Vestele Galbene au vandalizat 60% dintre radarele din Franţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protest al mişcării „Vestele Galbene“
Protest al mişcării „Vestele Galbene“

Membrii mişcării Vestelor Galbene au vandalizat aproape 60% din întreaga reţea de radare a Franţei, protestele fiind marcate şi de incidente. Mişcarea a început ca protest faţă de creşterea preţurilor la combustibil iar protestatarii au blocat numeroase şosele.

Membrii mişcării Vestelor Galbene au vandalizat aproape 60% din întreaga reţea de radare a Franţei, a informat ministrul de Interne Christophe Castaner, scrie BBC, citat de news.ro

Castaner a declarat că aceste acţiuni au dus la punerea în pericol a vieţii şoferilor. Mişcarea Vestelor Galbene a început ca protest faţă de creşterea preţurilor la combustibil iar protestatarii au blocat numeroase şosele.

Unii dintre protestatari consideră că radarele reprezintă doar o altă măsură prin care statul ia banii oamenilor săraci.

Corespondentul BBC Hugh Schofield a informat că efectele vandalizărilor sunt clare pentru oricine călătoreşte prin Franţa, camerele radarelor fiind acoperite cu vopsea sau bandă adezivă neagră.

Însă dimensiunile pagubelor, peste jumătate dintre cele 3.200 de camere fiind distruse, nu erau cunoscute până la comunicatul lui Castaner.

El a afirmat că dispozitivele au fost „neutralizate, atacate sau distruse” de membrii Vestelor Galbene.

“Vestele galbene” s-au mobilizat, sâmbătă, pentru a opta oară în ultimele luni, pentru a protesta faţă de politica fiscală şi socială a guvernului francez. La manifestaţii au participat 50.000 de francezi.

Presa franceză notează că manifestaţiile au fost marcate şi de incidente, iar la Paris au fost reţinute 24 de persoane. La Lille au manifestat peste o mie de “veste galbene” şi au fost reţinute 42 de persoane.

Pe 17 noiembrie 2018, ”vestele galbene”, al căror nume vine de la vesta fluorescentă pe care orice automobilist este obligat să o deţină, s-au mobilizat pentru prima oară contra unei viitoare creşteri a preţului carburantului şi scăderii puterii de cumpărare.

Timp de mai multe săptămâni, manifestanţii au organizat blocaje ale unor străzi pe întregul teritoriu francez. Mişcarea a fost marcată de violenţe şi scene de gherilă urbană la Paris şi în mai multe oraşe mari.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite