Ce trebuie să ştii despre Mali, naţiunea africană care riscă să devină următorul Afganistan

Armata franceză a intervenit în Mali, săptămâna trecută, la cererea oficialilor din capitala Bamako, în urma unei ofensive islamiste în sud. Operaţiunea militară a francezilor a oprit, cel puţin pentru moment, avansul islamiştilor radicali.

Publicaţia americană „Huffington Post“ oferă informaţii despre naţiunea africană în care există riscul izbucnirii unui conflict asemănător cu cel din Afganistan.

Geografia

Mali are o suprafaţă vastă, fără ieşire la mare, traversată de deşertul Sahara, care se învecinează la nord cu Algeria, la sud cu Coasta de Fildeş, dar are graniţă şi cu Senegal, Mauritania, Niger, Burkina Faso şi Guineea. Partea de nord a ţării se află sub ocupaţia islamiştilor radicali, în timp ce guvernarea slabă îşi are centrul în sudul naţiunii.

Actualul conflict are loc în mijlocul ţării, în timp ce forţele franceze încearcă să împiedice pătrunderea islamiştilor în sud, spre centrul de putere.

Populaţia

Mali are o populaţie de aproximativ 15,8 milioane de oameni, dintre care 1,62 de milioane locuiesc în capitala Bamako.

Populaţia din Mali reflectă o diversitate de culturi, precum Bambara, Malinke sau Peul. În partea de nord a ţării trăiesc şi numeroşi arabi şi tuaregi, care au condus, de-a lungul anilor, numeroase revolte împotriva guvernului.

Înainte de numeroasele răpiri puse la cale de filiala al-Qaeda din Africa de Nord, oraşul Timbuktu era o destinaţie populară pentru turişti, iar ţara era gazda unui eveniment muzical anual numit „Festival în deşert“.

Religia

Musulmanii reprezintă un procent de 90% din populaţia ţării, iar chemarea la rugăciune se aude regulat în comunităţi, acolo unde covoraşele şi mărgelele de rugăciune se vând pe străzi. Oraşul Timbuktu este un loc cu o importanţă religioasă semnificativă pentru învăţătura islamică, oraşul având aproape 20.000 de manuscrise, care datează încă din secolul al XII-lea.

Islamul pe care-l îmbrăţişează malienii de sute de ani are o formă moderată, deşi extremiştii au început să implementeze o formă strictă a legii ismalice, cunoscută sub numele Sharia, încă de anul trecut.

Islamiştii au provocat proteste la nivel internaţional atunci când au distrus morminte istorice şi au atacat poarta unei moschei vechi de 600 de ani din Timbuktu. Tot ei au impus execuţii publice, amputări şi biciuiri, pentru infracţiuni precum deţinerea deţigări sau femei prinse pe stradă cu capul descoperit.

Importanţa strategică

Analiştii se tem că militanţii al-Qaeda din nordul Mali se folosesc de regiunea vastă, din afara controlului exercitat de guvern, pentru a pregăti atacuri care vizează tările vecine. Datorită legăturii istorice între Franţa şi Mali, fostă colonie franceză, mulţi cetăţeni malieni călătoresc între cele două ţări.

Resurse

Mulţi cetăţeni sunt agricultori şi cultivă mei, orez şi porumb.  Cu toate acestea, aurul este cea de-a treia resursă exportată de Mali, după bumbac şi animale.

Democraţia

Mali a alunecat spre dictatură odată cu obţinerea independenţei de Franţa, în 1960, dar 32 de ani mai târziu aveau loc primele alegeri electorale, după o lovitură de stat. Preşedintele ales în 1992 s-a retras după cele două mandate şi a fost urmat de Amadou Toumani Toure, ales paşnic în 2002.

Cu câteva luni înainte de terminarea mandatului, în martie 2012, Toure a fost înlăturat în urma unei lovituri de stat. Conducerea a fost predată unui guvern civil interimar slab, dar se bănuieşte că ţara încă este controlată de liderul loviturii de stat. În urma revoltelor, armata a rămas dezorganizată, ceea ce ridică semne de întrebare în ceea ce priveşte sprijinul pe care soldaţii malieni îl pot oferi pe parcursul intervenţiei franceze.

Provocări

Mali rămâne una dintre cele mai sărace ţări ale lumii şi se estimează că are a doua cea mai mare rată de mortalitate infantilă , după Afganistan. Speranţa de viaţă a populaţiei este de 53 de ani şi numai 20% din femei ştiu să citească şi să scrie. În medie, fiecare femeie are şase copii şi nu este neobişnuit pentru aceştia să-şi însoţească părinţii la muncă, încă de la vârste fragede sau să lucreze în industria minieră a ţării.