Acțiunile tot mai agresive și ambițiile Beijingului în Marea Chinei de Sud, între revizionism și interesele PCC

În ultimele săptămâni, activitățile Chinei în Marea Chinei de Sud au stârnit îngrijorări în regiune, navele chineze intrând în coliziune cu vase filipineze. Chinezii au folosit tunuri de apă împotriva celorlalte nave și au emis impulsuri sonare aproape de o navă australiană, rănind scafandrii.

Chinezii atacă cu tunuri de apă navele altor state FOTO Paza de Coasta Filipine via Twitter JPG

Statele Unite și aliații săi văd acest comportament tot mai agresiv ca pe o dovadă că China dorește să conteste ordinea maritimă stabilită, marcând-o drept o putere "revizionistă".

SUA și aliații săi au o viziune destul de simplă asupra Mării Chinei de Sud, scrie Edward Sing Yue Chan, specialist în studierea problemei chineze la Universitatea Națională din Australia.

SUA consideră că aceste ape ar trebui să fie deschise, accesibile tuturor statelor, iar țările din Asia de Sud-Est ar trebui să-și poată exercita drepturile în zonele lor economice exclusive, de-a lungul litoralului.

„Dar cum percepe China drepturile și legitimitatea sa în guvernarea Mării Chinei de Sud? Cum vede această țară ordinea maritimă mai largă? Înțelegerea acestei perspective este crucială pentru descifrarea acțiunilor Chinei în disputele în curs desfășurate în această mare”, se întreabă Chan.

Marea Chinei de Sud de-a lungul timpului

Abordarea Chinei în disputele din Marea Chinei de Sud și Marea Chinei de Est a fost ghidată de același principiu încă din anii 1980, când țara a început să se deschidă.

Politica, stabilită de fostul lider Deng Xiaoping, prevedea că China va "lăsa deoparte disputele de suveranitate și va căuta dezvoltare comună" în domeniul maritim.

Această politică a presupus suveranitatea chineză asupra apelor. Elitele politice chineze se așteptau ca alte țări să recunoască această suveranitate atunci când se angajau în proiecte comune cu China, cum ar fi câmpurile de gaz offshore. Mai mult, ei insistau ca națiunile participante să renunțe la dispute în favoarea intereselor comune.

Dar această abordare, văzută de academicienii chinezi și unii membri ai guvernului ca o retragere de la pretențiile de suveranitate ale Chinei în schimbul câștigurilor economice, nu a produs rezultatele anticipate.

În anii 2000, savanții chinezi au recunoscut o creștere a decalajului între așteptări. Ei au remarcat că angajarea în proiecte comune de dezvoltare nu construia neapărat încredere sau relații mai strânse între China și ceilalți pretendenți la spațiul maritim.

Chinezii au argumentat că alte națiuni au profitat de politica chineză de retragere pentru a-și afirma propriile pretenții, subminând legitimitatea țării lor asupra suveranitate asupra apelor.

China devine tot mai agresivă

Un punct de cotitură semnificativ a intervenit în 2012, odată cu conflictul dintre marina Filipinelor și navele de pescuit chineze în Reciful Scarborough. Reciful se află la aproximativ 200 de kilometri de coasta Filipinelor și în interiorul zonei lor economice exclusive. China a confiscat reciful, iar Filipine a depus o plângere la Curtea Permanentă de Arbitraj.

Acest eveniment a marcat o schimbare în retorica chineză cu privire la abordarea pretențiilor maritime și a pregătit terenul pentru conflictele care au început în Marea Chinei de Sud.

Din perspectiva Chinei, a fost esențial ca statul să-și reafirme suveranitatea și jurisdicția în regiune.

Pentru a realiza acest lucru, Beijingul a urmărit acțiuni de "dominare a mării prin lege". Aceasta a implicat proiecte extinse de recuperare a terenurilor pe atolii (ceea ce China a ezitat să facă sub fostul lider Hu Jintao), consolidarea gărzii de coastă a Chinei, patrularea regulată a mării și reforme ale legilor maritime interne.

Intelectualii chinezi justifică aceste acțiuni pe baza a două principii. În primul rând, ei susțin că China are drepturi istorice de a guverna o mare parte din Marea Chinei de Sud, iar implementarea legilor sale interne este legitimă.

În al doilea rând, aliniindu-se cu directiva Partidului Comunist de a "conduce țara prin lege", aceste măsuri asigură existența unor legi și reglementări clare pentru a guverna domeniul maritim al Chinei. Ele întăresc jurisdicția Chinei asupra apelor contestate, justificând astfel construirea de facilități militare pe insulele din zonă.

Aceste activități au fost foarte controversate și au întâmpinat provocări legale internaționale. Simpla impunerea a unor legi și reglementări interne nu legitimează automat pretențiile și interesele maritime ale Chinei.

După ce China a respins decizia tribunalului de arbitraj împotriva sa în cazul adus de Filipine, percepția în mare parte a lumii a fost că Beijingul încalcă legile internaționale.

Cu toate acestea, în China, această respingere a consolidat un consens între elitele politice că ordinea maritimă actuală este "incorectă".

O ordine maritimă "corectă și rezonabilă" din perspectiva chineză

Ca răspuns, China a încercat să obțină sprijin internațional pentru pretențiile sale și, în mod mai larg, pentru viziunea sa asupra lumii.

Pentru a face acest lucru, Beijingul a promovat instituirea unei ordini maritime "corecte și rezonabile". Planul cincinal al Chinei pentru 2021 evidențiază explicit acest obiectiv, ca parte a unui obiectiv general de creare a unei "Comunități a Destinului Comun Maritim".

Acest obiectiv se aliniază în primul rând cu viziunea partidului, foarte promovată de președintele Xi Jinping, asupra "ascensiunii Estului și declinului Vestului". Scopul este să schimbe ordinea maritimă existentă, dominată de Occident, într-una bazată pe ceea ce Beijingul numește "adevăratul multilateralism".

Prin "Comunitatea Destinului Comun", China se promovează ca lider global în guvernarea oceanelor și sugerează o alternativă mai bună. Potrivit Beijingului, această poveste a căpătat sprijin în Sudul Global.

China întoarce regulile în favoarea sa

Strategii occidentali etichetează adesea China ca o forță revizionistă care contestă ordinea internațională stabilită. Cu toate acestea, o astfel de caracterizare simplifică ambițiile Chinei în guvernarea oceanelor.

China nu pare interesată să conserve sau să modifice ordinea stabilită. În schimb, Beijingul a demonstrat o tendință de a manipula anumite reguli în cadrul structurii existente pentru a le alinia cu propriile interese, utilizând influența sa instituțională.

Datorită lipsei de înțelegere uniformă a acestor reguli internaționale în întreaga lume, China se descurcă foarte bine în navigarea prin zonele gri.

În cele din urmă, China își propune să domine acordurile și tratatele de guvernare maritimă existente, permițându-i să impună propria agendă și să-și protejeze drepturile și interesele maritime. Desigur, nu toate țările privesc cu ochi buni ambițiile Chinei. Filipine și Vietnam, în special, se opun declarațiilor unilaterale ale Chinei în Marea Chinei de Sud, percepându-le ca o aserțiune a hegemoniei regionale.

Chang spune că nu încearcă să justific acțiunile Chinei, ci să ofere o perspectivă asupra motivațiilor interne care le conduc.

„Influența Chinei în guvernarea oceanelor este clar în creștere. Puterile occidentale și vecinii Chinei trebuie să înțeleagă mai bine abordarea Beijingului în extinderea intereselor sale maritime, deoarece relațiile viitoare în Marea Chinei de Sud depind de acest aspect”, încheie specialistul australian.