Irlanda, la al doilea referendum

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Irlanda, la al doilea referendum
Irlanda, la al doilea referendum

Cel de-al doilea referendum din Irlanda privind Tratatul de la Lisabona va fi organizat la 2 octombrie, a anunţat ieri, în Parlamentul de la Dublin, premierul Brian Cowen. La summitul european de luna trecută, Cowen obţinuse de la liderii UE garanţiile solicitate pentru risipi temerile electoratului irlandez, acelea care au justificat respingerea tratatului la primul referendum, organizat în iunie 2008.

„Cred că s-a dat acum un răspuns - sub forma unor garanţii legale - acestor preocupări. De aceea, recomand guvernului să ne întoarcem la oameni pentru a obţine aprobarea lor pentru ca Irlanda să ratifice Tratatul. Referendumul va avea loc la 2 octombrie”, a declarat premierul irlandez.

Irlanda a fost unica ţară membră UE care a ales calea consultării populare pentru a aproba Tratatul de la Lisabona. Celelalte state  au preferat dezbaterea şi ratificarea pe cale parlamentară. În iunie 2008, însă, irlandezii chemaţi la urne au respins cu peste 53% tratatul, doar 46% din votanţi dând un răspuns favorabil.

Votul negativ a fost o lovitură la adresa credibilităţii Uniunii Europene, mai ales ca tratatul de la Lisabona ar fi urmat să înlocuiască proiectul Constituţiei Europene, respins în urmă cu trei ani de  Franţa şi Olanda.

Scopul tratatului este să simplifice procesul de luare a deciziilor dupa extinderea UE înspre est, inclusiv prin reducerea cu o treime a numărului de comisari, iar condiţia fundamentală ca documentul să intre în vigoare este ca toate cele 27 de state membre să-l aprobe. 

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite