ONG-urile fac presiuni pentru reducerea traficului de persoane din Cipru
Organizaţii neguvernamentale reunite la Nicosia au denunţat intensificarea traficului de persoane cu tineri străini condamnaţi la sclavie sexuală în Cipru, cerând Guvernului, care tocmai a eliminat "vizele pentru artişti", să continue iniţiativele în acest sens, relatează AFP, citat de Mediafax.
"Ciprul este ţară de destinaţie pentru victimele traficului", a declarat Rita Superman, din cadrul poliţiei cipriote, cu priljul unei conferinţe despre traficul de persoane.
"Ţările de origine sunt de regulă cele din Europa de Est, ca Republica Moldova şi Ucraina, dar acest lucru este pe cale să se schimbe întrucât numeroase victime provin din America Latină sau state ca Filipine, Maroc, Siria", a precizat aceasta.
Numărul celor afectaţi este greu de stabilit însă spre exemplu, un adăpost creat de un preot care luptă împotriva proxenetismului, a ajutat mai bine de 300 de victime din 2004 şi până acum.
Supus presiunilor din partea organizaţiilor neguvernamentale şi comunităţii internaţionale, Ciprul figurează pe lista din 2008 a statelor care vor fi supravegheate referitor la traficul cu femei stabilită de Departamentul de Stat american, pentru al treilea an consecutiv. Nicosia a eliminat de curând "vizele pentru artişti".
Asociaţiile au salutat această iniţiativă, denunţând aceste permise care în opinia lor încurajau prostituţia forţată în cluburile de noapte, unde sub pretextul dansului, numeroase tinere de origine străină sunt obligate să întreţină relaţii sexuale cu clienţii.
Proprietarii cluburilor au protestat la auzul acestei măsuri şi au negat faptul că angajatele lor ar mai presta şi altfel de servicii
în afară de cele artistice.
Stavrakis a avertizat că este nevoie de vigilenţă, întrucât "sunt atât de mulţi bani în joc, iar traficanţii sunt atât de inventivi, încât vor reuşi să găsească alte modalităţi de a introduce victimele în ţară". La rândul său, Rita Superman a declarat că prostituţia de cabaret "nu este decât o parte a problemei legate de exploatarea sexuală", care este favorizată şi de Internet.




















































