Ali Khamenei îl critică pe Hassan Rohani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ayatollahul Ali Khamenei. FOTO: Reuters
Ayatollahul Ali Khamenei. FOTO: Reuters

Liderul spiritual suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat că susţine eforturile diplomatice iniţiate de preşedintele Iranului în cadrul lucrărilor Adunării Generale a ONU de săptămâna trecută, dar a precizat că nu toate eforturile lui Hassan Rohani au fost „corespunzătoare”, informează Reuters.

Hassan Rohani, om politic de orientare moderată, a vorbit la telefon cu Barack Obama, cu această ocazie. Acesta a fost primul contact dintre preşedinţii Iranului şi Statelor Unite ale Americii de la revoluţia iraniană din 1979.

„Sprijinim iniţiativa diplomatică a guvernului şi acordăm importanţă activităţilor sale în acest demers”, a declarat Ali Khamenei, potrivit declaraţiilor publicate pe site-ul său. Dar „o parte din ceea ce s-a petrecut în timpul delegaţiei de la New York a fost deplasat”.

În ceea ce priveşte programul nuclear iranian Ali Khamenei dispune de decizia finală. „Suntem optimişti în ceea ce priveşte personalul diplomatic al guvernului nostru, dar noi suntem pesimişti cu privire la americani”, a precizat liderul iranian. „Nu putem avea încredere în guvernul Statelor Unite, care nu îşi îndeplineşte promisiunile”.

Mohammad Ali Jafari, comandantul şef al Gărzilor Revoluţiei Islamice a declarat, la rândul său, că Rohani ar fi trebuit să refuze convorbirea telefonică cu Barack Obama.

La întoarcerea sa la Teheran, Rohani a susţinut că a urmat liniile directoare stabilite de Khamenei, înainte de vizita de la New York. Parlamentarii iranieni, majoritatea de orientare conservatoare şi adepţi ai lui Khamenei, au declarat că susţin iniţiativele noului preşedinte în ceea ce priveşte ieşirea Republicii Islamice a Iranului din izolarea diplomatică.

Hassan Rohani s-a întâlnit săptămâna trecută cu parlamentarii pentru a le vorbi despre călătoria sa la New York. 230 din cei 290 ai legislativului iranian de aleşi au semnat o declaraţie prin care îl sprijină pe Rohani în demersul său de a oferi Iranului imaginea unui „stat puternic şi paşnic, care urmăreşte dialogul”  în probleme internaţionale şi regionale.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite