Mesajul transmis de Vladimir Putin după moartea Reginei Elisabeta a II-a
0Președintele rus Vladimir Putin a transmis condoleanțe Regatului Unit pentru "pierderea ireparabilă" a reginei Elisabeta a II-a.

"Cele mai importante evenimente din istoria recentă a Regatului Unit sunt legate în mod inextricabil de numele Majestății Sale. De-a lungul mai multor decenii, Elisabeta a II-a s-a bucurat pe bună dreptate de dragostea și respectul supușilor săi, precum și de autoritate pe scena mondială.
Vă doresc curaj şi puterea de a îndura în faţa acestei pierderi grele şi ireparabile. Permiteţi-mi să vă transmit sincere condoleanţe şi sprijin către membrii familiei regale şi către întregul popor al Marii Britanii", a mai transmis liderul de la Kremlin.
Vladimir Putin i-a transmis un mesaj și noului rege, Charles al II-lea în care a declarat că regina "s-a bucurat pe bună dreptate de dragostea şi respectul supuşilor săi, precum şi de autoritate pe scena internaţională", relatează Agerpres.
Regina Elisabeta a-II-a a murit joi, la vârsta de 96 de ani. În ultimele clipe ale vieții a fost înconjurată de familia care a sosit la reședința din Scoția, după ce medicii și-au exprimat îngrijorarea cu privire la stara sa de sănătate.