O treime dintre migranţii din „Jungla” de la Calais, evacuaţi în prima zi a operaţiunii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Getty Images
FOTO Getty Images

Evacuarea totală a "Junglei" de la Calais, o operaţiune cu risc ridicat, a început luni în mod paşnic, iar aproximativ 2.300 de migranţi au părăsit în ritm accelerat cea mai mare tabără ilegală din Franţa în această primă zi a operaţiunii, relatează AFP.

Mărul discordiei cu Londra - dosarul minorilor izolaţi - părea, pe de altă parte, pe cale să fie soluţionat.

Între 6.000 şi 8.000 de bărbaţi, femei şi copii, provenind în principal din Afganistan, Sudan sau Eritreea au trăit în această tabără vastă, care s-a transformat de-a lungul anilor într-un loc de adunare a migranţilor hotărâţi să ajungă în Anglia, de cealaltă parte a Canalului Mânecii.

Luni, 45 de autobuze - faţă de 60 câte erau prevăzute iniţial - au plecat cu 1.918 adulţi de la Calais către 80 de centre de primire şi orientare (CAO) situate în 11 regiuni din Franţa, a anunţat ministrul de Interne Bernard Cazeneuve.

Operaţiunea se desfăţoară "în calm şi cu stăpânire", şi-a exprimat el satisfacţia anterior.

În total 400 de minori au fost conduşi, în aşteptarea unor instrucţiuni în dosarul care-i priveşte, către "Centrul de primire provizoriu" (CAP), o structură situată în tabără, alcătuită din containere, a precizat Cazeneuve.

Aproximativ 1.300 de minori izolaţi locuiau săptămâna trecută în tabără, dintre care 500 spun că au rude în Regatul Unit.

În legătură cu acest punct, ministrul a anunţat un progres. Regatul Unit va găzdui "toţi minorii izolaţi" din "Jungla" de la Calais, "ale căror rude din Marea Britanie sunt stabilite", a declarat el.

În plus, britanicii "s-au angajat să studieze totodată dosarele unor minori neînsoţiţi care nu au legături de familie, dar al căror interes superior ar fi să ajungă în această ţară".

După ce s-au format cozi lungi încă dinainte de răsărit, fluxul a încetinit ulterior, în contextul în care "Jungla" este programată să fie golită până la sfârşitul săptămânii.

Migranţii care doresc să plece sunt repartizaţi la patru cozi - adulţi singuri, familii, persoane vulnerabile şi minori. Ei îşi prezintă numele, prenumele, data naşterii şi naţionalitatea, însă nu se efectuează vreo examinare a situaţiei administrative a vreunuia dintre ei.

PRIMELE EXCAVATOARE INTERVIN MARŢI

Alte 45 de autocare sunt programate pentru marţi şi încă 40 miercuri, care urmează să pornească spre 451 de CAO.

Desfiinţarea taberei va începe - în mod simbolic - încă de marţi, odată cu intrarea primelor excavatoare care vor îndepărta deşeuri şi adăposturi improvizate din jurul CAP şi care urmează să îndepărteze în mod treptat "orice pată" din Calais.

Însă nu sunt aşteptate buldozere, subliniază Prefectura din Pas-de-Calais.

Afluenţa către centrul de tranzit, aflat în centrul operaţiunii, a scăzut subit luni după-amiaza, iar coada a dispărut. Candidaţii şi-ar fi amânat cu 24 sau 48 de ore îmbarcarea.

"Le-am repetat că plecări au loc mâine (marţi) şi miercuri", a precizat prefectura. Mulţimea de la prânz i-ar fi descurajat pe migranţi, care au decis să mai amâne puţin.

Aceată periodă a făcut şi mai vizibil marşul emoţionant al celor aproximativ 100 de etiopieni de etnie oromo care-şi sărbătoreau plecarea din "Junglă".

Strigând "oromo, free Oromia", manifestanţii au părăsit "Jungla" pe jos, către un hangar în care-i aşteptau autobuze, agitând steaguri în culorile etniei lor, cu pumnii încrucişaţi deasupra capului. Apoi s-au despărţit în două grupuri, pentru a pleca. Se aruncau uni în braţele altora, plângând.

Anterior, până în prânz, coada atingea 200 de metri lungime. Un prim autocar, la bordul căruia se aflau 50 de sudanezi, a plecat către Bourgogne înainte de ora locală 9.00 (10.00, ora României).

"Este un moment istoric, pentru că eu cred că în sfârşit (migranţii) îşi vor putea construi viitorul într-un mod mai bun", a declarat prefecta din Pas-de-Calais Fabienne Buccio, care coordonează operaţiunea.

Aproximativ 1.200 de poliţişti şi jandarmi sunt mobilizaţi la Calais pentru a veghea la securitatea acestui mega-transfer, pentru a preîntâmpina mişcări în masă şi a-i împiedica pe activişti de extremă stânga din cadrul No Border, susţinători ai abolirii frontierelor, să provoace pagube.

La intrarea în Centrul de primire provizorie (CAP) din "Junglă", câteva sute de minori aşteptau plecarea adulţilor pentru a obţine un loc.

Mohammed, un yemenit în vârstă de 17 ani, orfan de tată şi a cărui mamă trăieşte în Eritreea, va urma alt drum.

El a spus că vrea să treacă în Marea Britanie.

"Am o soră acolo. Nu am mai văzut-o de opt ani. O sun de sărbători, de Ramadan. Vreau să plec. Am trecut prin Paris, iar aici e mai bine, chiar dacă viaţa este în continuare grea", spune el.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite