Coreea de Nord lansează o rachetă balistică, cu o zi înainte de summitul dintre Trump şi preşedintele Chinei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO AP
FOTO AP

Miercuri, Coreea de Nord a lansat o racheta balistică de pe coasta de est a ţării în Marea Japoniei, cu câteva ore înainte de întâlnirea dintre liderii Statelor Unite şi Chinei, care vor discuta, printre altele, şi despre programul de înarmare al Phenianului, relatază Reuters.

Conform autorităţilor din Coreea de Sud, racheta a zburat aproximativ 60 de kilometri, fiind lansată din Sinpo, un oraş portuar. Orice lansare în care se foloseşte tehnologie pentru rachete balistice este în prezent interzisă de Consiliul pentru Securitate al Naţiunilor Unite, însă Coreea de Nord nu se află la prima abatere şi motivează prin dreptul suveran de a „explora spaţiul” şi pentru apărare.

De asemenea, acum două săptămâni, Phenianul a avut o încercare eşuată de a lansa o rachetă balistică, iar la începutul lui martie a tras patru proiectile spre Japonia, cel mai apropiat ajungând la 300 de kilometri de coastă. În 2016, Coreea de Nord a testat cu succes şi două arme nucleare.

Experţi şi oficiali din SUA susţin că Phenianul încearcă să dezvolte o rachetă balistică intercontinentală care să poată lovi Statele Unite, însă deocamdată tehnlogia pe care aceştia o folosesc nu este îndeajuns de dezvoltată.

Luni, preşedintele Statelor Unite declara că la întâlnirea sa cu liderul chinez, Xi Jinping, va pune presiune asupra acestuia să ia acţiuni mai agresive în relaţia cu Phenianul. Mai exact, Trump vrea ca Beijingul să-şi folosească presiunea economică asupra Coreei de Nord pentru a le încetini programele militare. Totuşi, China a declarat că nu deţine o astfel de influenţă.

La summit, Xi va discuta cu Trump şi despre programul pentru rachete al Statelor Unite, China fiind nemulţumită de radarul pe care americanii l-au instalat în Coreea de Sud pentru a detecta şi contracara eventualele atacuri cu proiectile ale Phenianului. Nemulţumirea Beijingului vine din faptul că radarul are o rază de acţiune mult mai mare decât ar avea nevoie pentru a apăra Coreea de Sud de vecinii de la nord şi că dispozitivul ar putea arunca o privire şi peste programul militar chinez.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite