Secesiunea ameninţă stabilitatea europeană

Mişcările naţionaliste au reapărut, în Balcani, după căderea regimurilor comuniste

Apartenenţa la Uniunea Europeană nu a redus la tăcere elementul naţionalist. Deşi instanţele internaţionale nu-l recunosc ca „precedent“, provinciile cu aspiraţii separatiste continuă să invoce exemplul Kosovo.

Judecate la scara istoriei, modificările suferite de graniţele administrative s-au succedat într-un ritm ameţitor în ultimele două secole. Au dispărut întâi imperiile, construite, artificial, prin expansiune colonială sau ideologică.

Apoi, a venit rândul ţărilor, unele chiar parte ale fostelor imperii. Harta Europei s-a îmbogăţit cu noi state, apărute ca rezultat al unui "divorţ" amiabil (vezi cazul Cehiei şi al Slovaciei) sau în urma unor conflicte violente (fosta Iugoslavie).

Mai citiţi şi:

Serbia şi-a depus candidatura la UE

Curtea Internaţională de Justiţie nu va emite un verdict asupra independenţei Kosovo

În ultimii ani a venit rândul provinciilor să ceară autonomie între fruntariile statelor din care fac parte sau, invocând dreptul la autodeterminare, să pretindă o despărţire totală de ţara-mamă. Motivat economic, religios sau etnic, secesionismul agită periodic apele pe tot globul. Iar într-o Europă ce se străduieşte de peste jumătate de secol să realizeze integrarea, precedentul Kosovo s-a dovedit de rău augur.

Ultimul exemplu este provincia (încă) spaniolă Catalonia. În urmă cu câteva săptămâni, catalanii s-au pronunţat asupra independenţei totale faţă de Madrid. Deşi participarea nu a depăşit 30%, dezamăgind organizatorii, procentul celor care s-au declarat favorabili independenţei a atins totuşi  94%.

Deşi informal, referendumul a îngrijorat guvernul de la Madrid. Deja, în 2006, Catalonia, regiunea cea mai dezvoltată a Spaniei, a obţinut o autonomie generoasă faţă de centru, atât în privinţa recunoaşterii identitare (limbă, cultură), cât şi în materie de politici fiscale. Iar acum, iniţiatorii consultării vor să organizeze un alt referendum, de această dată oficial, pe tema suveranităţii, în 2010.

Autonomie extinsă pentru Voivodina 

La câteva zile de la referendumul catalan, Parlamentul Voivodinei, provincie din nordul Serbiei, a votat un nou statut ce-i  lărgeşte autonomia. Spre iritarea celor două partide sârbeşti din Voivodina (Partidul Radical Sârb - ultranaţionalist şi Partidul Progresist Sârb - naţionalist), proiectul autonomiei a fost agreat la Belgrad.

Odată cu intrarea sa în vigoare, Voivodina îşi recuperează de fapt autonomia de care beneficia până la suprimarea ei în 1990 de către preşedintele Slobodan Miloşevici. Noul statut permite Voivodinei să semneze acorduri cu alte regiuni din străinătate, dar nu cu state.

Adunarea Voivodinei nu va putea vota texte cu putere de lege, iar oraşul Novi Sad va fi doar "centru administrativ", nu "capitală". Cu toate acestea, majoritatea sârbilor se tem că Voivodina, una dintre cele mai prospere provincii ale Serbiei, va cere în viitor autonomie completă, statut râvnit de  importanta minoritate maghiară ce trăieşte pe teritoriul ei.

Efectul Kosovo

Discutabilă în termenii dreptului internaţional, independenţa Kosovo a alimentat avântul secesioniştilor în Europa, şi nu numai. Precedentul Kosovo a fost urmat de Abhazia şi de Osetia de Sud, de asemenea republici autonome în cadrul Georgiei.  Dar chiar şi în cadrul UE elementul naţional este încă puternic.

Spania are probleme nu numai cu regiunea catalană, ci şi cu Ţara Bascilor, unde partidul naţionalist separatist Herri Batasuna (şi "aripa" sa înarmată ETA) forţează independenţa. Ameninţată este şi Belgia, unde se conturează o tendinţă ce ar putea duce, după cel mai pesimist scenariu, la o scindare pe criterii etnice. Ideea secesiunii este periodic agitată de către radicalii din partidul Vlaams Belang (Interesul Flamand), din Flandra.

Pretenţiile secuilor

În România, autonomia Ţării Secuieşti este sprijinită făţiş de Partidul Civic Maghiar şi de Consiliul Naţional Secuiesc, care cere şi organizarea unui referendum oficial pe această temă.

Susţinător fervent al "emancipării" teritoriale a secuilor, episcopul eurodeputat Laszlo Tokes a încercat să facă lobby la Bruxelles fără mare succes. Opoziţia ungară de dreapta sprijină tendinţele autonomiste ale secuilor, spre  deosebire de socialiştii aflaţi încă la putere, la Budapesta, şi pentru care autonomia nu se poate obţine decât cu aprobarea majoritarilor.

Cum se poate evita secesiunea

Uniunea Europeană nu are legi privind autonomia pe criterii etnice sau drepturi colective. Oferă în schimb un cadru ce garantează drepturile individuale între care asigurarea păstrării identităţii naţionale şi eliminarea discriminărilor. Măsura în care aceste drepturi sunt respectate depinde de fiecare stat în parte. Respectarea lor este etalonul ce conferă protecţie faţă de eventualele tendinţe secesioniste.

„Secesiunea-remediu", o excepţie controversată

România se numără printre statele care nu au recunoscut independenţa Kosovo, declarată unilateral de către provincia secesionistă. Recent, Bucureştiul a demontat, la Haga, cu ocazia procesului intentat de Serbia fostei sale provincii, argumentele invocate de adepţii recunoaşterii Kosovo.

Teza potrivit căreia integritatea teritorială s-ar aplica numai între state, actorii nonstatali nefiind obligaţi s-o respecte ar însemna că orice provincie, district, judeţ, "până la cel mai mic cătun" din marginea oricărui stat ar avea permisiunea dreptului internaţional să-şi declare independenţa şi să obţină secesiunea. Această situaţie ar genera "consecinţe extrem de grave pentru ordinea juridică internaţională", a argumentat secretarul de stat Bogdan Aurescu, fostul agent al României la Haga.

În afara contextului decolonizării (din anii '60-'70), dreptul la autodeterminare se poate aplica doar în cadrul statelor existente (participarea la viaţa politică, economică, socială şi culturală a ţărilor respective), fără a afecta integritatea teritorială a acestora, a argumentat şi diplomatul Cosmin Dinescu, fost coagent al României la Haga.

"Secesiunea-remediu", invocată în cazul Kosovo, este o instituţie controversată şi contestată în dreptul internaţional. Ea reprezintă o excepţie de la regulă, ce  funcţionează în cazul în care drepturile locuitorilor unor regiuni ale statelor existente sunt încălcate grosolan. Or, situaţia provinciei Kosovo la 17 februarie 2008, data proclamării unilaterale a independenţei, nu era de natură să justifice  "secesiunea-remediu".