Ar putea conflictele etnice să domine acest secol?

Tabără de refugiaţi din Sudanul de Sud, ţară în care, din decembrie 2013, au izbucnit confruntări violente între partizantii de etnie Nuer ai fostului vicepreşedinte Riek Machar şi susţinătorii de etnie Dinka ai preşedintelui Salva Kiir.

Războaiele civile din Siria, conflictele etnice din Sudanul de Sud şi numărul mare de alte grupări din diverse state care luptă pentru drepturile lor au lăsat în urmă sute de mii de victime. Pe fondul acestor probleme, Damian Thomson, editorialist al publicaţiei „The Telegraph“, ridică ipoteza cum că aceste conflicte etnice, din ce în ce mai periculoase, sunt pe cale să se extindă.

„Secolul XXI va asista la dispariţia treptată a administraţiilor publice centrale, la răspândirea necontrolată a bolilor şi la creşterea războaielor peste tot în lume. Viaţa din Vest va fi asemenea unei călătorii cu limuzina printr-un ghetou. Iar dincolo de uşă va fi o planetă aglomerată de cazaci raşi în cap şi de războinici (...), care se luptă pe resturi de pământ prea des folosite în conflictele de guerrilla care agită continentele...“

„Acele entităţi care provoacă războaiele nu vor mai fi restricţionate la un anumit teritoriu. Organisme libere cum sunt organizaţiile teroriste islamice arată de ce graniţele vor avea o însemnătate mică, iar «straturile» de identitate tribală şi de control vor însemna din ce în ce mai mult“.

Aceste nu sunt fragmente dintr-o lucrare ştiinţifico-fantastică ori prezintă o lume imaginară - sunt pasaje din eseul celebru „Venirea Anarhiei: Cum foametea, crimele, suprapopularea, tribalismul şi bolile distrug rapid structura socială a planetei noastre“ al analistului de afaceri de externe, Robert D Kaplan, publicat în revista „The Atlantic“ în anul 1994.

Damian Thomson, editorialist al publicaţiei „The Telegraph“, explică cum „teoriile“ lui Kaplan, deşi pe alocuri comice, alteori demontate de-a lungul anilor prin experienţe favorabile, au un sâmbure de adevăr atunci când vine vorba de conflictele etnice. În acest sens, el face o radiografie a câtorva cazuri de violenţe între diverse etnii din interiorul aceloraşi ţări, care s-au sfârşit cu victime de ordinul sutelor de mii. Şi care continuă să fie o problemă mai mult ignorată.

De pildă, Thomson aminteşte despre violenţele interetnice din Sudanul de Sud iscate din decembrie. „Armată albă“, o formaţiune paramilitară a etniei Nuer - numită aşa pentru că membrii îşi pictează feţele cu cenuşă albă - a pornit într-un marş împotriva Guvernului Sudanului de Sud, dominat de tribul Dinka. Aproape 200.000 de oameni şi-au pierdut casele, iar mii de oameni au murit. Şi deşi războaie civile din Sudan dintre nordul musulman şi sudul creştin nu sunt o noutate, în acest caz Thomson vorbeşte de un nou război civil în „proaspătul“ stat Sudanul de Sud, non-musulman, pentru care cele două etnii, Nuer şi Dinka, au vărsat atât de mult sânge. Şi care au făcut ca Sudanul de Sud să ajungă în declin în mai puţin de o lună.

Totodată, 130.000 de sirieni au pierit în timpul unui război civil în care „legăturile“ dintre diverse secte şi etnii nu pot fi uşor sau chiar deloc descâlcite. Thomson este de părere că, aşa cum le numea Kaplan, acele „straturi sedimentare de identitate tribală“ au consecinţe dezastruoase , iar Occidentul – care încă funcţionează după noţiuni simpliste ale naţionalismului, rasismului şi multiculturalism – nu poate decât să-şi ridice mâinile în aer neputincios.

Iar problema acestor conflicte etnice nu este neapărat că ele nu ar putea fi înţelese, ci că mulţi oameni nici nu ştiu că ele au loc, în opinia lui Thomson. Iar numărul ţărilor în care pot izbucni conflicte între grupări este numeros. De exemplu, numai Indonezia are 300 de grupuri etnice, dintre care multe sunt mutate de către un Guvern care favorizează mai mult locuitorii „puri“ din Insula Java, decât daiacii, melanezieni sau chinezi. „Se poate isca un adevărat dezastru aici“, menţiona analistul Stuart Notholt, în cartea sa, „Fields of Fire: An Atlas of Ethnic Conflict“.