Preşedinţia Ucrainei anunţă înfiinţarea unei comisii speciale privind monitorizarea armelor primite de la aliaţii săi externi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrii Iermak FOTO EPA-EFE
Andrii Iermak FOTO EPA-EFE

Şeful cancelariei Administraţiei Prezidenţiale a Ucrainei, Andrii Iermak, a anunţat joi că deputaţii din Rada Supremă, forul legislativ al ţării vecine, au în vedere crearea unei comisii speciale privind monitorizarea armelor primite de Kiev din partea aliaţilor săi externi pentru a se apăra de agresiunea militară rusă.

„Aş vrea să sugerez că deputaţii au în vedere o idee importantă, şi anume crearea unei comisii temporare speciale care se va ocupa de pregătirea şi analizarea problemelor legate de controlul asupra folosirii armelor primite de la partenerii noştri”, a scris Iermak pe Telegram.

„Toate armele occidentale primite sunt înregistrate şi trimise pe front. Totul este clar controlat şi acum acest proces va deveni şi mai transparent”, a dat asigurări oficialul ucrainean.

Andrii Iermak nu a dat detalii despre comisia evocată, dar a precizat că va reprezenta „un model optim de control parlamentar asupra folosirii armelor”.

„Parlamentul, ca organism legislativ, trebuie să fie implicat în controlul asistenţei militare aliate. (...) Problema armelor este o prioritate pentru ţara noastră”, a insistat el, citat de Reuters.

„Financial Times” a relatat zilele trecute că statele NATO şi UE ar dori o mai bună „trasabilitate” în privinţa armelor livrate Ucrainei.

La începutul acestei săptămâni, comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, a declarat că există „unele indicii” cu privire la trafic de armament în Ucraina.

„Ştim câte arme sunt în Ucraina şi, bineînţeles, nu toate sunt mereu pe mâini bune”, a declarat ea.

Purtătorul de cuvânt al diplomaţiei ucrainene, Peter Stano, a atras la rândul său atenţia că Moscova duce o amplă campanie de dezinformare asupra faptului că Ucraina nu ar fi capabilă să gestioneze armele primite de la aliaţii săi externi.

„Ajutorul nostru este supus unor controale şi garanţii stricte. (...) Nu avem niciun motiv să nu avem încredere în Guvernul Ucrainei, care luptă pentru a-şi proteja ţara şi poporul de o agresiune brutală”, a spus Stano.

Reaţia lui Stano vine după apariţia unei informaţii pe canale pro-Kremlin de pe Telegram cu privire la faptul că ucrainenii ar fi vândut ruşilor un sistem de artilerie HIMARS de fabricaţie americană.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite