Soarta românilor „în vremurile care vor veni“
0
Cetăţenii români, în primul rând, şi nu „elita conducătoare“ de azi, au achitat costul aderării României la UE, pentru că au crezut masiv în şansa lor europeană. Doi premieri şi-au dat mâna peste Dunăre, în urmă cu câteva zile, felicitându-se reciproc şi închipuindu-şi că sunt „premianţi" ai Parlamentului European la materia aderării la spaţiul Schengen.
Şi ca penibilul să fie deplin, aceasta s-a întâmplat doar cu câteva ore înainte ca, la Bruxelles, Consiliul să spună „pas", încă o dată, celor două ţări aspirante. Cei doi premieri şi anturajul lor fie au sărit lecţia despre instituţionalul şi decizionalul european, fie îşi consideră concetăţenii total needucaţi pentru a înţelege ce li se întâmplă în Uniunea Europeană. Şi într-un caz şi-n celălat, respectivii şefi de guverne s-au poziţionat jenant în mediul public autohton şi internaţional.
Săptămâna trecută, România a fost prezentă în media internaţională mai mult la rubrica pe care am putea-o numi „Aşa nu". De exemplu, pregătirea opiniei Comisiei Europene în favoarea finalizării negocierilor de aderare cu Croaţia şi propunerea unei date a aderării (1 iulie 2013), a fost întâmpinată cu vociferări de câteva guverne ale unor state membre, subliniindu-se, totodată, că ultimele intrate în UE, adică România şi Bulgaria, au întâmpinat dificultăţi în compatibilizarea cu standardele europene şi nici nu şi-au îndeplinit promisiunile înscrise în Tratatul de Aderare.
România, exemplu negativ
Într-un alt caz, anume lansarea de către Comisia Europeană a primelor propuneri de reacţie faţă de corupţia din UE, „spiritul politic" european nu a găsit altă raportare la realitatea din Uniune decât prin trimiterea la „exemplele" din România şi Bulgaria, despre care s-a spus că au aderat la UE deşi mai aveau restanţe la reforma Justiţiei şi activitatea de combatere a corupţiei. Iar după patru ani şi jumătate de la aderare, România şi Bulgaria ar fi înregistrat doar mici progrese, ceea ce ar justifica prelungirea perioadei de monitorizare, ca şi amânarea aderării la spaţiul Schengen. Desigur, nu întregul cost estimat al manifestării corupţiei, la nivelul UE (cca.120 miliarde euro), se pune în cârca României şi Bulgariei. Dar cred că trebuie să ne sensibilizăm la faptul că acest cost estimat reprezintă circa 1% din PIB-ul UE.
Analiştii economici şi presa europeană continuă să dezbată subiectul propunerii liderilor din Bucureşti de a asuma data-ţintă 2015 pentru aderarea României la zona Euro, în contextul când majoritatea statelor membre central-europene au anunţat că actuala criză le-a îndemnat să renunţe la datele iniţiale.
Fiind vorba de zona Euro se pune şi problema competitivităţii, dar şi a convergenţei, a posibilelor "contagiuni" asupra celorlaţi componenţi ai respectivei comunităţi. Or, guvernanţii români susţin că au optat pentru acea dată-ţintă preponderent pentru raţiuni de "disciplină financiară" în următorii ani electorali. Mai mult, s-a recunoscut că "ar fi o greşeala să se adere la zona Euro fără a avea o economie competitivă".
În săptămâna care a trecut s-au răsfoit pagini umbrite ale "cărţii europene" pe care o scrie România de azi. Poate că unor politicieni autohtoni nu le pasă că în centre de decizie europeană şi internaţională se rostesc vorbe grele despre ţara lor. Dar nu poţi rămâne insensibil când oameni care trăiesc peste mări şi ţări arată disconfort faţă de ceea ce se întâmplă în România şi ţi-o spun pentru că ţin mai mult la această ţară decât politicienii care au jurat să servească interesul ei şi al cetăţenilor români.
Iar unui prieten din America, expeditorul unui mesaj în care-mi semnala un articol al lui Mircea Eliade ("Piloţii orbi", 1937), îi spun că în România se vorbeşte zilnic despre "imoralitatea clasei conducătoare româneşti"; că, în această epocă de prefaceri în Europa şi în lume, "elita noastră conducătoare îşi continuă micile sau marile afaceri, micile sau marile bătălii electorale, micile sau marile reforme moarte"; că par a fi zadarnice "cuvintele de revoltă", iar "instinctul de căpetenie al elitelor politice, instinctul statal s-a stins".
Costul aderării, plătit de români
Da, se poate spune, deodată cu Eliade: "crima elitelor conducătoare româneşti constă în pierderea acestui instinct şi în înfiorătoarea lor inconştienţă, în încăpăţânarea cu care-şi apără «puterea»". Dar eu adaug că cetăţenii români, în primul rând, şi nu "elita conducătoare" de azi, au achitat costul aderării României la UE, pentru că au crezut masiv în şansa lor europeană. Că tot ei trebuie să readucă "elitele conducătoare" pe calea cea dreaptă şi să le amintească o vorbă bătrânească, pe care o ştia şi Eliade: "Mergeţi cu bine, cu sănătate, în vremurile care vor veni"!
Fost negociator-şef al României cu UE
Vasile Puşcaş, profesor de relaţii internaţionale, autor a peste 20 de volume, a fost negociator‑şef al României cu UE (2000-2004); în timpul mandatului său au fost încheiate toate capitolele de negociere şi s-a finalizat negocierea Tratatului de Aderare. Din decembrie 2008 până în octombrie 2009, a fost ministru pentru Afaceri Europene.
Se încarcă comentariile...
