Ucraina îşi reevaluează relaţia cu România
Parlamentul de la Kiev a decis ca la 1 iulie să ia în discuţie situaţia relaţiilor dintre Ucraina şi România, în contextul „unor tendinţe negative“ ale acestora, transmite RBK-Ucraina, citată de Agerpres.
Potrivit unei rezoluţii adoptate în acest sens de deputaţii ucraineni, subiectul va fi dezbătut în cadrul unei şedinţe comune a trei comisii parlamentare - Comisia pe probleme de integrare europeană, Comisia pentru politică externă şi Comisia privind securitatea naţională şi apărarea.
Pentru discutarea acestei probleme s-au pronunţat 335 de deputaţi din cei 450 ai Radei Supreme.
Rezoluţia Radei Supreme subliniază că această decizie a fost luată întrucât „în relaţiile ucraineano-române s-au observat câteva tendinţe negative, care au atras atenţia parlamentului“.
În acelaşi document se mai arată că ambele părţi sunt interesate de dezvoltarea unor relaţii de bună vecinătate şi de rezolvarea problemelor de interes comun pe calea negocierilor.
Tot atunci vor fi discutate perspectivele relaţiilor dintre cele două state, ţinând cont de interesele naţionale ale Ucrainei. RBK-Ucraina aminteşte că, la sfârşitul lunii mai, Partidul Comunist ucrainean a acuzat România că reprezintă un pericol pentru integritatea teritorială a Ucrainei.
Comuniştii s-au referit la declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu, conform cărora România consideră inutilă semnarea unui tratat de frontieră cu Republica Moldova „care să facă din şeful statului român un partener al lui Ribbentrop şi al lui Molotov“.
Declaraţiile comuniştilor de la Kiev au coincis cu cele ale fostului ministru ucrainean al apărării Anatoli Griţenko, în prezent şeful Comisiei pentru probleme de securitate naţională şi apărare din Rada Supremă, care a acuzat şi el România pentru presupuse pretenţii teritoriale faţă de Ucraina, considerând că preşedintele Băsescu trebuie interpelat direct asupra acestui subiect.





















































