Video Un criminal din Ucraina a încercat să se spânzure în fața instanței. Barbatul a ucis o cunoscută profesoară în plină stradă

0
0
Publicat:

Viaceslav Zincenko, suspect în cazul uciderii Irinei Farion, profesoară și fostă deputată din Ucraina, a încercat să se spânzure în sala de judecată folosind un tricou.

Incidentul a avut loc pe 22 aprilie, într-un tribunal din orașul ucrainean Liov, unde se judecă dosarul, iar imaginile au fost publicate de postul „News. LIVE”, scrie Focus.ua.

În sala de judeacată, bărbatul care își neagă vinovăția, a declarat că se află în greva foamei de pe 17 aprilie, acuzând că i-au fost încălcate drepturile constituționale.

Sunt în greva foamei de pe 17, dar a fost vineri, apoi sâmbătă și duminică, iar aceste zile nu au fost luate în calcul ca fiind în greva foamei. De aceea cer ca ședința de judecată să fie amânată astăzi, pentru că mă simt extrem de rău.

Din cauza stării de sănătate, nu am putut să pregătesc o cerere și nu sunt pregătit pentru dezbateri (...) Pierd câteva kilograme. Pot vorbi, dar nu îmi pot lega ideile”, a spus Zinchenko.

Acesta le-a spus jurnaliștilor că a intrat în greva foamei deoarece instanța nu îi analizează alibiul, pe care vrea să-l facă public. A afirmat că nu este în stare să depună mărturie și, în cele din urmă, a refuzat, iar procesul a continuat.

Pe 4 mai 2026, măsura arestului preventiv expiră, iar procurorul Dmytro Petliovani solicită prelungirea acesteia fără posibilitatea de eliberare pe cauțiune, în timp ce apărarea a cerut arest la domiciliu.

În final, instanța a admis cererea procurorului și a decis menținerea lui Zinchenko sub arest pentru încă 60 de zile, până la 21 iunie.

Cine a fost Irina Farion

Născută pe 29 aprilie 1964, în Liov, Irina Dmytrivna Farion a fost o lingvistă ucraineană și politiciană, care a ocupat funcția de deputat în Rada Supremă a Ucrainei în perioada 2012–2014.

Irina Farion/FOTO: Wikipedia
Irina Farion/FOTO: Wikipedia

A fost membră a partidului Svoboda din 2005 până la asasinarea sa, în 2024. De asemenea, a fost profesoară la Catedra de Limba Ucraineană din cadrul Institutului de Științe Umaniste și Sociale al Universității Politehnice din Liov.

La începutul lunii iulie 2024, tânărul ar fi călătorit cu autobuzul spre Liov, evitând gările și aeroporturile. Ajuns acolo, ar fi închiriat mai multe locuințe sub identități false pentru a nu atrage atenția.

Dorind să-și ascundă identitatea înainte de asasinat, și-a cumpărat ochelari de soare, pălărie, barbă falsă, mănuși și haine închise la culoare.

Ar fi avut asupra sa praf de piper, posibil pentru a îngreuna urmărirea de către câini.

Între 16 și 18 iulie 2024, suspectul ar fi supravegheat zonele frecventate de Farion, inclusiv locuința acesteia și locurile unde obișnuia să ia taxiul.

Pe 19 iulie 2024, în jurul orei 19:30, Farion a fost împușcată în tâmplă, de la mică distanță, pe strada Tomáš Masaryk din Liov. Atacatorul a fugit pe jos și a aruncat pe traseu hainele și obiectele folosite. Anchetatorii au recuperat ulterior mai multe probe, printre care o barbă falsă, ochelari, haine, plicuri cu praf de piper și un tub de cartuș.

La scurt timp, poliția l-a reținut pe Vyacheslav Zinchenko, acuzat de omor cu premeditare.

În timpul ședinței din 9 aprilie 2025, o femeie venită să îl susțină pe Zinchenko a acuzat-o pe fiica Irinei Farion că și-ar fi ucis propria mamă.

La rândul lor, avocații suspectului susțin că dețin un videoclip care ar arăta „doi Zinchenko” în același timp, ceea ce, în opinia lor, ar reprezenta o dovadă în favoarea clientului.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite