Țara care are cel mai puternic pașaport din lume, potrivit ultimului clasament. Unde se clasează România

0
0
Publicat:

A fost publicat topul țărilor după puterea pașaportului, creat de Arton Capital, o firmă ce oferă servicii de consultanță financiară pentru cetățenia globală cu sediul în Montreal, Canada.

FOTO: Arhivă
FOTO: Arhivă

Potrivit topului, publicat de Daily Mail, cetățenii Emiratelor Arabe Unite (EAU) dețin cel mai puternic pașaport la nivel global. Aceștia pot circula fără viză în 133 de țări, iar în 47 trebuie să prezinte documentul la sosire.

Primele 20 de locuri sunt ocupate de țările europene, așadar Spania are al doilea cel mai puternic pașaport la nivel global, urmată de Finlanda, Franța, Germania, Belgia și Italia. De asemenea, țările balcanice au cunoscut o creștere semnificativă în clasament anul acesta.

România ocupă locul 35 în clasament, fiind deasupra Bulgariei, Australiei și chiar a Statelor Unite ale Americii.

„În contextul revenirii lui Trump, rămâne de văzut ce măsuri va lua SUA pentru a opri retrogradarea pașaportului său, cândva unul puternic. În prezent, este cel mai slab pașaport dintre națiunile ce fac parte din G7, astfel Trump are toate motivele să readucă pașaportul SUA la puterea sa”, a explicat Arton Capital.

Totuși, pașaportul SUA rămâne în continuare mai puternic decât cel al competitorului său, China, care se situează pe locul 110. Asia este dominată în clasament de Coreea de Sud, care se află pe locul 21, urmată de Japonia (locul 25) și Singapore (locul 30).

Pe ultimele locuri se află Pakistan (locul 195), Somalia (196), Iraq (197), Afganistan (198) și Siria (199).

Arton Capital explică faptul că războaiele, conflictele interne și tensiunile politice ale țărilor poate afecta semnificativ puterea pașaportului în ce presupune mobilitatea de călătorie.

Clasamentul, publicat anual, se stabilește în funcție de indicele de dezvoltare umană (HDI), stabilit de programul de dezvoltare al ONU. Așadar, pentru a stabili acest indice, sunt analizate trei dimensiuni: dacă cetățenii trăiesc o viață sănătoasă și longevivă, nivelul de cunoștințe și standardul de viață. Așadar, țările cu un indice ridicat au pașapoarte mai puternice, explică Arton Capital.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite