Relaţia de dragoste şi ură dintre UE şi Rusia. Riposta Occidentului, blocată de interesele economice
0
Prin exporturile de petrol şi gaze dar şi prin importarea de bunuri din Germania, Marea Britanie, Franţa, Italia şi multe alte ţări din UE, Moscova reuşeşte să se pună la adăpost de orice sancţiuni economice reale. Iar asta în primul rând pentru că europennii se tem să nu-şi afecteze propriile economii.
„În ceea ce priveşte Europa, am văzut în lumina evenimentelor din Ucraina că nu ne putem aştepta ca Euroa să se impună pe pan internaţiional (sau măcar să ni se alăture în mod eficient) atunci când se confruntă, pentru prima dată din 1939, cu un efort unilateral pentru expansiunea teritorială a unui stat în regiune”, spunea recednt renumitul geopoliticianul Zbigniew Brzezinski.
Într-adevăr, dacă sancţiunile economice aplicate de SUA şi UE asupra Rusiei – deja trei seturi, se pune problema implementării celui de-al patrulea după tragedia MH17 -, atunci ele au arătat că Bruxellesul şi Washingtonul nu pot forma un front comun împotriva Rusiei, iar asta în primul rând din cauza diferenţei de poziţii din interiorul Uniunii Europene.
Ce vor nemţii, francezii şi britanicii
Germania, Franţa şi Marea Britanie au fost, până recent, cele mai puternice voci care s-au opus aplicării unor sancţiuni mai dure asupra Rusiei, spun surse care au participat la negocieri, în timp ce statele estice, în frunte cu Polonia şi ţările baltice, au fost vârful de lance în efortul pentru măsuri mai dure. Într-o schimbare la 180 de grade, premierul britanic pare că au uitat de toţi oligarhii ruşi şi afacerile cu capital rus care au adus Londrei porecla de „Londongrad”.
El a cerut duminică măsuri dure, ca răspuns direct pentru implicarea Rusiei în tragedia aviatică din Ucraina. În ton similar, Germania avertizează Rusia şi pare dispusă acum la sancţiuni mai dure, cu toate că relaţia energetică şi comercială dintre cele două ţări este vitală pentru ambele economii.
Franţa însă nu doar că nu dă semne că-şi reevaluează legăturile cu Moscova, ci pare a sfida întreaga Europă. În ciuda solicitărilor repetate din partea capitalelor europene şi a SUA, francezii merg înainte în afacerea Mistral, cu o valoare de 750 de milioane de euro, prin care le vând ruşilor nave şi alte vehicule de război.
South Stream, calul troian al Rusiei
La fel de reticente în a sancţiona Rusia se dovedeşte şi grupul ţărilor tranzitate de gazoductul rus South Stream – Serbia, Ungaria, Ausstria şi Italia. O opoziţie surprinzătoare a venit din partea Bulgariei, care a sistat lucrările la gazoductul care ar urma să aducă gaz rusesc în Europa traversând fundul Mării Negre.
Bulgarii au simţit însă la scurt timp consecinţele: o criză bancară acută, iscată de un om de afaceri apropiat Rusiei, care urma să construiască tronsonul bulgăresc al gazoductului. Mai presus de orice, Rusia îşi menţine influenţa asupra Europei prin livrările de gaz natural. Anul trecut, Gazprom, compania naţională de gaze din Rusia, a livrat 180 de miliarde de metri cubi de gaze naturale în Europa, adică 30% din consumul total al acesteia.
Însă dependenţa este la amândouă capetele. Peste jumătate din veniturile totale ale Gazprom (164,6 miliarde de dolari) sunt obţinute de la clienţii din Europa. Jumătate dintre aceste gaze ajung însă din Rusia în Europa prin Ucraina. De aceea, ruşii insistă acum să finalizeze cât mai repede gazoductul South Stream, care ar scoate practic din joc reţeaua de infrastructură ucraineană.
Concret, Rusia a trimis anul trecut 89 de miliarde de metri cubi de gaze naturale în Europa prin Ucraina - adică 55% din totalul de gaze exportate în Europa. Dacă această cantitate ar rămâne neschimbată în 2014, iar Rusia ar folosi la actuala capacitate Nord Stream şi Yamal, ar putea transporta doar 30% din această cantitate Europei. 59 de miliarde de metri cubi de gaze ruseşti n-ar mai putea ajunge în Europa până la finalizarea gazoductului South Stream, iar asta nu se va întâmpla în mai puţin de cinci ani.
