Premierul turc avertizează că Atena şi Ankara nu pot gestiona singure criza refugiaţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prim-ministrul Turciei, Ahmet Davutoglu, a susţinut joi, după o întâlnire cu Preşedintele Consiliului European Donald Tusk, că statele europene nu se pot aştepta ca Grecia şi Turcia să gestioneze singure şi fără niciun ajutor criza refugiaţilor, transmite Reuters.

Un punct important al discuţiilor dintre Tusk şi Davutoglu a fost şi Acordul UE-Turcia, semnat la sfârşitul anului trecut, care stabileşte că autorităţile turce trebuie să contribuie la reducerea drastică a fluxului migratoriu. După discuţii, preşedintele Consiliului European  a precizat că nu s-a ajuns la un acord cu privire la măsurile pe care autorităţile turce le vor implementa pentru a reduce imigraţia ilegală spre Europa, însă scopul său este să elimine complet acest fenomen.

”Nu este vorba de numere, ci de un proces care este în desfăşurare şi are un caracter permanent. Asta înseamnă pentru mine reducerea şi eliminarea totală a acestui fenomen nefericit”, a explicat Tusk.

De asemenea, Donald Tusk a susţinut că o soluţie pentru actuala criză ar putea să fie trimiterea în Turcia a migranţilor care ajung pe insulele greceşti, ceea ce ar putea să pună capăt modelului de afacere al traficanţilor.

În schimb, premierul turc Davutoglu a explicat că soluţia pentru criza migranţilor trebuie să fie reprezentată, mai degrabă, de o rezolvare a conflictului sirian. El a admis că armistiţiul sirian este crucial pentru reducerea numărului de migranţi, iar încălcările acordului de încetarea a focului de către forţele fidele lui Bashar al-Assad şi Moscova ar pune în pericol acest scop.

Tusk a fost prezent la Ankara pentru a pune bazele negocierilor pe tema migraţiei care vor avea loc la Summitul UE-Turcia de săptămâna viitoare. înainte de întâlnirea cu Davutoglu, acesta a explicat că: „Planul nostru comun cu Turcia este şi va rămâne o prioritate. În final, asta înseamnă că numărul mare de migranţi care ajung în Europa va trebui să fie redus drastic şi cât mai rapid”.

Prin acordul UE-Turcia, semnat la sfârşitul anului trecut, autorităţile turce se angajau să reducă considerabil numărul migranţilor care pleacă spre Europa în schimbul unui ajutor financiar de 3 miliarde de euro. Turcia a primit până în acest moment doar 400 de milioane de euro pe care ar trebui să-i investească în îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă din taberele de refugiaţi. De altfel, autorităţile turce au fost nemulţumite de greutatea cu care se confruntă UE în colectarea banilor, întrucât o parte din ajutorul acordat Turciei ar urma să provină de la statele membre.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite