În Partidul Laburist se pregătește o revoltă împotriva lui Starmer. Avertismente din partea aliaților premierului britanic
0Downing Street a lansat o operațiune extraordinară pentru a-l proteja pe Keir Starmer, pe fondul îngrijorărilor din rândul celor mai apropiați aliați ai prim-ministrului britanic că acesta ar fi vulnerabil la o contestare a funcției sale după votul asupra bugetului, în contextul ratingurilor scăzute ale partidului, relatează The Guardian.

Politicienii cei mai apropiaţi de Starmer se tem că poziţia premierului este în pericol şi că membri ai partidului ar putea încerca să-i conteste leadership-ul în următoarele săptămâni, posibil după prezentarea bugetului pe 26 noiembrie.
Potrivit unor surse guvernamentale, aceștia sunt îngrijorați de speculații în rândul parlamentarilor laburiști conform cărora Wes Streeting ar putea plănui o lovitură împotriva prim-ministrului pentru a-l schimba din funcție- o mișcare negată cu vehemență de secretarul sănătății.
Miniștrii cabinetului au declarat pentru The Guardian că Streeting ar fi doar una dintre figurile laburiste care „făceau manevre” pentru post, dar că niciuna dintre acestea nu ar acționa imediat împotriva lui Starmer.
Starmer este hotărât să înfrunte orice încercare de a fi înlocuit în funcţie, au declarat apropiați ai săi pentru publicația britanică.
Consilierii politici ai premierului britanic au avertizat că orice încercare de a-l înlătura din cauza scăderii popularităţii sale ar fi periculoasă, întrucât riscă să destabilizeze pieţele, relaţiile internaţionale, dar şi Partidul Laburist.
Aceştia au insistat că Starmer va face tot posibilul pentru a-şi păstra poziţia de lider în orice competiţie care ar putea apărea în urma unei contestări la adresa conducerii sale, fie imediat după prezentarea bugetului, fie după o posibilă înfrângere la alegerile locale preconizate pentru luna mai în Marea Britanie.
„Keir nu se va da deoparte în acest moment, nici pentru Wes, nici pentru oricine altcineva”, a spus unul dintre ei.
„Ideea că ar pleca dacă cineva ar spune că bugetul nu a fost aprobat este o prostie”, a adăugat un al doilea. Aceștia au spus că este hotărât să lupte în continuare pentru a aduce schimbarea în țară.
„Avem o situație dificilă în PLP [Partidul Laburist parlamentar]. Știm că totul este puțin febril și că toată lumea este îngrijorată. Dar consecințele unei provocări a conducerii ar fi enorme și oamenii trebuie să-și amintească asta”, a spus un aliat de rang înalt.
„Dacă lansezi o provocare după doar 18 luni de guvernare, destabilizezi piețele, pe aliații noștri și nu cred că publicul ne-ar ierta. Impactul ar fi foarte grav. Parlamentarii trebuie să se gândească la ceea ce ar însemna o provocare în acest moment.”
Niciun prim-ministru laburist nu a fost vreodată forțat să părăsească Downing Street de către proprii parlamentari. „A face acest lucru în acest moment al ciclului ar fi culmea iresponsabilității. Partidul nu și-ar reveni timp de o generație”, au adăugat ei.
Partidul Laburist a scăzut în sondaje
Potrivit regulilor Partidului Laburist, ar fi nevoie de 20% dintre parlamentarii lor pentru a propune un contracandidat împotriva lui Starmer, ceea ce ar însemna 81 de membri în Camera Comunelor.
Ultimele sondaje privind intenţiile de vot plasează partidul populist de dreapta Reform UK în faţa Partidului Laburist.
În plus, un sondaj recent YouGov relevă că 73% dintre cei intervievaţi - 1.752 de adulţi - consideră că Starmer nu este un prim-ministru bun, comparativ cu 17% care cred că îşi face bine treaba, în timp ce restul nu au răspuns.
Posibil complot al ministrului britanic al sănătății
Înalţi responsabili britanici au declarat că au primit informaţii conform cărora Streeting ar fi susținut de 50 de membri ai cabinetului care ar fi pregătiţi să demisioneze dacă bugetul eşuează - nefiind bine primit de pieţe - iar prim-ministrul nu demisionează, conform The Guardian.
Bugetul pe care guvernul îl va anunţa la sfârşitul lunii este foarte aşteptat, existând speculaţii că acesta va anunţa o creştere a impozitelor pentru ameliorarea situaţiei finanţelor publice, laburiştii încălcându-şi astfel promisiunea electorală de a nu le majora.
Datoria netă acumulată a Regatului Unit a ajuns la 95,3% din produsul intern brut (PIB) în septembrie, un nivel nemaiîntâlnit din anii 1960.























