Reticenţa americanilor şi a europenilor de a lovi cu adevărat economia rusă este uşor de înţeles. Singurele sancţiuni adevărate ar însemna vizarea sectorului energetic, iar asta ar avea consecinţe asupra întregii lumi. În frunte cu giganţi precum Gazprom, Lukoil şi Rosneft, sectorul aduce peste 60% din veniturile din exporturi ale Rusiei. Mai bine de jumătate din veniturile Federaţiei Ruse sunt obţinute din această industrie.
Însă „energia rusă” înseamnă lucruri cât se poate de diferite pentru SUA şi pentru UE. În timp ce americanii îşi asigură singuri necesarul de gaze prin exploatarea resurselor din şisturi, europenii depind de conducta rusească de gaze naturale. Însă interesul americanilor este la fel de ridicat.
Afacerea numită „a secolului” s-a încheiat acum trei ani în casa de vacanţă din Soci a lui Vladimir Putin. Atunci, ExxonMobil şi Rosneft – cele mai mari companii petroliere din lume - puneau la bătaie 500 de miliarde de dolari, iar americanii şi ruşii îşi promiteau unii altora că vor explora, exploata şi împărţi perimetrele şi rezervele de gaze şi petrol - naturale şi din şisturi - din zona arctică. Practic, americanii au câştigat astfel regiunea considerată una dintre cele mai bogate în rezerve tradiţionale şi neconvenţionale din lume – iar asta în contextul în care discuţiile despre epuizarea resurselor dovedite sunt tot mai aprinse.
De cealaltă parte, ruşii profită de pe urma experienţei americanilor în exploatarea gazelor de şist, domeniu în care Rusia nu a înregistrat avansuri până acum. În momentul de faţă, producţia realizată de Exxon în Siberia reprezintă doar 1,5% din totalul companiei, dar asigurarea resurselor din zona arctică este esenţială pentru viitorul ei – şi pentru cel al sectorului energetic american.
ExxonMobil nu este singurul gigant mondial care riscă multe în cazul unor sancţiuni aplicate asupra Rusiei. BP – fostă British Petroleum – deţine 19,6% din Rosneft. Participaţia îi aduce, în medie, profituri de patru miliarde de dolari anual. Italienii de la Eni şi norvegienii de la Statoil colaborează cu Rosneft pentru a-şi asigura câteva perimetre în zona arctică. Compania anglo-daneză Royal Dutch Shell şi cea franceză Total au încheiat acorduri pentru exporturile de gaze naturale lichefiate din Rusia.
Aceste legături ar însemna că Vestul poate aplica sancţiuni companiilor energetice ruse doar printr-o strânsă coordonare SUA-UE, care până acum a lipsit, şi chiar o înţelegere tacită cu China, care a devenit în ultimii ani cel mai mare consumator de energie din lume şi unul dintre principalii clienţi ai Rusiei.
„Un astfel de embargo a fost mai uşor de aplicat Iranului pentru că nu existau prea multe companii americane care desfăşurat afaceri în Iran înainte de 1979”, explică Helima Croft, expert în politică externe în cadrul grupului bancar Barclays, citată de „The New York Times”.
Situaţia este cu totul alta acum, iar americanii încă sunt sensibili când aud cuvintele „petrol” şi „război” în aceeşi frază. Acuzaţiile privind planificarea războiului din Irak în birourile din Texas ale gigantului energetic Haliburton continuă să fie muniţie electorală.
Mai mult, investiţiile vesticilor în Rusia sunt văzute de unii drept o garanţie că sancţiuni adevărate nu vor fi aplicate nicicând. La trei zile după ce NATO a anunţat că suspendă toate operaţiunile cu Rusia din cauza acţiunilor acesteia în Ucraina, Exxon a prezentat noi planuri pentru exploatarea în parteneriat cu Rosneft.
[<a href="//storify.com/elenadumitru22/r-zboiul-gazelor-in-europa" target="_blank">View the story "Războiul gazelor în Europa" on Storify</a>]
Se încarcă comentariile...
