Promisiunea înșelătoare a capacității de a lovi cu arme cu rază lungă de acțiune în Rusia. Cele mai bune opțiuni de atac pe care le-ar avea Ucraina
0De la declanșarea invaziei ruse, SUA au furnizat Ucrainei un ajutor militar substanțial însă acesta a fost supus unor restricții, inclusiv privind utilizarea armelor. Multe dintre aceste condiții au fost menite să limiteze abilitatea Ucrainei de a viza ținte adânc în spatele liniei frontului pe fondul îngrijorărilor privind riscul unei escaladări din partea Rusiei. Pe de altă parte, ucrainenii și alții susțin că este o poziție de o prudență exagerată, și că în acest fel Kievul este lipsit de capacități militare critice, se arată într-o analiză publicată de revista „Foreign Affairs”.
Însă, înainte de toate, ar fi important de pus următoarele probleme: ce valoare militară ar avea aceste lovituri cu rază lungă de acțiune, respectiv în ce fel s-ar modifica prognoza războiului în cazul în care SUA ar ridica restricțiile. Doar examinând aceste întrebări ar putea fi posibil de evaluat realmente beneficiile militare în raport cu riscurile.
„Dintr-o perspectivă strict militară, restricțiile nu ajută niciodată. Acordând Ucrainei mijloacele și permisiunea de a lansa atacuri pe teritoriul deținut de Rusia îi îmbunătățește acesteia în mod cert puterea de luptă. Însă este improbabil ca diferența să fie una decisivă. Pentru obținerea unui efect care să schimbe jocul, ar fi necesar ca Ucraina să combine aceste atacuri cu manevre terestre strâns coordonate, la o scară pe care forțele sale nu au fost capabile să o stăpânească până acum în acest război. În caz contrar, beneficiile pe care Ucraina le-ar putea extrage de pe urma unei capacități suplimentare de atac în adâncime nu ar fi, probabil, suficiente pentru a schimba situația”, scrie Stephen Biddle, profesor de relații internaționale la Universitatea Columbia și consultant senior asociat la centrul de cercetare Council on Foreign Relations.
Posibilitatea de a modela câmpul de luptă
De mai bine de un an, războiul este unul de uzură în care ambele părți au creat linii defensive în adâncime greu de străpuns; superioară numeric, în special Rusia e susceptibilă să facă unele progrese, însă doar lent și cu costuri mari de oameni și echipament.
De cealaltă parte, Ucraina „ar avea nevoie de mult mai mult decât unele îmbunătățiri modeste ale capacităților sale pentru a înfrânge apărarea rusă și a transforma războiul pozițional actual într-unul de manevră, în care e posibil să câștige rapid teren, la costuri tolerabile și pe scară largă”.
Progresele recente în regiunea rusă Kursk sunt revelatoare pentru dificultatea care trebuie învinsă pentru a întoarce cursul războiului. Forțele ucrainene „au atacat o secțiune neobișnuit de slab pregătită a frontului rus, ceea ce le-a permis să câștige teren rapid. Totuși, odată cu sosirea rezervelor rusești, avansul ucrainean a încetinit, și puțin probabil ca Ucraina să realizeze vreo breșă majoră. Capturarea modestă a teritoriului rusesc ar putea consolida poziția de negociere a Ucrainei, diminua presiunea Rusiei asupra apărării ucrainene din Donbas sau să îl fragilizeze politic pe președintele rus Vladimir Putin, însă este puțin probabil să schimbe semnificativ situația militară”, notează analistul.
În ce condiții posibilitatea de a lansa atacuri în adâncime ar schimba cursul războiului
În principiu, „Kievul ar avea capacitatea de a lovi obiective logistice și de comandă îndepărtate, baze aeriene sau navale rusești, zone de adunare a forțelor terestre, fabrici de armament sau infrastructură de sprijin, industria energetică civilă sau centre de control politic rusesc, precum Kremlinul. Lovirea sau amenințarea unor atare ținte ar reduce eficiența ofensivelor Rusiei, i-ar slăbi capacitatea defensivă, ar face acțiunile militare mai puțin sustenabile pe termen lung și ar crește costurile războiului pentru Putin și clasa conducătoare rusă”.
Totuși, există motive pentru care poate fi pus la îndoială impactul potențial al acestor lovituri.
„În primul rând, sistemele de atac în adâncime sunt costisitoare. Dronele ieftine nu pot zbura sute de kilometri pentru a atinge ținte îndepărtate. În schimb, această capacitate necesită arme mai mari, mai sofisticate și mai costisitoare. Ajutorul SUA pentru Ucraina este limitat de plafoane stricte ale cheltuielilor, ceea ce face imposibilă furnizarea unor astfel de sisteme fără reducerea altor tipuri de provizii. O flotă de doar 36 de avioane de luptă F-16, spre exemplu, ar consuma 3 miliarde de dolari din cele 60 de miliarde alocate Ucrainei în cadrul ultimului ajutor militar aprobat”.
