Războiul improbabil al lui Putin. De ce Ucraina și țările europene au ignorat avertismentele CIA și MI6 privind o invazie iminentă

Bazându-se în special pe interviuri cu oficiali de rang înalt din serviciile de informații din SUA, Ucraina și țări europene, The Guardian a realizat o cronologie a momentelor care au marcat lunile de dinainte de invazia rusă și modul în care CIA și MI6 au interpretat corect planurile lui Vladimir Putin, în timp ce multe țări europene, inclusiv Ucraina, au respins avertismentele până în ultima clipă. Este o poveste a unui succes spectaculos al serviciilor secrete britanice și americane, dar și a unui scepticism extrem al țărilor europene cărora un război de amploare în Europa secolului XXI li s-a părut aproape suprarealist.

În noiembrie 2021, William Burns a ajuns la Moscova cu o misiune clară: să-l avertizeze pe Vladimir Putin că Statele Unite au informații că Rusia pregătește o invazie a Ucrainei. Președintele Joe Biden îl trimisese pentru a-i transmite că, dacă va avea loc un atac, consecințele economice și politice ar fi dezastruoase.

Accesul direct la liderul rus nu a fost posibil. Izolat la reședința sa de la Marea Neagră, Putin a acceptat doar o convorbire telefonică pe o linie securizată. Burns a prezentat evaluarea americană privind pregătirile militare ruse. Putin a ignorat avertismentul și a invocat prezența unei nave americane în Marea Neagră, plângându-se de vulnerabilitatea strategică a Rusiei.

La întoarcere, Burns, îngrijorat, i-a dat verdictul lui Biden: Putin va invada.

Bazată pe circa 100 de interviuri cu oficiali din domeniul informațiilor, militari și diplomați din SUA, Marea Britanie, Ucraina, Rusia și Europa, povestea lunilor premergătoare invaziei arată un succes major al serviciilor americane și britanice în ceea ce privește anticiparea intenției Kremlinului.

Însă CIA și MI6 s-au înșelat în evaluarea rezultatului, presupunând că Rusia va obține rapid controlul asupra Ucrainei. În același timp, multe servicii europene au respins ideea unui război total, marcate fiind de experiența informațiilor eronate dinaintea invaziei Irakului din 2003, dar mai ales întrucât, din perspectiva lor, lucrurile pur și simplu nu stăteau în picioare.

Mai grav, conducerea politică a Ucrainei a fost nepregătită pentru o invazie. Zelenski a minimalizat avertismentele publice americane, temându-se de panică economică și instabilitate politică.

„În ultimele săptămâni, liderii din domeniul informațiilor începuseră să înțeleagă gravitatea situației. Dar conducerea politică a refuzat să accepte până în ultimul moment”, a spus un oficial din serviciile secrete americane.

„Aveam sentimentul că dovezile pe care le-am prezentat erau covârșitoare. Nu este ca și cum am ascuns ceva ce, dacă l-ar fi văzut, asta ar fi făcut diferența”, a spus Jake Sullivan, consilierul pe securitate națională al lui Biden, despre motivul pentru care aliații europeni nu i-au crezut pe americani. „Aveau pur și simplu convingerea că acest lucru nu avea sens.”

Când s-a decis Putin?

Analiștii CIA cred că decizia ar fi putut fi luată încă din prima jumătate a anului 2020, când Putin a modificat Constituția pentru a-și prelungi mandatul, și în lunile din timpul izolării pandemice a reflectat asupra rolului său în istorie.

Represiunea protestelor din Belarus, dependența tot mai mare a lui Lukașenko de Moscova și otrăvirea lui Alexei Navalnîi s-au evidențiat retrospectiv drept elemente pregătitoare ale unui plan care prindea contur în mintea lui Putin..

