Analiză. SUA îşi pierd influenţa în Orientul Mijlociu, lăsând mai mult spaţiu de manevră Rusiei

Manifestaţii anti-americană în Orientul Mijlociu FOTO Getty Images

Statele Unite ale Americii s-au retras lent din Orientul Mijlociu, în timpul celor două mandate ale preşedintelui Barack Obama, iar relaţiile sale cu aliaţii tradiţionali, cum ar fi Arabia Saudită, sunt pline de dezacorduri. Aşa că, acum, Washingtonul va trebui să se confrunte cu consecinţele virajului său spre regiunea Asia-Pacific.

Situaţia din Orientul Mijlociu se schimbă cu o viteză uluitoare şi acum interesele geopolitice ale Turciei, Iranului şi Rusiei se întind un pic mai departe de regiune. Adaugam la aceasta Siria pro-rusă şi aşa obţinem un „coşmar” American, scrie „Global Times“.

Ministerul rus al Apărării a anunţat pe 16 august că avioanele sale Tu-22M3 şi Su-34 au atacat ţinte în Siria, după ce au decolat de pe un aeroportul iranian Hamadan. În Occident, această veste a devenit rapid o senzaţie.

Important e nu doar faptul că pentru prima dată Rusia a folosit o bază aeriană iraniană: cel mai important lucru este că pentru prima dată Teheranul a oferit baza sa unui stat străin. Chiar şi în timpul relaţiilor sale cele mai cordiale cu SUA aşa ceva nu a fost posibil. Şi acest lucru, potrivit ziarului, „este o altă victorie diplomatică pentru Rusia”, precum şi o manifestare a influenţei sale care se extinde în mod activ în Orientul Mijlociu.

Statele Unite au înghiţit atât de greu ştirea, că au încercat să găsească în acţiunile Rusiei o încălcare a rezoluţiilor ONU.

În acelaşi timp, despre o posibila colaborare cu partea Moscovei, incluisv oferirea bazelor sale aeriene au discutat încă destul de pro-occidentalele Irak şi Turcia. Ultima, mai ales este membru al NATO şi, recent, a avut un mic ”război rece” cu Rusia.

SUA s-au dovedit a fi un aliat egoist, care nu poate fi de încredere, şi care ţinea cont doar de propriile interese. Până în prezent, Moscovei i-a fost destul de dificil să concureze cu Washington-ul, dar a profitat de şansă, în timp ce picioarele SUA în Orientul Mijlociu devin din ce în ce mai şubrede.

Erdogan se duce , miercuri, în vizită în Iran, iar Turcia pare dornică să se întoarcă la politica sa externă bazată pe sloganul „zero probleme cu vecinii”, după începerea normalizării relaţiilor cu Rusia, scrie Stratfor. 

Ankara nu ar fi deranjată dacă Rusia ar folosi baza aeriană de la Incirlik pentru misiuni antitero împotriva Statului Islamic în Siria, a sugerat premierul turc Binali Yildirim, dar a precizat că nu s-a primit nicio astfel de solicitare, notează Russia Today. Avem de-a face cu un context geopolitic extrem de dinamic. Axa Moscova-Ankara-Teheran, în devenire, poate schimba radical situaţia regional.

Anti-americanismul în creştere

Şi, dacă totul va continua să meargă în aceasta directia, SUA vor trebui să mai facă un viraj în direcţia regiunii, altfel o vor pierde. Şi dacă în Orientul Mijlociu va înflori anti-americanismul, care nu este exclus, SUA „nu vor avea nicio zi liniştită” , susţine publicaţia.

De fapt, Orientul Mijlociu este deja în haos: toate sistemele care existau anterior acolo sunt distruse. Şi problema Statelor Unite este că acestea sunt prea disipate în strategia lor, fără evidenţierea punctelor-cheie în ceea ce priveşte această regiune şi care se manifestă numai ameninţări şi declaraţii vagi. Acţiunea decisivă în acest sens este preluată de Moscova.

Jocul lui Netanyahu

Şi în timp ce Administraţia Obama îşi numără ultimele luni, premierul israelian Benjamin Netanyahu a devenit un călător frecvent la Moscova - trei vizite în capitala rusă în ultimul an - într-o perioadă în care Rusia îşi consolidează influenţa în Orientul Mijlociu, a remarcat  Reuters.

Nimeni nu se aşteaptă ca Netanyahu să rupă alianţa istorică solidă cu SUA. Însă el este conştient de capacitatea preşedintelui Vladimir Putin de a influenţa evoluţia conflictului din Siria şi celelalte crize din Orientul Mijlociu, în timp ce implicarea americană în regiune scade. 

„Netanyahu nu dezertează, dar ceea ce vedem este o încercare de a manevra independent pentru a promova interesele Israelului“, a explicat Zvi Magen, fost ambasador al Israelului în Rusia. 

Având în vedere că în Siria forţele ruse luptă în aceeaşi tabără cu Iranul şi cu gherilele Hezbollah pentru a-l menţine la putere pe preşedintele Bashar al-Assad, Putin este pentru Netanyahu cel mai bun garant al protecţiei Israelului în faţa celor trei inamici care l-ar putea ataca din nord. 

La rândul său, Netanyahu îi poate oferi lui Putin garanţia că Israelul va da dovadă de reţinere în ceea ce priveşte Siria, precum şi şansa ca Moscova să joace un rol mai important în procesul de pace israelo-palestinian, care a fost mult timp dominat de Washington. 

Şi cum Administraţia Obama şi Franţa ar intenţiona să sprijine o viitoare rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU împotriva aşezărilor evreieşti în teritoriile palestiniene ocupate, Netanyahu are interesul să-şi apropie Moscova în eventualitatea în care ar avea nevoie ca aceasta să blocheze o asemenea rezoluţie prin veto. 

Planuri nerealiste

Jurnaliştii americani au criticat atitudinea administraţiei Obama de a-şi fixa strategii nerealiste pentru Orientul Apropiat. Astăzi ştim cât de nerealiste au fost ideea retragerii preşedintelui Assad ca şi speranţa că prin susţinerea generalilor pucişti din Egipt, ţara s-ar întoarce la mult lăudata democraţie.

Un alt punct slab identificat de Hassan Mneimneh de la German Marshall Fund este schimbarea frecventă a atitudinii preşedintelui Obama. În ultimii ani au existat „trei doctrine Obama“, toate contradictorii. 

În prima doctrină, definitorie a fost "caracterul unic american", aplicat în cazul Libiei, astfel încât politica externă americană nu ar fi ghidată doar de interese, ci mult mai mult de valori. Cea „de-a doua doctrină ameţitoare“ s-a construit pe mult explicata linie roşie a lui Obama, pe care preşedintele Siriei ar fi depăşit-o prin folosirea armelor chimice şi care ar fi urmat să fie sancţionată cu atacuri aeriene, la care s-a renunţat ulterior. 

În discursul referitor la politica extrenă, Obama a mai făcut o „voltă de 180 de grade“ şi a repoziţionat interesele politice în centrul deciziilor administraţiei, indiferent care sunt valorile periclitate. 

În Orientul Apropiat, America a reuşit să se distanţeze de prieteni, să încurajeze duşmanii şi să amplifice prezenţa reţelelor islamiste, acesta este bilanţul pe care îl face Victor Davis Hanson în National Review.

Americanii mai pot schimba situaţia din Orientul Apropiat fără a plăti un preţ foarte mare, susţine Hassan Mneimneh de la German Marshall Fund. Pentru reluarea poziţiei de lider de către SUA nu se impune activarea trupelor terestre în regiune. Şi nici banii nu vor contribui la refacerea bunului renume. Mneimneh recomandă mai degrabă o viziune credibilă pe care SUA să o prezinte şi să o susţină până la capăt.