Bilanţul cutremurului din vestul Iranului a ajuns la peste 700 de răniţi

0
0

Peste 700 de persoane au fost rănite în urma cutremurului cu magnitudinea 6,3 care a zguduit duminică seara vestul Iranului, potrivit televiziunii iraniene de stat.

Seismul, al cărui epicentru a fost în provincia Kermanshah, unde peste 600 de oameni au murit anul trecut în urma unui puternic cutremur, a fost resimţit şi în zonele învecinate, inclusiv în Kurdistanul irakian, unde o persoană a încetat din viaţă.  

În Iran nu a fost înregistrat însă niciun deces, relatează BBC.

„Am avut 729 de răniţi – 700 dintre ei au fost trataţi şi externaţi“, a declarat luni guvernatorul provinciei Houshang Bazvand la postul de televiziune de stat.

Un oficial al Societăţii Semiluna Roşie din Iran – Morteza Salimi – a declarat pentru AFP că cele mai multe dintre aceste persoane au fost rănite în urma învălmăşelii create după  cutremur, când toată lumea intrase în panică. 

Cutremurul s-a produs la circa 20 de kilometri de oraşul Sarpol-e Zabah, la o adâncime de 10 kilometri, în jurul orei locale 20.00. 

La scurt timp, în zonă au fost trimise zeci de echipe de salvare, iar preşedintele Hassan Rouhani „a ordonat oficialilor să facă tot ce este necesar pentru a oferi ajutor victimelor“, după cum a relatat televiziunea de stat. 

În ciuda temperaturilor scăzute, mulţi au preferat să-şi petreacă noaptea pe străzi de teama unor noi replici. 

În Kurdistanul irakian, seismul a provocat moartea unei persoane şi rănirea altor 43. „Din păcate, o persoană rănită a încetat din viaţă, iar bilanţul civililor afectaţi a ajuns la 43“, a anunţat pe Twitter Centrul de criză din această regiune. 

Cutremurul a fost resimţit şi în capitala Irakului, Bgadad, care se află la circa 175 de kilometri distanţă, dar şi în alte zone din Irak. 

Iranul se află pe două importante plăci tectonice, activităţile seismice fiind frecvente aici. În anul 2003, un cutremur magnitudinea 6,6 a distrus oraşul istoric Bam din sud-estul Iranului, provocând moartea a 26.000 de persoane.

Imagine indisponibilă

Foto: EPA/EFE

În lume


Ultimele știri
Cele mai citite