„Pumnalul ruginit”, construit pentru Ucraina, a trecut testele de integrare pe F-16
0Ucraina are deja avioane F-16. În curând, acestea ar putea primi și o armă dedicată: o rachetă de croazieră concepută special, eficientă și relativ accesibilă.

Potrivit Defense Express, racheta americană AGM-188A „Pumnalul ruginit”, dezvoltată pentru nevoile Ucrainei, a fost integrată cu succes pe platforma F-16 Fighting Falcon.
Proiectată de compania Zone 5 Technologies în cadrul programului ERAM (Muniție de atac cu rază extinsă), AGM-188A este o rachetă de croazieră ghidată de precizie, gândită încă de la început pentru cerințele frontului ucrainean.
Reprezentanții Zone 5 Technologies au transmis, într-o postare pe LinkedIn care citează anunțul bazei aeriene Eglin, că sunt mândri să contribuie la integrarea rapidă a rachetei Rusty Dagger pe aeronavele F-16.
De la testare la utilizare operațională
La începutul acestui an, racheta ar fi trecut printr-o nouă etapă de testare, încheiată cu succes: o țintă desemnată a fost lovită cu foc real. Finalizarea integrării pe avioanele F-16 ar reprezenta un pas important spre introducerea efectivă a acestui sistem în dotarea Ucrainei.
Între timp, Ucraina folosește deja F-16 ca parte a apărării aeriene, în special împotriva rachetelor rusești H-101 și Kalibr. Avioanele livrate de o coaliție europeană în 2024 ar fi interceptat deja peste 2.000 de drone și rachete.
În ultima săptămână, Rusia a lansat peste 2.360 de drone de atac și mai mult de 1.320 de bombe aeriene ghidate asupra teritoriului ucrainean, a declarat președintele Volodimir Zelenski. În același interval, Moscova ar fi tras aproape 60 de rachete de diverse tipuri.
Primele loturi de rachete ar putea fi livrate până la sfârșitul anului. Există relatări anterioare potrivit cărora Ucraina ar fi primit un lot de test încă din toamna trecută, însă informația nu a fost confirmate oficial.
În paralel, Kievul continuă să experimenteze soluții inovatoare. Recent, Ucraina a anunțat prima interceptare din lume a unei drone rusești Shahed folosind o dronă-interceptor lansată de pe o navă fără echipaj.
Operațiunea a fost realizată de divizia de drone navale a Brigăzii 412 „Nemesis” și deschide o nouă dimensiune a apărării aeriene maritime, în special pentru orașele de pe litoralul Mării Negre.























































