Ateii invizibili. Răspândirea ateismului în lumea arabă: „Nu el este problema, ci faptul că-l strigi în gura mare“

O instituţie din Egipt foarte bine văzută şi care emite edicte islamice a citat un sondaj obscur potrivit căruia numărul exact al ateilor din Egipt este de 866. În total, în lumea arabă, ar exista 2.293 de necredincioşi la o populaţie de 300 de milioane. Acest număr este prea mic şi nu reprezintă magnitudinea ateismului care se propagă în lumea arabă „ca un foc de vegetaţie“, notează „New Republic“.

„Dar Al Ifta“, o instituţie din Cairo care emite edicte islamice, a citat anul trecut în decembrie un sondaj de opinie potrivit căruia numărul ateilor din Egipt este de 866. Sondajul oferă numere exacte ale ateilor din aproape toată lumea arabă: 325 de atei sunt în Maroc, 320 în Tunisia, 242 în Irak, 178 în Arabia Saudită, 170 în Iordania, 70 în Sudan, 56 în Siria, 34 în Libia şi 32 în Yemen. În total, potrivit sondajului citat de Dar Al Ifta, fix 2.293 de necredincioşi sunt în lumea arabă, raportat la o populaţie de 300 de milioane.

Ateii din lumea arabă sunt mult mai numeroşi decât se crede

Mulţi comentatori au ridiculizat aceste cifre. „The Guardian“ a întrebat-o pe Rabab Kamal, activistă din Egipt, dacă ea crede că numărul ateilor din Egipt este de doar 866. „Aş putea număra mai mulţi doar la Universitatea Al Azhar“, a răspuns femeia sarcastic, referindu-se la instituţia academică din Cairo care este centrul învăţăturilor sunnite de aproape 1.000 de ani.

„Un posibil indiciu pentru acest sondaj este cifra dată pentru Iordania – 170 de atei. Aceasta corespunde cu numărul membrilor unui grup ateu din Iordania creat pe Facebook. Aşa că este posibil ca cercetătorii să fi identificat ateii activi pe reţelele sociale“, notează Brian Whitaker, corespondent din Orientul Mijlociu şi autor al volumului „Arabii fără Dumnezeu/Arabs Without God

Însă, chiar şi după acest standard, cifrele Dar Al Ifta sunt destul de scăzute, notează jurnaliştii „New Republic“. Atunci când aceştia au căutat pe Facebook, şi în arabă şi în engleză, cuvântul „ateu“ în combinaţie cu nume de ţări arabe, au apărut peste 250 de pagini media sau grupuri, numărul membrilor variind de la câţiva la peste 11.000. 

Aceste numere se referă la ateii arabi (sau arabii preocupaţi de subiectul ateismului) care sunt îndeajuns de dedicaţi încât să lase urme în online. „Eu cred că, fiecare familie egipteană are cel puţin un ateu în ea, sau măcar un membru care critică islamul“, a explicat Momen, un ateu egiptean, pentru istoricul Hamed Abdel-Samad. „Pur şi simplu, le este prea frică să spună ceva, oricui“, adaugă egipteanul.

Occidentul nu concepe un arab necredincios

Deşi statele arabe minimizează ateii dintre cetăţenii lor, Occidentul este vinovat în acest caz pentru că nici măcar nu concepe existenţa unui arab ateu. În presa occidentală, întrebarea nu este dacă arabii sunt persoane religioase, ci în ce măsură religiozitatea lor poate dăuna Occidentului.

În Europa, dezbaterea se concentrează pe imigraţie („oare imigranţii musulmani se opun libertăţilor?“), în timp ce în Statele Unite ale Americii principalul subiect este terorismul („oare musulmanii sunt terorişti?“).

În ceea ce priveşte dezbaterea politică, cei de dreapta suspectează că „musulmanii“ sunt ostili şi se opun libertăţilor, fiind atraşi de jihad, iar cei de stânga susţin că „musulmanii“ sunt oameni paşnici şi moderaţi în credinţă, nu extremişti.

Însă aproape nimeni nu consideră că arabii pot fi şi atei. Ambele părţi îşi bazează argumentele pe premiza că atunci când vine vorba despre arabi, religia vine la pachet, un fel de cerinţă obligatorie a etnicităţii lor, continuă „New Republic“.

