Revoluție în transportul feroviar. UE vrea un singur bilet pentru călătoriile prin Europa

0
Publicat:

Comisia Europeană a prezentat un nou pachet de propuneri legislative care ar putea schimba modul în care europenii își planifică și cumpără călătoriile cu trenul, în special pe rutele transfrontaliere. Măsurile vizează introducerea unui sistem unificat de rezervare, astfel încât pasagerii să poată achiziționa un singur bilet, chiar și pentru călătorii operate de mai mulți transportatori.

Tren în Spania
UE introduce biletul unic pentru trenurile europene FOTO: Shuterstock

Potrivit executivului european, actualul sistem fragmentat face dificilă compararea ofertelor și combinarea rutelor între diferiți operatori feroviari, mai ales în cazul călătoriilor internaționale sau pe distanțe lungi. În multe situații, pasagerii sunt nevoiți să cumpere bilete separate, ceea ce complică planificarea și reduce protecția în caz de întârzieri sau pierderi de conexiuni.

Noile reguli propuse urmăresc să permită achiziția unui bilet unic printr-o singură tranzacție, fie prin platforme independente, fie prin sistemele operatorilor feroviari, arată un comunicat de presă al Comisiei Europene.

În plus, călătorii ar urma să beneficieze de protecție completă a drepturilor pasagerilor pe tot parcursul traseului, inclusiv asistență, redirecționare, rambursare și compensații în cazul ratării legăturilor.

Comisia mai propune și reguli mai stricte pentru platformele de rezervări, care vor trebui să afișeze ofertele într-un mod neutru și transparent, inclusiv cu posibilitatea de a ordona opțiunile în funcție de impactul asupra emisiilor de carbon, acolo unde este posibil.

De asemenea, operatorii feroviari vor trebui să aibă acces echitabil și nediscriminatoriu la aceste platforme.

După adoptare, propunerile vor fi analizate de Parlamentul European și Consiliul UE, în cadrul procedurii legislative obișnuite.

Un sondaj Eurobarometru recent a evidențiat o cerere puternică din partea publicului pentru soluții de călătorie fără sincope și pentru sisteme fiabile de rezervare online. 

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite