Polonia nu este entuziasmată de găzduirea deţinuţilor de la Guantanamo | adevarul.ro

Polonia nu este entuziasmată de găzduirea deţinuţilor de la Guantanamo

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Ministrul polonez de externe Radoslaw Sikorski a declarat astăzi că ţara sa este "destul de puţin entuziasmată" de ideea de a găzdui pe teritoriul polonez suspecţi de terorism eliberaţi de la Guantanamo.

Într-un interviu publicat de cotidianul Dziennik şi preluat de NewsIn, ministrul precizează că "în Polonia, Guantanamo nu este, ca în Europa occidentală, în centrul preocupărilor noastre. Deţinuţi originari din ţări străine şi care vorbesc limbi exotice ar fi o provocare pentru sistemul nostru penitenciar. De aceea, resimt destul de puţin entuziasm faţă de această iniţiativă".

Preşedintele american ales Barack Obama a promis în campania electorală că va închide centrul de detenţie de la Guantanamo (Cuba), unde sunt deţinuţi membri presupuşi ai reţelei teroriste al-Qaida.

Uniunea Europeană este divizată în acest dosar. Olanda a exclus ideea de a primi deţinuţii eliberaţi. Portugalia şi Germania au anunţat că ar putea să o facă, în timp ce Franţa a salutat iniţiativa de a închide Guantanamo, dar a cerut ca Europa să adopte o atitudine comună faţă de problema găzduirii deţinuţilor.

Suedia a apreciat că responsabilitatea deţinuţilor revine Statelor Unite, iar Danemarca ar fi anunţat că ar răspunde negativ unei eventuale cereri americane în acest sens.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite