Unde e apa cea mai bună pentru scăldat - studiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Apele din interiorul teritoriului Greciei sunt cele mai sigure pentru scăldat, se arată într-un studiu realizat de Agenţia Europeană de Mediu, citat de euobserver.com. În privinţa apelor de coastă, primul loc este ocupat de Lituania. Agenţia a centralizat rezultatele unor teste privind compoziţia apei, furnizate de fiecare stat membru al Uniunii Europene.

Testele au urmărit în ce măsură apele de coastă şi cele din interiorul teritoriului conţin reziduuri petroliere, bacterii fecale, detergenţi şi acizi toxici. Unele teste au investigat prezenţa salmonelei şi aciditatea apei.

96,8% dintre apele de coastă ale Uniunii Europene respectă regulile obligatorii. O serie de reguli mai stricte sunt respectate, însă, de numai 88,6% dintre apele de coastă.

Polonia este ţara europeană cea mai nepotrivită pentru a face baie, 14,4% din apele sale neîndeplinind regulile de bază. Belgia ocupă penultimul loc, imediat după Marea Britanie.

Apele de coastă care respectă în cea mai mare proporţie regulile stricte sunt ale Lituaniei, ale Ciprului, ale Maltei, ale Franţei şi ale Greciei. În privinţa apelor din interiorul teritoriului, cel mai bine stau Estonia, Grecia, Bulgaria, Luxemburg şi Olanda.

Apele României îndeplinesc condiţiile de bază în priporţie de 98%, însă condiţiile mai stricte sunt îndeplinite de numai două procente dintre acestea.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite