În Spania, se poate trece clasa şi cu două corijenţe | adevarul.ro

În Spania, se poate trece clasa şi cu două corijenţe

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Raportul Organizaţiei de Cooperare şi Dezvoltare Economică relevă că în Spania doar 72% dintre elevii spanioli susţin examenul de bacalaureat, iar 29% dintre elevii care au absolvit cursurile obligatorii, până în clasa a X-a, nu-şi continuă studiile.

Potrivit legii catalane, până în clasa a XI-a, se poate promova şi cu două corijenţe, “iar în anumite cazuri, şi cu trei, dacă profesorii consideră că nu-l împiedică pe elev să-şi desfăşoare activitatea şi că are şanse de îmbunătăţire a rezultatelor pe parcurs“.

Deci se poate trece în anul şcolar următor cu două corijenţe, examenele putând fi amânate: “Eu repet clasa a XII-a. În România ar fi o tragedie, mai ales că în ţară, n-am avut nicio corijenţă”, admite Ionela, o elevă româncă de 18 ani, din Catalunya.

În schimb, pentru accesul în clasa a XI-a, este obligatoriu ca elevii să fi promovat la toate materiile.

“Am venit în Spania acum trei ani, când eram în clasa a IX-a. M-au trecut în clasa a X-a, în urma rezultatelor din ţară. Am rămas repetentă, iar anul acesta voi da examene doar la disciplinele la care nu am obţinut notă de trecere. În rest, se păstrează notele de promovare din anul anterior”, dezvăluie Cristina, o altă româncă nevoită să repete un an liceal.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite