe ascuns Tripoli. Nici o schimbare a înfăţişării nu este exclusă. Nu ar fi prima oară când Gaddafi face o operaţie estetică. Cunoscutul chirurg plastic Liacyr Ribeiro, care are o clinică în Brazilia, a dezvăluit cum în 1995 l-a avut pe masa de operaţie pe Gaddafi.

„În 1994 am fost la un congres internaţional la Tripoli şi la un moment dat m-a «răpit» un funcţionar, cu care am mers cu maşina ore-n şir. Am ajuns undeva într-un buncăr. Acolo mă aştepta Gaddafi", a povestit chirurgul, citat de cotidianul austriac „Die Presse". „Colonelul vorbea într-o engleză impecabilă. Mi-a explicat că vrea să-i îndepărtez chirurgical nişte riduri ale feţei, ca să apară tânăr şi atractiv în faţa poporului", a declarat brazilianul precizând că liderul libian voia operaţia pe loc.

Hamburger în timpul operaţiei

Potrivit declaraţiilor lui Ribeiro, demne de un film cu James Bond, buncărul lui Gaddafi avea, în afara unei piscine şi a unui restaurant, şi o clinică. Chirurgul susţine că i-a explicat liderului libian că operaţia nu poate fi făcută imediat şi a convenit cu el să facă intervenţia anul următor. Operaţia a avut loc tot în clinica din buncărul lui Gaddafi, liderul libian fiind cel care a decis unde să fie făcute inciziile, în ce loc să-i fie făcut un lipofilling. Ribeiro a povestit că, pe patul de operaţie, sub efectul anesteziei, Gaddafi a cerut un hamburger, motiv pentru care operaţia a trebuit să fie întreruptă o vreme.

image
În lume


Ultimele știri
Cele mai citite