Ucraina a lansat prima rachetă americană ATACMS spre Rusia: „Atacul a fost reușit”. Cresc temerile privind un nou război mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ucraina a lansat pentru prima dată un atac cu rachete balistice ATACMS furnizate de Statele Unite asupra teritoriului rus, a raportat marți RBC-Ucraina.

Racheta ATACMS și-a atins ținta FOTO Profimedia
Racheta ATACMS și-a atins ținta FOTO Profimedia

Forțele ucrainene au marcat cea de-a 1 000-a zi de război în Ucraina, efectuând prima lor lovitură pe teritoriul Rusiei cu rachete cu rază lungă de acțiune furnizate de SUA în această dimineață, în timp ce președintele Volodymyr Zelensky declara că Kievul „nu se va preda niciodată”, scrie Daily Mail Online, care vorbește despre temeri legate de izbucnirea celui de-al treilea război mondial, în contextul în care Kremlinul tocmai anunțase că doctrina sa nucleară actualizată permite un „răspuns nuclear”.

O explozie puternică a luminat cerul nopții la aproximativ 120,7 km de granița ucraineană, la un depozit de muniții din Karachev (regiunea Bryansk) din Rusia.

Potrivit martorilor oculari și bloggerilor militari ruși, depozitul de muniție a fost vizat de rachete. Oficialii militari ucraineni au confirmat ulterior pentru RBC Ucraina că atacul a fost într-adevăr efectuat cu ATACMS (Army Tactical Missile System) de fabricație americană.

Rapoartele privind atacul au apărut la câteva minute după ce Kremlinul a amenințat cu un „răspuns nuclear” în cazul în care Ucraina ar lovi ținte de pe teritoriul rus cu muniție cu rază lungă de acțiune furnizată de Occident.

„Federația Rusă își rezervă dreptul de a utiliza arme nucleare în cazul unei agresiuni împotriva sa cu utilizarea de arme convenționale”, a declarat, marți dimineață, secretarul de presă al Kremlinului, Dmitri Peskov, reporterilor din Rusia.

Amenințările care ar determina conducerea Rusiei să ia în considerare un atac nuclear includ un atac cu rachete convenționale, drone sau alte aeronave, potrivit doctrinei nucleare actualizate a Rusiei, iar un atac ucrainean asupra teritoriului rus cu rachete furnizate de SUA îndeplinește aceste criterii.

Toate acestea stârnesc temeri că Moscova ar putea lua acum în considerare o escaladare dramatică a conflictului, potrivit Daily Mail Online.

„Ucraina nu se va supune niciodată ocupanților, iar armata rusă va fi pedepsită pentru încălcarea dreptului internațional. Avem nevoie de pace prin forță, nu prin înduplecare”,  a transmis Ministerul ucrainean de Externe, în timp ce Zelenski a făcut apel la aliații Kievului să „forțeze” Kremlinul la o „pace justă”.

Știrea inițială

Atacul reușit, descris de sursele RBC-Ucraina, vine în contextul avertismentelor anterioare emise de Kremlin, care a subliniat riscul major pe care acest sistem de arme îl prezintă pentru securitatea Rusiei, potrivit baha.com.

Kremlinul și-a exprimat în mod repetat îngrijorarea față de utilizarea acestui tip de armament, considerând-o o provocare directă.

Putin: Rusia poate folosi arme nucleare ca răspuns la lovituri cu rachete non-nucleare fabricate în Vest

În urma acestor evenimente, președintele rus Vladimir Putin a aprobat actualizări ale doctrinei nucleare a Rusiei, extinzând criteriile de autorizare pentru utilizarea armelor nucleare.

Conform noilor reglementări, armele nucleare ar putea fi utilizate nu doar ca răspuns la o agresiune nucleară, ci și în cazul unei agresiuni din partea unui stat non-nuclear sprijinit de o putere nucleară, o mișcare menită să consolideze poziția defensivă a Rusiei.

Potrivit surselor citate, atacul de astăzi a fost efectuat asupra unui obiectiv din regiunea Briansk. Ținta se află la aproximativ 130 km de granița cu Ucraina, indicând o acțiune semnificativă de extindere a razei de atac a forțelor ucrainene.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite