Zile decisive pentru soarta Greciei. Atena şi creditorii internaţionali încearcă să evite un „Grexit“
0Miniştrii de finanţe din zona euro se vor întâlni pe 24 aprilie, la Riga, pentru a analiza situaţia din Grecia. Autorităţile de la Atena şi creditorii săi internaţionali încearcă în continuare să ajungă la un acord care să permită deblocarea unor noi ajutoare în schimbul unor reforme.
Ministrul grec de finanţe, Yanis Varoufakis, a declarat marţi că guvernul de la Atena şi creditorii săi internaţionali au început să reducă diferenţele de viziune, întrucât ambele părţi înţeleg că cea mai bună şansă pentru a ajunge la un acord este compromisul, potrivit Bloomberg.
Premierul grec, Alexis Tsipras, confruntat cu negocieri dificile cu creditorii Greciei, se va întâlni cu cancelarul german, Angela Merkel, joi, cu ocazia summitului Uniunii Europene privind imigranţii din Marea Mediterană, a anunţat marţi guvernul grec, relatează AFP.
Speculaţiile privind o posibilă ieşire a Greciei din euro au devenit tot mai frecvente după ce partidul Syriza (stânga radicală) a câştigat alegerile parlamentare din ianuarie.
Grecia nu se mai poate împrumuta de pe pieţele financiare din cauza dobânzilor prohibitive şi riscă să aibă probleme cu lichidităţile. Un „Grexit“ este unul dintre cele mai proaste scenarii care ar putea ameninţa chiar şi moneda euro, susţin analiştii.
Şeful Eurogrup: o ieşire a ţării din zona euro „nu este o opţiune“
Şeful Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, a afirmat marţi că se aşteaptă ca în următoarele săptămâni Grecia şi creditorii săi să ajungă la un nou acord şi a avertizat că ieşirea ţării din zona euro (Grexit) va duce la instabilitate, transmite Reuters.
Grecia trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile asumate dacă vrea să rămână în zona euro, dar o ieşire a ţării din zona euro „nu este o opţiune“, a declarat oficialul european.
BCE a majorat fondurile de urgenţă pentru băncile greceşti
Banca Centrală Europeană (BCE) a majorat miercuri fondurile de urgenţă puse la dispoziţia băncilor din Grecia, cu 1,5 miliarde euro, la 75,5 miliarde euro, în timp ce guvernul elen continuă negocierile intense cu creditorii pentru reluarea programului de susţinere financiară, relatează MarketWatch.
Guvernul de la Atena trebuie să ramburseze în luna mai două tranşe din împrumutul luat de la FMI, în valoare totală de un miliard de euro. Primul termen este 12 mai, dată la care Grecia trebuie să plătească 760 de milioane de euro către FMI.
În aceste condiţii, guvernul elen a emis luni un ordin prin care obligă instituţiile statului să îşi transfere rezervele de numerar la banca centrală. Decizia de a confisca, practic, rezervele de numerar depozitate în prezent la băncile comerciale ar putea aduce guvernului circa 2 miliarde de euro, au declarat două persoane apropiate situaţiei.
Grecia mai poate accesa o tranşă în valoare de 7,2 miliarde de euro din programul de ajutor financiar în valoare de 240 de miliarde de euro încheiat în 2010 cu FMI, UE şi BCE, însă creditorii ţării au condiţionat acordarea banilor de adoptarea unor reforme de austeritate, reforme pe care guvernul de la Atena refuză să le implementeze pentru a nu împovăra şi mai mult populaţia.
Miniştrii din zona euro au cerut de mai multe ori guvernului elen să revizuiască lista de reforme trimisă în urma acordului încheiat cu creditorii internaţionali în luna februarie, întrucât măsurile propuse nu sunt suficient de concrete.
SUA îndeamnă Grecia şi creditorii săi să ajungă la un acord, în interesul întregii lumi
Statele Unite îndeamnă Grecia şi creditorii săi să ajungă la un acord care să readucă economia elenă la creştere, spre binele întregii lumi, a declarat marţi Jason Furman, preşedintele consilierilor economici ai preşedintelui Barack Obama, transmite Bloomberg.
Furman a spus că este în interesul Greciei, al creditorilor acesteia şi al întregii lumi ca cele două părţi să stabilească reformele structurale care să readucă economia elenă la creştere şi să îi permită să îşi plătească datoriile.
El a arătat că oficialii americani nu sunt convinşi de asigurările date de europeni, că efectul unei ieşiri a Greciei din zona euro poate fi ţinut sub control.
„Nu cred că este un experiment pe care să vrem să îl facem. Dacă Grecia şi instituţiile europene nu găsesc o soluţie, ar fi groaznic nu doar pentru Grecia, ar fi un risc real pentru economia mondială pe care nu ar trebui să ni-l asumăm“, a spus oficialul american.
Intrarea în incapacitate de plată, nu atrage automat ieşirea Greciei din zona euro
Intrarea în incapacitate de plată a Greciei nu atrage în mod „automat“ ieşirea din zona euro a statului elen, a declarat vicepreşedintele Băncii Centrale Europene, Vitor Constancio, în condiţiile în care guvernul de la Atena riscă să rămână fără fonduri pentru plata tranşelor către FMI din luna mai.
„Sunt convins că nu va exista o ieşire a Greciei din zona euro. Tratatul nu prevede că o ţară poate fi legal şi formal exclusă din zona euro“, a afirmat Constancio, potrivit MarketWatch.
De asemenea, vicepreşedintele BCE a precizat că, în cazul în care guvernul de la Atena intră în incapacitate de plată faţă de unul dintre creditorii săi internaţionali, Grecia nu va ieşi în mod „automat“ din zona euro.
Preşedintele BCE, Mario Draghi, a respins sâmbătă speculaţiile privind o posibilă ieşire a Greciei din zona euro şi a reiterat că introducerea monedei unice europene a fost o decizie irevocabilă, iar investitorii nu au motiv să parieze împotriva acesteia.
Constancio s-a referit şi la posibilitatea introducerii controalelor asupra capitalului băncilor greceşti, în condiţiile în care instituţiile bancare se confruntă cu ieşiri importante de capital. În acest sens, vicepreşedintele BCE a afirmat că o astfel de măsură trebuie să fie cerută de guvernul de la Atena şi aprobată de Comisia Europeană.
Oficialul BCE a reamintit cazul Ciprului, stat care a implementat aceste controale în urmă cu doi ani, fără ca această acţiune „să ducă la ieşirea din zona euro“.