Afaceri în stil italian: dame de companie contra afaceri cu statul
Mai mulţi oameni de afaceri italieni – unii fiind apropiaţi ai premierului Silvio Berlusconi – au creat o adevărată reţea de prostituate, pe care le-au folosit pentru a obţine contracte în scopul organizării summitului G8 din Italia, în 2009, potrivit magistraţilor citaţi de cotidianul britanic „The Times”.
Patru oameni de afaceri au fost deja arestaţi, după ce anchetatorii au interceptat convorbiri telefonice care demonstrează că femeile implicate în acest caz de corupţie - originare din Rusia, Ucraina, Venezuela, Brazilia, Cuba şi Italia - au fost plătite cu sume între 700 şi 5.000 de euro pentru a însoţi oficiali locali la diverse petreceri private în mai multe oraşe italiene.
În schimbul damelor de companie, oamenii de afaceri beneficiau de tratament preferenţial în cadrul licitaţiilor pentru organizarea summitului G8.
Iniţial, premierul Silvio Berlusconi stabilise că summitul G8 de anul trecut se va desfăşura în Sardinia, unde a fost construit un imens complex în valoare de 600 de milioane de euro. Ulterior, summitul a fost mutat în L'Aquila, în semn de solidaritate cu victimele cutremurului în urma căruia oraşul a fost aproape distrus. Mutarea a implicat costuri suplimentare, de 327 milioane de euro.
Pregătirea summitului i-a fost încredinţată unuia dintre apropiaţii premierului Silvio Berlusconi, Guido Bertolaso, pe atunci şeful Agenţiei Protecţiei Civile. În prezent, Guido Bertolaso este anchetat, fiind suspectat că a beneficiat de servicii sexuale într-un centru pentru masaj din Roma.
În pofida acestor suspiciuni, Guido Bertolaso a fost primit, în urmă cu o săptămână, de Papa Benedict al XVI-lea, care i-a mulţumit pentru activitatea sa în serviciul public. „Times" notează că scandalul ştirbeşte o dată în plus imaginea guvernului Berlusconi.























