În al doilea rând, este necesară ghidarea cu precizie a loviturilor, or aceasta este o tehnologie vulnerabilă la contramăsuri. De pildă, inițial, „armele de precizie scumpe, precum rachetele HIMARS sau obuzele de artilerie ghidată Excalibur au fost extrem de eficiente după care, în doar câteva săptămâni, odată ce forțele ruse s-au adaptat, și-au pierdut o mare parte din eficacitate.
„Atacurile în adâncime ar avea o fereastră la fel de scurtă de oportunitate în care ar putea face o diferență reală. Ucraina ar trebui să își desfășoare noile capacități pe scară largă și dintr-o dată, integrându-le cu manevrele terestre pentru a străpunge liniile rusești. Conform doctrinei militare americane, loviturile în adâncime ar «modela câmpul de luptă» prin întreruperea temporară a sprijinului pentru principalele fronturi inamice, creând astfel oportunitatea de a le lovi cu forțe terestre și aeriene concentrate înainte ca inamicul să își poată reveni și să riposteze”.
„Executarea tuturor acestor acțiuni este departe de a fi ușoară. În ofensiva sa din vara anului trecut, armata ucraineană nu a demonstrat nicio capacitate de coordonare a forțelor la o scară apropiată de cea necesară pentru o avansare decisivă. Armele cu rază mai lungă de acțiune ar face această coordonare și mai complicată. În 2023, liderii ucraineni au susținut că sincronizarea la scară largă era imposibilă câtă vreme luptau împotriva unui inamic înarmat drone și artilerie moderne”.
Ucrainenii ar avea nevoie să reușească o astfel de integrare între lovituri cu rază lungă de acțiune și luptă terestră apropiată pentru a ieși din faza războiului pozițional ce permite doar progrese minore.
Bombardare strategică
O alternativă ar fi ca ucrainenii să folosească loviturile în adâncime pentru a ținti „industriile rusești care susțin războiul, cum ar fi producția de tancuri și muniții; rafinăriile de petrol, centralele electrice și alte componente ale infrastructurii energetice a țării; sau centrele de control politic. Scopul lor ar fi fie subminarea capacitatea Rusiei de a-și susține efortul de război, fie diminuarea voinței de a face acest lucru”.
Istoria mai recentă a arătat că campaniile de bombardament de precizie la scară mai mică au dat unele rezultate, dar acestea nu au fost mereu decisive prin ele însele.
„SUA și aliații lor au efectuat astfel de operațiuni în Irak în 1991 și 2003; în Serbia în 1999; în Afganistan în 2001 și în Libia în 2011. Iranul și Irakul și-au lovit reciproc orașele în timpul războiului din perioada 1980-1988. Rusia a întreprins o campanie strategică de bombardament împotriva orașelor și infrastructurii energetice ucrainene începând din iarna 2022-23. În niciunul dintre aceste cazuri rezultatele nu au fost promițătoare. Atacurile Rusiei asupra sistemului energetic al Ucrainei au întărit voința ucraineană de a lupta. În Afganistan, Irak și Libia, de asemenea, bombardamentele strategice nu au reușit să inducă concesii; a fost nevoie de combinații sincronizate de lupte aeriene și terestre pentru a asigura obiectivele de război ale Occidentului”.
„Unii analiști consideră că cel mai benefic rezultat al bombardamentelor strategice este capacitatea acestora de a deturna efortul militar al inamicului de la războiul terestru la apărarea aeriană, sau capacitatea de a-i distruge producția de armament, slăbindu-i astfel forțele din teren. Doar că împlinirea oricăreia dintre aceste acțiuni la o scară suficient de mare este o întreprindere masivă.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, puterile aliate au folosit peste 710 000 de avioane pentru a lansa peste două milioane de tone de bombe asupra Germaniei în decurs de trei ani și jumătate; iar producția germană de armament a continuat să crească între ianuarie 1942 și iulie 1944. Doar în ultimele luni de război, după ce forțele aeriene germane au fost în mare parte distruse, această campanie uriașă a pus în incapacitate forțele terestre germane. Chiar și cu ajutorul tehnologiei moderne, niciun transfer plauzibil de arme occidentale nu ar permite astăzi Ucrainei să desfășoare o campanie comparabilă ca amploare. Dacă ar reuși cumva, Rusia are acces la arme și echipamente străine - datorită unor țări precum Coreea de Nord și China - care ar rămâne în afara razei de acțiune a loviturilor ucrainene”.
Evaluarea riscurilor
„Partenerii Kievului ar trebui să-și pună întrebarea dacă beneficii militare modeste merită riscul de escaladare. Răspunsul va depinde de evaluarea probabilității de extindere a conflictului și de toleranța la risc a guvernelor și a publicului occidental. Aceasta din urmă este, în ultimă instanță, o judecată de valoare; simpla analiza militară nu ar putea dicta unde să tragem linie. Ceea ce poate face însă este să prevadă consecințele pe câmpul de luptă ale deciziilor politice”, scrie Stephen Biddle, profesor de relații internaționale la Universitatea Columbia și consultant senior asociat la centrul de cercetare Council on Foreign Relations.
Se încarcă comentariile...
