Ce opţiuni are Iranul să se răzbune pe SUA
0Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a promis „o răzbunare drastică” împotriva Americii, ca urmare a uciderii celui mai faimos general iranian, dar liderul musulman este, de asemenea, conştient că regimul său nu a părut niciodată mai vulnerabil în faţa unei prăbuşiri pe plan intern ca până acum.
Khamenei ştie că următorul pas pe care îl va face – împotriva celei mai mari puteri militare a lumii – va fi pe muchie de cuţit, notează Politico.
Pe termen scurt, nu are de ales decât că jure răzbunare. Qassem Soleimani a fost o figură aproape legendară în Iran şi el a devenit cunoscut la nivel internaţional pentru victoriile sale împotriva Statului Islamic, în Irak şi Siria. El a fost ucis într-un atac cu dronă al americanilor, atunci când părăsea aeroportul din Bagdad şi Pentagonul a declarat că Soleimani plănuia atacuri asupra trupelor şi diplomaţilor americani.
Khamenei a declarat imediat trei zile de doliu naţional şi a promis că va reacţiona împotriva „criminalilor care şi-au pătat mâinile necurate cu sângele lui.
Soleimani era aproape un erou popular pentru multe dintre unităţile Gărzilor Revoluţionare care îl menţin la putere pe Khamenei şi protejaţii său vor dori, cu siguranţă, să atace diferite ţinte din toată lumea, în special în bastioanele lor din Orientul Mijlociu şi Golful Persic.
Ali Shamkhani, secretarul general al Consiliului Suprem al Securităţii Naţionale iraniene, a declarat marţi agenţiei iraniene de presă Fars că Iranul examinează 13 scenarii în vederea răzbunării asasinării generalului Qassem Soleimani.
„Americanii trebuie să ştie că, pentru moment, 13 scenarii de răzbunare au fost dezbătute în cadrul Consiliului, iar în pofida faptului că un consens se formează în jurul scenariului celui mai slab, punerea acestuia în aplicare ar putea fi un coşmar istoric pentru toţi americanii”, a avertizat Ali Shamkhani.
Însă o „răzbunare însângerată” – după cum o cataloghează Khamenei – este un joc cu riscuri mari.
Liderul Iranului trebuie să cântărească pericolele unei lupte prelungite, în contextul în care opoziţia faţă de Republica Islamică nu a fost niciodată atât de puternică în plan intern. În noiembrie, proteste de amploare au avut loc în toată ţara şi autorităţile le-au zdrobit cu o mână de fier, omorând sute de demonstraţi şi încarcerând alte câteva mii. O reducere acută în subvenţiile pentru combustibil s-a dovedit a fi catalizatorul protestelor, care au vizat şi corupţia endemică din ţară, lipsa unui management bun şi represiunea statului faţă de libertăţile civile. Cu presiunile venite din partea lui Trump, economia arată semne că se apropie de un punct critic şi schemele de bunăstare sunt prea scumpe acum.
Deşi Soleimani s-a bucurat de o veneraţie profundă în Iran şi pedigree-ul său militar datează încă de la războiul cu Irakul din anii 1980, acest lucru nu a dus la afecţiune faţă de poliţia represivă de stat şi aparatul de securitate. Gărzile Revoluţionare sunt deseori văzute de către iranienii obişnuiţi ca parte integrantă din răul general care le afectează ţara. Gărzile sunt folosite nu numai ca trupe dispuse să deschidă focul asupra protestatarilor, ci sunt considerate şi întruchiparea corupţiei profund înrădăcinate din ţară.
Marea necunoscută pentru Khamenei este până la ce punct iranienii şi-ar susţine liderul într-o dispută regională declanşată de un atac de răzbunare pentru Soleimani. Patriotismul este foarte profund în Iran, dar în ultimii ani, protestatarii au devenit mult mai critici în legătură cu aventurile externe ale Teheranului, în contextul în care economia slăbeşte din ce în ce mai mult. Întrebările lor fundamentale sunt legate de cum de există bani pentru escapade în Irak, dar nu şi pentru ei.
Chiar şi în propria sa tabără religioasă, există mulţi care se tem că Khamenei nu a realizat încă faptul cî întregul edificiu al statului s-ar putea prăbuşi. BBC Persian a transmis, săptămâna trecută, că 100 de activişti conservatori au luat o măsură extrem de rară scriindu-i lui Khamenei, ca să ceară reforme structurale majore, pentru a evita alte proteste mai ample, „prăbuşirea regimului” şi îndepărtarea „conducerii religioase”.
Ani de zile, iranienii au fost înfuriaţi de restricţiile asupra libertăţilor lor, rata mare de şomaj şi lipsa apei, însă regimul a folosit subvenţiile la combustibil şi alte scheme de bunăstare ca să ţină sub control populaţia. Acum că exporturile de petrol s-au redus dramatic din cauza sancţiunilor, subvenţiile au fost tăiate şi contractul economic elementar dintre cei conduşi şi cei care conduc a fost rupt.
De aceea, teocraţii din Iran se confruntă cu lupta vieţii lor. Au promis un buget generos anul acesta cu diferite avantaje pentru bunăstare care să contracareze combustibilul mai scump, dar cifrele sfidează speranţele.