Marea Britanie comemorează 10 ani de la atacurile teroriste din Londra

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comemorare atacuri londoneze: David Cameron(dreapta) si Boris Johnson(stânga) depun coroane de flori la monumentul din Hyde Park FOTO AP
Comemorare atacuri londoneze: David Cameron(dreapta) si Boris Johnson(stânga) depun coroane de flori la monumentul din Hyde Park FOTO AP

Deşi au avut loc în urmă cu 10 ani, amintirea atacurilor teroriste din Londra este încă proaspătă, iar efectele lor sunt încă reale. Pe 7 iulie 2005, patru bombe au fost detonate în Londra, ucigând 56 de persoane, inclusiv pe cei patru sinucigaşi, şi rănind peste 700.

Săptămâna aceasta, pentru a marca comemorarea, au loc mai multe evenimente, inclusiv o slujbă ce a avut loc marţi la Catedrala St. Paul şi la care au participat prim-ministrul britanic David Cameron şi primarul Londrei Boris Johnson. Tot marţi, se va ţine o slujbă şi la memorialul victimelor din Hyde Park. 52 de stâlpi de oţel au fost ridicaţi acolo, câte unul pentru fiecare victimă, notează „Washington Post“.

Comemorările de anul acesta au căpătat o importanţă specială, deoarece Marea Britanie îşi plânge şi cele 30 de victime ale atentatelor teroriste din Tunisa, ce au avut loc în urmă cu mai puţin de două săptămâni.

Pe 7 iulie 2005, la ora 8.50, trei terorişti au declanşat o serie de explozii coordonate care au zguduit capitala britanică: o bombă a fost detonată între staţiile de metrou Liverpool Street şi Aldgate, ucigând şapte oameni. O alta a fost declanşată la Edgware Road, ucigând şase persoane, iar o a treia bombă a explodat între King's Cross şi Russel Square, deflagraţie în care au fost ucise 26 de persoane. 

La aproape o oră mai târziu, un al patrulea sinucigaş cu bombă s-a suit într-un autobuz cu două niveluri, în centrul Capitalei, şi a detonat o bombă ucigând alţi 13 oameni.

Ţara a fost şocată să descopere că toţi cei patru terorişti erau britanici, de origine musulmană. Atacurile au devenit cunoscute simplu, numite după data la care au avut loc – 7/7, în acelaşi mod în care atentatele teroriste din SUA, din 11 septembrie 2001, sunt cunoscute ca 9/11.

Marea Britanie a răspuns atacurilor luând o serie de iniţiative în lupta împotriva radicalizării din ţară, unele dintre ele fiind deosebit de controversate, conchide „Washington Post“.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite