Primar social-democrat din Istanbul, arestat pentru corupție. Edilul se apără: „Este rezultatul unor operațiuni politice și calomnii fără temei”
0Un primar social-democrat al unui district din Istanbul a fost arestat sâmbătă, 13 septembrie, sub acuzații de corupție, fapt ce ridică la 19 numărul edililor din cadrul principalului partid de opoziție arestați la nivel național.

Parchetul din Istanbul a dispus reținerea lui Hasan Mutlu, primarul districtului Bayrampaşa – o zonă cu aproximativ 270.000 de locuitori – alături de alte 47 de persoane. Aceștia sunt acuzați de delapidare, luare și dare de mită, precum și trucare de licitații, potrivit ziarului turc Cumhuriyet, preluat de Agerpres.
În cadrul anchetei, agenții au efectuat percheziții în 72 de locuințe și sedii de firme.
Odată cu arestarea lui Mutlu, numărul total al primarilor de district din Istanbul reținuți de anul trecut a ajuns la 12, printre care se află și Ekrem Imamoglu, edilul-șef al metropolei turce, considerat până de curând candidatul cu cele mai mari șanse de a-l învinge pe președintele Recep Tayyip Erdogan.
În Turcia, în total 19 primari social-democraţi au fost arestaţi, într-un val de anchete pe care opoziția îl califică drept o campanie judiciară orchestrată de guvernul islamist pentru a eroda puterea electorală a partidului de opoziție.
„Dragi vecini, până în această zi, am servit doar Bayrampaşa și pe voi, stimabilii mei concetățeni. Pe acest drum pe care l-am pornit pentru a fi demn de voi, nu m-am gândit niciodată să fac un singur pas înapoi și nici nu o voi face vreodată.
Capul meu este ridicat, fruntea mea este curată. Nu există nicio faptă a mea pentru care să nu pot da socoteală. (...) Ceea ce s-a întâmplat este rezultatul unor operațiuni politice și calomnii fără temei.
Fiți siguri că, împreună cu voi, dragi locuitori ai Bayrampaşa, vom depăși aceste calomnii, precum și aceste dezonoare. Mă încredințez încă o dată conștiinței și sprijinului locuitorilor din Bayrampaşa”, a scris Hasan Mutlu pe rețeaua X.