În primăvara anului 2021, trupele ruse au început să se maseze la granița cu Ucraina sub pretextul unor exerciții militare. Biden, sperând să dezamorseze situația, l-a invitat pe Putin la summitul de la Geneva. O lună mai târziu, Putin publica un eseu lung și incoerent despre istoria Ucrainei, în care argumenta că „adevărata suveranitate a Ucrainei este posibilă doar în parteneriat cu Rusia”. În septembrie, au început noi masări de trupe, iar în octombrie amploarea mobilizării a devenit alarmantă. Noile informații ale serviciilor sugerau nu doar o acțiune limitată în Donbas, ci un posibil atac asupra Kievului.

Avril Haines, directoarea serviciilor naționale de informații, a avertizat aliații NATO la Bruxelles. Reacția a fost în mare parte de scepticism. Unii se temeau că o reacție dură ar putea de fapt provoca invazia reală.

Jake Sullivan a rezumat ulterior situația astfel: mulți lideri erau convinși că „pur și simplu nu are sens”.

În următoarele săptămâni, SUA au retrogradat mai multe informații sensibile decât oricând în istoria recentă pentru aliați și adesea și pentru publicul larg. „Primeam informări clasificate de la americani, iar câteva ore mai târziu citeam exact aceleași informații în New York Times”, a spus un oficial european.

Neîncredere la Kiev

Oficialii americani și britanici au transmis avertismente repetate autorităților ucrainene. Reacția a fost rezervată. După opt ani de conflict în Donbas, un atac total asupra Kievului părea improbabil.

Serviciile ucrainene observau totuși o intensificare a activităților rusești: recrutări extinse, întâlniri clandestine în străinătate, pregătirea unor potențiale rețele interne.

Cu toate acestea, majoritatea credea că scenariul maxim ar fi o escaladare în estul țării.

La mijlocul lunii noiembrie, secretarul britanic al apărării, Ben Wallace, a vizitat Kievul și i-a spus lui Zelenski că Londra estimează că o invazie rusă era acum o chestiune de „când”, nu de „dacă”. El l-a îndemnat pe Zelenski să înceapă să pregătească țara pentru război.

Dar acesta credea că planul lui Putin este altul: acesta vrea să destabilizeze țara pentru a o arunca într-o criză economică și politică, făcând-o să se prăbușească fără să fie nevoită să trimită un singur soldat peste graniță.

Un oficial european al serviciilor de informații a declarat că această concepție s-a menținut în briefing-urile transmise de omologii ucraineni în lunile premergătoare invaziei. „Mesajul a fost: «Nu se va întâmpla nimic, totul e doar agitație»”, a spus oficialul. 

Ce știau SUA și Marea Britanie?

Informațiile proveneau din imagini satelitare, interceptări de comunicații și date colectate de NSA și GCHQ, agențiile de informații americane și britanice. Nu a existat o singură sursă decisivă, ci o acumulare de indicii convergente.

„Aceste mișcări de trupe au fost neașteptate și ar fi trebuit să te străduiești foarte mult să găsești explicații pentru motivul pentru care ai face asta, în afară de faptul că vrei să le folosești”, a declarat un oficial superior de la DI, serviciul de informații militare britanic.

Pregătirile puteau fi observate și în alte sectoare ale armatei și serviciilor de informații, chiar dacă persoanele care le puneau în aplicare nu cunoșteau scopul final. „Majoritatea oamenilor din Rusia nu aveau cunoștință despre plan”, a spus un oficial american

„Pentru a face posibilă invazia, trebuiau să se întâmple suficiente lucruri încât să fie foarte greu de ascuns”, a spus el.

Doar o mână de oameni din sistemul rusesc au știut despre planurile de invazie până cu câteva săptămâni înainte de începerea acesteia. 

Un blocaj psihologic

În decembrie 2021, SUA și Marea Britanie aveau o imagine destul de clară cu privire la cum ar putea arăta planul de război al lui Putin.

Dar nu existau dovezi solide că Putin luase o decizie de a-și pune planul în aplicare. Și aici toți ceilalți aveau o problemă.

La Paris și Berlin, la fel ca la Kiev, agențiile de informații au interpretat consolidarea forțelor armate nu ca pe un plan de război, ci ca pe o cacealma pentru a pune presiune pe Ucraina. Un oficial britanic din cadrul serviciilor de informații a declarat că s-au depus „eforturi uriașe” pentru a-i convinge pe francezi și germani să se implice, inclusiv mai multe vizite de informare.. Dar conversațiile s-au izbit în mare parte cu rezistență. „Cred că a pornit de asumpția: «De ce ar face-o?» Iar noi presupuneam: «De ce nu ar face-o?» Și această simplă diferență semantică te poate duce la concluzii complet diferite”, a spus oficialul.

Un blocaj psihologic major pentru unele servicii de informații europene a fost faptul că îl considerau pe Putin un actor în mare parte rațional și erau profund sceptici că acesta va implementa un plan despre care considerau că este probabil să eșueze. Conform estimărilor rusești obținute și colectate de un serviciu occidental, Moscova credea că doar 10% dintre ucraineni ar lupta împotriva unei invazii, în timp ce restul ar sprijini activ sau ar accepta preluare rusească.

„Aveam cu toții aceleași informații despre trupele de la graniță, dar am avut opinii diferite în analiza noastră asupra a ceea ce se afla în mintea lui Putin”, a declarat Étienne de Poncins, ambasadorul Franței la Kiev.

Nici măcar Polonia, în mod tradițional agresivă față de Rusia, nu a fost convinsă de ideea unei invazii la scară largă

Piotr Krawczyk, șeful serviciului de informații externe al Poloniei, spune că și-a imaginat că agențiile de informații îi vor transmite corect lui Putin că ucrainenii nu-i vor primi cu flori. În plus, forțele staționate în Belarus, care puteau ataca Kievul dinspre nord, „erau în mare parte recruți noi... le lipseau muniția, combustibilul, conducerea și antrenamentul”, a spus el. În concluzie, totul arata mai degrabă ca o distragere a atenției de la o incursiune limitată în Donbas, și nu o forță de luptă serioasă care ar putea menține ocupația țării.

Americanii vedeau însă planuri detaliate ce nu puteau avea decât un singur obiectiv.

„Nu se uita la un meniu și spunea: «Aș putea lua lucruri mici, medii sau mari»”, a spus Sullivan. „Era foarte concentrat pe preluarea Kievului.”

Numărătoare inversă

Cu șase săptămâni înainte ca tancurile rusești să treacă granițele Ucrainei, agențiile de informații americane aveau au o imagine clară asupra a ceea ce urma să se întâmple.

La începutul lui ianuarie 2022, oficialii americani obținuseră evaluări detaliate ale planurilor Moscovei: trupele ruse aveau să atace din mai multe direcții, inclusiv din Belarus; forțele aeropurtate urmau să încerce capturarea aeroportului Hostomel, lângă Kiev, pentru a facilita preluarea rapidă a capitalei; existau, de asemenea, indicii credibile privind un plan de asasinare a președintelui Volodimir Zelenski. Se întocmeau liste cu figuri pro-ucrainene care urmau să fie reținute sau executate, precum și cu politicieni pro-ruși care ar fi putut fi instalați într-un nou guvern.

Directorul CIA, William Burns, a zburat la Kiev pentru a transmite personal avertismentul. Informațiile erau clare și alarmante. Răspunsul nu a fost pe măsură.

O săptămână mai târziu, Zelenski s-a adresat națiunii într-un mesaj video, îndemnându-i pe ucraineni să ignore predicțiile privind un conflict iminent. Până la vară, spunea el, familiile aveau să facă grătare ca de obicei. „Respirați adânc, calmați-vă și nu vă grăbiți să faceți provizii de alimente și chibrituri”, le-a transmis, adăugând că „crede sincer” că nu va exista un război major în 2022.

Zelenski avea motive să evite panica. O alarmă generală ar fi putut prăbuși economia fragilă a Ucrainei. Programele de instruire militară au fost extinse discret, iar mii de cetățeni s-au înscris. Totuși, îndoiala persista. Unii oficiali ucraineni spun că președintele pur și simplu nu i-a crezut pe americani, parțial întrucât Occidentul nu vorbea cu o singură voce.

În timp ce Washingtonul și Londra avertizau că invazia este iminentă, Parisul și Berlinul erau sceptici. Președintele francez Emmanuel Macron și cancelarul german Olaf Scholz credeau că diplomația îl poate încă descuraja pe Vladimir Putin. „Britanicii și americanii spuneau că se va întâmpla”, și-a amintit un înalt oficial ucrainean. „Dar francezii și germanii îi spuneau: «Nu asculta, sunt prostii.»”

Când Ministerul britanic de Externe a anunțat că deține informații potrivit cărora Moscova intenționa să-l instaleze pe fostul deputat ucrainean Evghen Murayev drept lider post-invazie, mulți din Europa au considerat scenariul neverosimil. „Nu avea niciun sens”, a spus un oficial european din domeniul informațiilor. „Chiar să fie rușii atât de naivi?”

Două săptămâni până la invazie

La jumătatea lui februarie, atmosfera s-a schimbat. SUA și Marea Britanie au evacuat personalul ambasadelor din Kiev, distrugând echipamente sensibile. CIA s-a relocat în vestul țării. La Londra, personalul-cheie al Ministerului Apărării s-a mutat în hoteluri din apropiere pentru a putea interveni rapid. Mai multe state europene și-au redus prezența diplomatică la un nivel minim.

Cu toate acestea, Macron și Scholz au mers la Moscova într-o ultimă tentativă la diplomație. După discuții maraton la Kremlin, Macron a anunțat că a obținut asigurări din partea lui Putin că tensiunile nu vor escalada.

Washingtonul interpreta aceste semnale cu totul altfel. Într-o ultimă convorbire din 12 februarie, președintele Joe Biden l-a găsit pe Putin hotărât, rece și complet dezinteresat de negocieri. După ce a închis telefonul, Biden le-a spus consilierilor să se pregătească pentru ce e mai rău.

Discuțiile dintre Biden și Zelenski au devenit tensionate. Oficialii americani au insistat că rușii vin spre Kiev. Un ofițer ucrainean aflat la Washington a descris certitudinea colegilor din CIA: „Când mă uitam în ochii lor, vedeam că nu au niciun dubiu. Și de fiecare dată mă întrebau: «Unde îl veți duce pe președinte? Care este planul B?»” Nu exista un plan B.

În interiorul Ucrainei, câțiva ofițeri de informații militare au început pregătiri discrete: case conspirative închiriate sub pretextul unor exerciții, rezerve de numerar, planuri de urgență. Comandantul-șef al armatei, Valerii Zalujnîi, a cerut introducerea legii marțiale pentru a putea repoziționa trupele. Solicitarea a fost respinsă.

„E ca și cum te-ai pregăti să lupți cu Mike Tyson, după ce singura ta experiență a fost o bătaie cu perne”, avea să spună ulterior.

Agenția de pază a frontierelor din Ucraina a interceptat o nouă dovadă care ar fi trebuit să fie decisivă: mesajele dintre comandantul unei unități cecene staționate în Belarus și Ramzan Kadîrov, liderul Ceceniei instalat de Kremlin. Comandantul i-a raportat lui Kadîrov că oamenii săi erau în poziții și că în curând vor ajunge la Kiev. Zelenski a văzut înregistrarea, dar tot nu a fost convins, potrivit unei surse bine informate. 

Mai multe surse ucrainene au declarat că probabil avea această convingere în urma discuțiilor cu Andri Iermak, șeful său de cabinet și cel mai apropiat confident. Rusia opera în zona gri, negabilă, a războiului hibrid, credea Iermak, și nu ar fi recurs la o invazie dramatică, de amploare, care ar fi rupt irevocabil relațiile cu Occidentul.

Tăcere și atmosferă tensjionată în Rusia

C o săptămână înainte de invazie, majoritatea elitei ruse încă nu avea habar de ceea ce urma să se întâmple. „Am primit un telefon de la o persoană cu funcție înaltă la Kremlin, care mi-a spus: «Sunt mulți militari în jurul lui Putin, atmosfera este tensionată și se întâmplă ceva, dar nu știm ce anume»”, a declarat un insider politic.

Pe 21 februarie, Putin și-a convocat Consiliul de Securitate într-o reuniune televizată, în care oficialii, așezați la distanță, au fost chemați să-și exprime public sprijinul pentru recunoașterea republicilor separatiste Donețk și Luhansk. Atmosfera era apăsătoare, iar ezitările vizibile.

Dmitri Kozak, adjunctul șefului de cabinet al lui Putin și omul de contact în Ucraina, avea o reputație la Washington ca fiind intransigent, dar în privat era îngrozit de ideea unei invazii, realizând că este în pregătire abia în ziua întrunirii de la Kremlin, a declarat o sursă apropiată lui.

Argumentând dintr-un punct de vedere strategic mai degrabă decât moral, el i-a spus președintelui că invadarea Ucrainei ar fi un dezastru, deși, la fel ca majoritatea elitei, încă nu știa dacă planul lui Putin avea în vedere o acțiune militară limitată în Donbas sau un război la scară largă. 

Pe 22 februarie, a doua zi după reprezentația teatrală a lui Putin, consiliul de securitate al Ucrainei s-a întrunit la Kiev.

În timp ce personalitățile importante se adunau în fața sălii înainte de întâlnire, Zalujnâi a încercat să obțină sprijin pentru introducerea legii marțiale, care i-ar permite în sfârșit să înceapă deplasarea trupelor. A fost susținut de Reznikov, ministrul apărării. Dar Zelenski era încă îngrijorat să nu semene panică, iar consiliul a respins legea marțială, votând doar pentru introducerea stării de urgență.

Câteva ore mai târziu, șeful consiliului de securitate, Oleksi Danilov, i-a înmânat lui Zelenski un dosar roșu care conținea un raport secret al serviciilor de informații despre o „amenințare fizică directă” la adresa președintelui. Cu alte cuvinte, echipe de asasinat erau pe drum.

Zelenski le-a spus liderilor Poloniei și Lituaniei a doua zi că ar putea fi ultima dată când îl văd în viață.

Bartosz Cichocki, ambasadorul Poloniei în Ucraina, a fost chemat la ambasadă pentru a primi o telegramă clasificată de la Varșovia. Era un text scurt, de un singur paragraf: invazia va începe în acea noapte. În ultimele două săptămâni, polonezii își revizuiseră scepticismul față de invazie, bazat parțial pe noi informații despre trupele rusești staționate în Belarus.

Parisul și Berlinul nu au fost sigure până în ultimele momente. Evaluările serviciilor de informații ale ambelor țări acceptau acum că un anumit tip de acțiune militară era posibilă, dar totuși respingeau ideea unei invazii la scară largă care să vizeze Kievul.

Reacția lui Bruno Kahl, șeful serviciului de informații externe german BND, a fost grăitoare: Mesaje panicate despre invazia iminentă circulau chiar și printre jurnaliștii străini din Ucraina, fiind informați de sursele lor de informații. Dar Kahl fie nu a știut, fie nu a fost perturbat de ele.

La scurt timp după ce Kahl a ajuns la hotelul său din Kiev, ambasadorul german în Ucraina a primit un ordin din partea Ministerului de Externe din Berlin de a evacua imediat tot personalul diplomatic rămas din Kiev pe cale rutieră. Dar șeful spionajului german a refuzat invitația de a se alătura convoiului diplomatic de la miezul nopții, invocând întâlnirile importante pe care le va avea a doua zi.  Kahl a trebuit să fie scos din Kiev în ziua invaziei cu ajutorul serviciilor secrete poloneze, pe drumuri blocate de ucraineni care fugeau.