Pedepsele arabe pentru apostazie 

În 2012, un sondaj realizat de Gallup International a descoperit că 5% din cetăţenii saudiţi, adică peste un milion de persoane, se identifică drept „atei convinşi“, acelaşi procent fiind descoperit şi în SUA. 

19% din saudiţi, adică aproape şase milioane de persoane, se consideră „persoane non-religioase“. În Italia, procentul este de doar 15. Aceste cifre sunt şi mai şocante dacă luăm în considerare că multe ţări arabe, inclusiv Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Sudan şi Yemen se bazează pe legea Sharia, potrivit căreia apostazia se pedepseşte cu moartea. Pedeapsa capitală, totuşi, se aplică destul de rar. Ateii condamnaţi petrec ceva vreme în închisoare înainte de a li se oferi posibilitatea să-şi retragă mărturia. 

Ţările arabe care n-au legea apostaziei au metodele lor de a se descurca cu necredincioşii. În Maroc şi Algeria, închisorile îi aşteaptă pe cei care au folosit „mijloace de seducere“ pentru a converti un musulman. Egiptul aplică o interpretare mai largă a legilor anti-blasfemie pentru a condamna ateii care vorbesc în gura mare despre necredinţa lor. În Iordania şi Oman, cei care renunţă public la islam sunt expuşi unei „morţi civile“ - adică un set de măsuri legale care include anularea căsătoriilor şi eliminarea drepturilor de moştenire.

Pedepsele oficiale care sunt implementate pot fi însă foarte severe. În ianuarie 2015, un student egiptean de 21 de ani, Karim Al Banna, a primit o sentinţă de trei ani de închisoare pentru că „a insultat islamul“ - el declarase pe Facebook că este ateu. Tatăl său a depus mărturie împotriva lui.

În februarie 2012, scriitorul saudit Hamza Kashgari a fost închis timp de aproape doi ani, fără proces, din cauza a trei „tweet“-uri adresate profetului Mohamed. Cel mai controversat dintre cele trei mesaje suna în felul următor: Nu mă voi închina ţie. Nu-ţi voi săruta mâna. Mai degrabă, îţi voi da mâna, cum fac egalii“.

În martie 2012, un tribunal tunisian i-a condamnat pe bloggerii Ghazi Beji şi Jabeur Mejri la şapte ani de închisoare „pentru moralitate îndoielnică, defăimare şi distrugerea ordinii publice“, după ce aceştia au postat comentarii şi caricaturi satirice la adresa profetului Mohamed. 

În 2014, Raif Badawi, fondatorul mişcării „Eliberaţi Liberalii Saudiţi“, un blog unde se discuta despre religie, a fost condamnat la zece ani de închisoare şi la 1.000 de lovituri de bici.

În decembrie 2014, editorialistul din Mauritania, Mohamed Cheikh Ould Mkhaitir a fost condamnat la moarte pentru că a criticat sistemul castelor din ţară ce are rădăcini chiar în deciziile luate de profet în secolul al XVII-lea. La sentinţa lui s-a făcut apel, aşteptându-se răspunsul.

Situaţia devine şi mai problematică atunci când necredinciosul este femeie. „Asocierea populară a ateismului cu imoralitatea este şi mai gravă dacă acuzatul este o femeie care are îndoieli cu privire la religie. În societatea arabă, femeile trebuie să fie virtuoase şi cuminţi pentru a se putea căsători“, nota Whitaker în volumul său.

În lumea arabă, nu religia este obligatorie, ci aparenţa ei

În lumea arabă din zilele noastre, nu religia este obligatorie, ci aparenţa ei. Atitudinile non-religioase şi alte credinţe sunt tolerate atâta vreme cât nu sunt la vedere. 

Ca sistem, ipocrizia socială oferă loc de întors în cazul unui stil de viaţă nereligios, atâta vreme cât se păstrează aparenţa religiei. Ateismul nu este problema. Faptul că-l strigi în gura mare este o problemă. 

Aşa că cei din lumea arabă care-şi fac public ateismul nu se luptă atât pentru libertatea conştiinţei, ci mai degrabă pentru libertatea de exprimare, conchide „New Republic“.