Ministrul rus al Apărării le-a cerut liderilor din Crimeea să-l elibereze pe şeful marinei ucrainene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Federaţia Rusă a cerut, miercuri seară, liderilor din Crimeea să îl elibereze pe şeful marinei ucrainene, contraamiralul Serghii Gaiduk, reţinut de mai mulţi militanţi ruşi la sediul Forţelor Navale ucrainene din Sevastopol, informează AFP.

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a făcut acest apel către autorităţile din Crimeea, anunţă sursa citată.

„Am solicitat conducerii Republicii Crimeea să îl elibereze pe comandantul şef al Forţelor Navale ale Ucrainei, contraamiralul Serghii Gaiduk, şi să nu împiedice retragerea acestuia în Ucraina”, se arată într-un comunicat al Ministerului rus al Apărării.

În aceeaşi zi, autorităţile de la Kiev au făcut apel şi ele ca toţi ostaticii reţinuţi în Sevastopol să fie puşi în libertate imediat. Într-o încercare de a pune presiune pe liderii din peninsula Crimeea, Kievul a anunţat şi un „ultimatum de trei ore” pentru eliberarea şefului marinei ucrainene.

Miercuri dimineaţă, circa 200 de militanţi proruşi au pătruns în sediul marinei ucrainene din Sevastopol, fără a utiliza armele de foc. Ulterior acestei acţiuni, militarii ucraineni au început să părăsească incinta Comandamentul Forţelor Navale, însă contraamiraul Serghii Gaiduk a fost reţinut.

Acest eveniment are loc la doar o zi după ce Federaţia Rusă a anexat Crimeea, pe baza unui acord semnat între liderii peninsulei şi preşedintele rus, Vladimir Putin, în urma referendumului din 16 martie.

O altă tentativă de ocupare a unei unitaţi militare din Simferopol s-a soldat marţi cu moartea unui militar ucrainean. Prim-ministrul interimar al Ucrainei, Arseni Iaţeniuk, a declarat după acest incident că în Crimeea conflictul a intrat într-o „fază militară”.


Citeşte şi:

Miliţiile proruse au ocupat sediul marinei Ucrainei din Sevastopol şi au evacuat ofiţerii ucraineni

Aproximativ 200 de membri ai miliţiilor proruse au ocupat miercuri dimineaţa sediul marinei ucrainene din Sevastopol, în Crimeea, fără să se tragă însă vreun foc de armă, a declarat un purtător de cuvânt al marinei ucrainene, Serghii Bogdanov, citat de AFP. Militarii ucraineni au părăsit, pe rând, sediul marinei.

Anders Fogh Rasmussen: Anexarea Crimeei, „cea mai gravă ameninţare” de după Războiul Rece

Anexarea Crimeei de către Rusia reprezintă "cea mai gravă" ameninţare la adresa stabilităţii Europei de la sfârşitul Războiului Rece până acum, afirmă Anders Fogh Rasmussen, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, citat de AFP.

După anexarea Crimeei de către Rusia, Ucraina rămâne şi fără flota la Marea Neagră

Aproximativ 200 de membri ai miliţiilor proruse au ocupat miercuri dimineaţa sediul marinei ucrainene din Sevastopol, în Crimeea, fără să se tragă însă vreun foc de armă, a declarat un purtător de cuvânt al marinei ucrainene, Serghii Bogdanov, citat de AFP. Kievul ar putea rămâne fără navele aparţinând flotei ucrainene la Marea Negră.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite