Atmosfera din Iran rămâne extrem de tensionată după înmormântarea ayatollahului și intensificarea conflictelor cu SUA

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Teheran afirmă că lumea asistă la „un punct de cotitură”, în timp ce Iranul încearcă să-și impună independența pe fondul unei escaladări militare periculoase.

Atmosferă apăsătoare la Teheran după funeraliile ayatollahului Ali Khamenei/FOTO:Profimedia

Înaintea briefingului de presă organizat la Grand Hotel din Teheran, jurnaliștii străini au fost invitați să asculte imnul național, difuzat prin difuzoarele uzate din sală. Atmosfera oficială descrie perfect starea de spirit dintr-o Republică Islamică aflată la răscruce.

La tribună, purtătorul de cuvânt al ministerului, Esmail Baghaei, a recurs la o retorică de o încărcătură religioasă profundă, afirmând că lumea este martora unui moment istoric pentru islamul șiit. Acesta a sugerat că, peste un secol, ayatollahul Ali Khamenei asasinat va fi venerat asemenea Imamului Hussain, nepotul martirizat al profetului Mahomed, în timp ce Donald Trump va fi privit prin prisma figurii tiranice a califului Yazid din secolul al VII-lea.

Diplomat recunoscut de regulă pentru moderație, Baghaei a prezentat Iranul ca fiind angajat într-o luptă epocală pentru prezervarea suveranității sale naționale în fața presiunilor occidentale.

Deși străzile capitalei revin treptat la normal după procesiunea funerară a lui Khamenei, valul de patriotism și fervoare religioasă nu s-a stins, ci s-a mutat la Najaf, în Irak, unde sicriul liderului suprem a fost depus la altarul Imamului Ali. Pe acest fundal extrem de sensibil, declarațiile contondente ale lui Donald Trump de la summitul NATO din Turcia – unde a folosit termeni duri la adresa iranienilor și a numit negocierile o pierdere de timp – nu au făcut decât să amplifice starea de tensiune, scrie The Guardian.

Jocul de-a escaladarea: Între retorica de la Casa Albă și realitatea din Ormuz

Unii analiști ar putea fi tentați să vadă în recentele confruntări militare, inclusiv schimbul de focuri de marți din strâmtoarea Ormuz, doar o coincidență nefericită de sincronizare. Pe de o parte, un Donald Trump iritat de ceea ce consideră a fi lipsa de implicare financiară a aliaților europeni din NATO; de cealaltă parte, un Iran cuprins de doliu, care încearcă să demonstreze că este o națiune rezistentă, imună la amenințări.

Din această perspectivă, optimiștii speră ca tensiunile actuale să fie pasagere, mai ales că Trump nu a închis complet ușa diplomației și a menționat retragerea Israelului din Liban – o solicitare esențială a Teheranului. Cu toate acestea, realitatea din teren sugerează că optimismul este prematur. În acest moment, deciziile par să fie luate mai degrabă de linia dură a armatei iraniene decât de diplomați, după ce măsurile de creștere a încrederii au eșuat rând pe rând.

Există un risc major ca acest cerc vicios – atacuri iraniene asupra navelor comerciale, riposte americane pe coasta de sud a Iranului și contraatacuri asupra bazelor SUA din Bahrain și Kuweit – să nu poată fi oprit prea curând.

Eșecul memorandumului și mizele economice

Eric Brewer, fost consilier pe probleme de securitate națională al SUA, avertizează că Donald Trump s-ar putea confrunta acum cu efectele propriilor decizii: „A acceptat un acord vag, amânând problemele spinoase pentru viitor, din cauza temerilor legate de impactul economic al unui război prelungit”.

La rândul său, Vali Nasr, expert în strategie geopolitică, subliniază că escaladarea actuală pune în pericol memorandumul de înțelegere (MOU) menit să deschidă calea spre pace. „Teheranul suspectează că Washingtonul vrea să folosească acordul pentru a prelua controlul asupra strâmtorii Ormuz. Dacă lucrurile stau așa, Iranul este dispus să meargă până la război”, explică Nasr.

Ellie Geranmayeh, analist în cadrul European Council on Foreign Relations, punctează o problemă de succesiune a pașilor diplomatici:

Iranul refuză să renunțe la controlul asupra strâmtorii Ormuz înainte de a obține o relaxare concretă a sancțiunilor economice din partea SUA. Pentru Trump, redeschiderea necondiționată a strâmtorii reprezintă pilonul central al înțelegerii, fără de care presiunea politică internă din partea republicanilor de linie dură va deveni insuportabilă.

Strâmtoarea Ormuz.arma strategică a Teheranului

Baghaei a insistat că memorandumul prevedea menținerea controlului iranian asupra strâmtorii pentru cel puțin 60 de zile. Din acest motiv, încercarea recentă a SUA și a Omanului de a stabili o nouă rută de navigație prin sud – coridorul atacat marți de forțele iraniene – este văzută de Teheran ca o ingerință directă.

Pentru diplomații iranieni, care cunosc în detaliu prevederile acordului, documentul avea rolul de a amâna discuțiile pe tema dosarului nuclear până când țara va obține beneficii economice tangibile. Orice tentativă de deminare sau de liberalizare a tranzitului prin strâmtoare este percepută ca o dezarmare a principalului atu geopolitic al Iranului.

Creșterea recentă a traficului maritim pe ruta sudică și scăderea consecutivă a prețului petrolului au alertat regimul de la Teheran. Pentru a nu pierde pârghiile necesare obținerii ridicării sancțiunilor și a unui armistițiu în Liban, Iranul a simțit nevoia de a recâștiga controlul militar asupra zonei. În replică, SUA susțin că obiectivul principal al memorandumului a fost libertatea de navigație și că Iranul nu a avut niciodată un drept de veto asupra rutelor maritime.

Criza s-a adâncit și mai mult după ce Washingtonul a revocat parțial decizia de relaxare a sancțiunilor asupra exporturilor de petrol iranian, la doar 17 zile de la implementare – singurul beneficiu real pe care Teheranul îl obținuse.

În culise, se încearcă găsirea unei soluții de compromis prin crearea unui sistem comun de notificare pentru navele care tranzitează strâmtoarea, în care atât Iranul, cât și statele din Consiliul de Cooperare al Golfului să aibă un cuvânt de spus. Deși formula ar diminua suveranitatea absolută a Iranului, ea nu ar anula-o complet. Totuși, marea barieră diplomatică rămâne intenția Teheranului de a impune o taxă de securitate pentru toate navele care traversează strâmtoarea Ormuz, o propunere respinsă categoric la nivel internațional, dar la care autoritățile iraniene nu par dispuse să renunțe cu ușurință.