Peste 10.000 de greci au protestat împotriva "politicii antisociale" a guvernului
0
Peste 10.000 de persoane, potrivit unei estimări a poliţiei, au manifestat, în centrul oraşului Salonic, pentru a protesta împotriva "politicii antisociale" a guvernului conservator care tocmai a anunţat alegeri anticipate.
Trei adunări separate au fost organizate de Confederaţia generală a muncitorilor greci (GSEE) şi Federaţia funcţionarilor (ADEDY), de Frontul luptei sindicale (PAME), apropiat Partidului comunist, şi de diverse grupuri de extremă stângă şi anarhiste, scrie Agerpres.
Circa 2.500 de poliţişti au fost mobilizaţi pentru a preveni violenţele. Incidente limitate au avut loc totuşi la manifestaţia grupurilor de extremă stângă: trei bancomate au fost distruse.
GSEE, 600.000 de membri, a protestat într-un comunicat împotriva "concedierilor, creşterii şomajului, impozitelor sufocante, privatizărilor, atacurilor împotriva activiştilor sociali şi a distrugerii mediului".
Scandând sloganele "Guvenul şi băncile vând ţara", "Capitalul trebuie să plătească", manifestanţii s-au oprit în faţa sediului Târgului internaţional din Salonic, inaugurat în cursul dimineţii de premierul Costas Caramanlis. Inaugurarea marcheză în fiecare an sfârşitul vacanţei politice şi sociale.
Primul ministru a anunţat joi organizarea alegerilor anticipate în 4 octombrie pentru a putea lua 'măsurile necesare' în faţa crizei economice şi financiare, precum şi a riscurilor de recesiune care ameninţă ţara.























