Cât despre Zelenski, aceasta a încercat să-l sune pe Putin, dar a fost respins. După care a înregistrat un mesaj video pentru cetățenii ruși, îndemnându-i să împiedice conducerea lor să înceapă un război: „Dacă atacați, ne veți vedea fețele. Nu spatele, ci fețele noastre.”

Cu toate acestea, Zelenski și soția sa, Olena, s-au dus la culcare ca de obicei în noaptea aceea, a spus ea. Nici măcar nu își făcuse o valiză de urgență, lucru pe care avea să-l facă în grabă a doua zi, auzind explozii în depărtare, în timp ce se evacuau într-o locație nedivulgată, 

Invazia a luat prin surprindere și majoritatea membrilor cabinetului ucrainean, inclusiv pe Reznikov, ministrul apărării. S-a dus la culcare cu o alarmă setată la ora 6 dimineața: trebuia să ia un avion militar către linia de contact din Donbas cu miniștrii de externe ai țărilor baltice.. În schimb, a fost trezit la ora 4 dimineața de Zalujnăi, care l-a sunat cu vestea că războiul era pe cale să înceapă.

Un oficial ucrainean care știa ce urma să se întâmple a fost ministrul de externe, Dmitro Kuleba. Acesta călătorise la Washington pe 22 februarie, iar oficialii serviciilor secrete de acolo i-au arătat locațiile exacte unde tancurile rusești așteptau să treacă granița. Ulterior, a fost condus la o întâlnire neprogramată cu Biden. Discuția a părut ca o „conversație medic-pacient”, și-a amintit el, iar diagnosticul era aparent terminal.

„Când am părăsit Biroul Oval, am avut sentimentul că Biden își lua rămas bun, atât de la mine, cât și de la poporul Ucrainei”, a spus Kuleba.

În dimineața de 24 februarie, Putin a anunțat începutul „operațiunii militare speciale”. La câteva minute, rachetele au lovit ținte din întreaga Ucraină.

Zelenski a ajuns la biroul său înainte de ivirea zorilor. Prima convorbire externă a fost cu premierul britanic Boris Johnson. Legea marțială a fost, în sfârșit, adoptată. Pe parcursul zilei, președintele și-a schimbat costumul cu ținuta militară, marcând transformarea într-un lider de război.

La Moscova, Putin l-a primit pe premierul pakistanez Imran Khan, într-o întâlnire planificată anterior. Potrivit unor surse, liderul rus părea calm. „Nu vă faceți griji”, ar fi spus despre război. „Se va termina în câteva săptămâni.”

Patru ani mai târziu, războiul continuă. Rusia controlează un teritoriu mai mare decât în 2022, cu pierderi umane uriașe.

În Occident, agențiile de informații au fost confirmate în privința avertismentelor, dar au greșit în alte evaluări: au supraestimat capacitatea militară rusă și au subestimat rezistența ucraineană. Mulți credeau că Kievul va cădea rapid.

În schimb, rezistența Ucrainei și decizia lui Zelenski de a rămâne în capitală au schimbat cursul conflictului.

Dezbaterea privind pregătirea insuficientă rămâne deschisă. Unii susțin că evitarea panicii a salvat țara. Alții cred că prețul plătit pentru lipsa de pregătire a fost prea mare.

Pentru multe servicii de informații europene, lecția este clară: nu respinge niciodată un scenariu doar pentru că pare absurd, neplauzibil sau absolut de neconceput.

Pe măsură ce lumea intră într-o nouă eră a incertitudinii, săptămânile dinaintea datei de 24 februarie 2022 rămân un avertisment sever: trebuie să existe informații, dar și disponibilitatea de a le crede și de a acționa la timp.