Război în Ucraina. Chiar şi dacă ar captura Kievul, Rusia ar avea mari dificultăţi în a menţine ocupaţia în Ucraina, spun analiştii militari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhivă
Foto Arhivă

Rezistenţa ucraineană la invazia rusă a dovedit o forţă care i-a luat prin surprindere pe mulţi observatori. În contextul în care o coloană lungă de 64 de kilometri de vehicule ruseşti se îndreaptă spre Kiev, analiştii încearcă să evalueze cum s-ar putea desfăşura această nouă ofensivă şi care sunt şansele forţelor ucrainene de a ţine piept în continuare asaltului agresiv al Rusiei.

Dând exemplul altor conflicte armate în care au fost implicate forţele Moscovei , analiştii militari spun că, deşi superioritatea numerică ar putea fi copleşitoare pentru defensiva ucraineană, un război prelungit, eventual de gherilă, nu este bun augur pentru Rusia, relatează CNN.

„Armata rusă s-a extins prea mult şi se va afla într-o poziţie precară dacă războiul din Ucraina devine unul de durată”, a scris pe reţele sociale Seth Jones, vicepreşedintele Centrului de Studii Internaţionale şi Stategice, un centru de reflecţie din Washington DC.

„Presupunând că sunt 150.000 de soldaţi ruşi în Ucraina şi o populaţie de 44 de milioane, avem un raport de forţe de 3,4 soldaţi la 1.000 de oameni. Nu poţi menţine controlul asupra teritoriului cu atâţia”, a explicat Jones.

Acesta a adus în sprijin statistici ale forţelor de ocupaţie din războaie anterioare. De pildă, în 1945, forţele Aliate aveau 89.3 de soldaţi la 1.000 de locuitori în Germania; în 1995,  forţele NATO în Bosnia aveau în teren 17,5 trupe la 1.000 de locuitori, iar în 2000, forţele NATO din Kosovo,19.3 to 1.000 de locuitori.

Analistul şi matematicianul James Quinlivan a calculat într-o analiză din 2003 o proporţie-etalon a unei ocupaţii de succes de circa 20 de militari la 1.000 de locuitori.

Potrivit  statisticilor citate de Quinlivan, raportul de forţă al coaliţiei conduse de SUA în Afganistan în 2002, respectiv în Irak în 2003, era de doar 0,5 şi 6,1 la 1.000 de locuitori.

Avansul trupelor ruse FOTO The Guardian

„Un număr mare de trupe şi forţe de poliţie sunt cruciale pentru a impune o ordine minimală. De fapt, soldaţii ruşi din Ucraina nu sunt suficienţi nici pentru a stăpâni un singur oraş major prea multă vreme”.

Şansele nu înclină în favoarea Rusiei nici în cazul căderii guvernului dacă s-ar confrunta cu un război de gherilă.

„Ar  fi serios ameninţaţi cu a fi distruşi bucată cu bucată de insurgenţii ucraineni”, a precizat expertul.

Forţele sovietice s-au mai confruntat cu o campanie militară îndelungată contra insurgenţei ucrainene după sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, pe care au reuşit să o zdrobească abia la mijlocul anilor 1950.

Chiar din primele zile ale invaziei liniile de aprovizionare ale armatei ruse au devenit strâmtorate, au remarcat oficialii americani, fapt care nu se poate explica decât prin aceea că Rusia a anticipat o victorie fulgerătoare, neglijând să facă planuri atente pentru a evita ca trupele sale să fie încetinite de lipsa combustibilului şi a proviziilor.

Aceste linii de aprovizionare, a notat un oficial american de rang înalt, sunt „o vulnerabilitate clară”.

Totuşi, responsabili ai administraţiei americane au avertizat luni că e de aşteptat ca Rusia să-şi intensifice operaţiunile în Ucraina.

În informări secrete, aceştia au informat legislativul american că un al doilea val de trupe urmează să consolideze poziţiile trupelor de pe întreg teritoriul Ucrainei, astfel încât să reuşească, prin simpla forţă numerică, să copleşească rezistenţa ucraineană, au dezvăluit anonim două surse familiare cu aceste şedinţe.

În ciuda acestor semnale alarmante, harta cu poziţiile ocupate de forţele Moscovei arata că acestea nu au preluat controlul decât asupra unor teritorii restrânse reprezentând o proporţie mică a ţării.

Ţinând cont de această stare de lucruri, conflictele trecute indică faptul că Rusia ar avea parte de provocări teribile în încercarea de a lua în stăpânire oraşele majore precum capitala Kiev.

„Terenul urban oferă resurse şi avantaje formidabile unei forţe defensive astfel încât să provoace un număr peste măsură de mare de victime în rândul elementelor de atac, făcându-l pe atacator să piardă timp preţios într-un mediu strategic şi, în final, să-şi piardă avântul, punând capăt asaltului”, au scris John Spencer şi Jayson Geroux într-o analiză recentă pentru Modern War Institute.

Foşti ofiţeri în armata SUA, respectiv canadiană, aceştia au dat exemplul unor conflicte armate de la Al Doilea Război Mondial şi Războiul Coreean la războaiele din Cecenia şi Siria, unde forţele defensive au avut capacitatea să provoace pierderi mari forţelor atacatoare.

În condiţiile în care o coloană de vehicule şi echipamente militare întinsă pe 64 de kilometri se îndreaptă spre Kiev, forţele ruse s-ar putea afla într-o situaţie de tipul celei cu care s-au confruntat în 1995, în atacul asupra Groznî din Cecenia, amintesc cei doi analişti.

Atunci, separatiştii ceceni, împărţiţi în echipe mici, şi înarmaţi doar cu puşti, grenade şi lansatoare de grenade au ţintit blindatele ruseşti care n-au putut riposta decât în mod limitat.

„Odată prinşi în capcana lor, echipele de ambuscadă ţinteau în locurile vulnerabile ale tancurilor şi transportoarelor blindate de personal, trăgeau în coloana de vehicule, se retrăgeau rapid şi apoi se deplasau în lateral ca să atace din nou coloanele deja paralizate”, au spus Spencer şi Geroux.

Pe parcursul a trei zile în ianuarie 1995, o brigadă rusească şi-a pierdut 102 din cele 120 de blindate şi 20 de tancuri din 26.

 

Ce oraşe sunt ocupate de ruşi 

Potrivit ultimei actualizări a situaţiei ofensivei ruse, publicate de Ministerul Britanic al Apărării, trupele ruse au încercuit cinci oraşe: Mariupol, Herson, Harkiv, Sumî şi Cernihiv.

Alte cinci oraşe sunt ocupate: Bediansk, Doneţsk, Luhansk, Melitopol şi Knotop. 

Armata rusă avansează din direcţia Rusia şi Crimeea spre Mariupol, din Crimeea spre Herson şi Mîkolaiv, din Rusia spre Cernihiv, Sumî şi apoi, spre estul Kievului, dar şi din Belarus spre vestul Kievului.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite