Ministerul Apărării din Marea Britanie: Kremlinul nu şi-a atins obiectivele iniţiale. Ruşii, surprinşi de amploarea şi ferocitatea rezistenţei ucrainene
0Ministerul Apărării din Marea Britanie a transmis, sâmbătă, că ruşii au fost „surprinşi de amploarea şi ferocitatea rezistenţei ucrainene”, iar Kremlinul „nu a reuşit până acum să-şi atingă obiectivele iniţiale”.
În cea mai recentă actualizare a informaţiilor, Ministerul Apărării din Regatul Unit spune că Rusia a fost forţată să-şi schimbe abordarea operaţională şi că acum urmăreşte o strategie de uzură.
„Este probabil să implice utilizarea fără discernământ a armelor, care va avea ca rezultat creşterea victimelor civile, distrugerea infrastructurii ucrainene şi intensificarea crizei umanitare”, avertizează ministerul de la Londra.
Potrivit ONU, citat de Guardian, se confirmă că 816 civili au fost ucişi de la începutul conflictului, în timp ce 1.333 de persoane au fost rănite. Oficialii de la Kiev au declarat vineri că 222 de persoane au fost ucise în capitală, inclusiv 60 de civili şi patru copii.