Video Hotel din Kiev, unde erau cazați mai mulți angajați ai Parlamentului European, lovit de bombardamentele rusești. Imagini cu clădirea în flăcări
0Un hotel din Kiev în care erau cazați membri ai personalului Parlamentul European a fost lovit în timpul atacului aerian de amploare lansat de Rusia în noaptea de miercuri spre joi asupra Ucraina.

Informația a fost confirmată de președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, care a publicat și o imagine cu clădirea în flăcări pe rețeaua X.
„O altă noapte cumplită la Kiev și în alte orașe ucrainene, după atacul masiv de aseară cu rachete și drone rusești. Sunt ușurată că personalul Parlamentului European aflat acolo este în siguranță, după ce locul unde erau cazați a fost lovit. Gândurile mele se îndreaptă către toți cei care și-au pierdut persoanele dragi, către cei răniți și către toți cei care au fost din nou nevoiți să petreacă noaptea sub atac”, a transmis Metsola, pe X.
Și șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a confirmat că toți membrii delegației Parlamentului European sunt în siguranță și a anunțat posibile noi sancțiuni împotriva Moscovei, relatează the guardian.
„Doar cuvintele de condamnare nu vor opri atacurile asupra Kievului. Numai un sprijin militar susținut pentru Ucraina și o presiune sporită asupra Moscovei pot face acest lucru. Astăzi voi propune sancționarea mai multor entități care sprijină complexul militar-industrial al Rusiei. Cu cât Moscova atacă mai mult civilii, cu atât trebuie impuse mai multe sancțiuni”, a declarat Kallas.
Atacul nocturn asupra capitalei ucrainene s-a soldat cu cel puțin 13 morți, inclusiv copii, potrivit autorităților locale.
„Până în acest moment, se știe că 13 persoane au fost ucise, din păcate, în acest atac rusesc. Condoleanțe familiilor și celor apropiați. Peste 90 de persoane au fost rănite. Toți cei care au nevoie primesc întreaga asistență necesară. În regiunea Harkiv au fost înregistrate cinci victime, inclusiv un copil, iar în regiunea Kiev două persoane au fost rănite, acolo unde loviturile au vizat, de asemenea, infrastructura civilă. În această noapte, rușii au lovit și regiunile Sumî, Dnipropetrovsk, Zaporijjea și Cerkasî”, a transmis președintele Volodimir Zelenski, pe X.
Potrivit administrației de la Kiev, Rusia a lansat rachete balistice și drone asupra orașului, fiind raportate distrugeri în peste 30 de zone, inclusiv clădiri rezidențiale și infrastructură urbană.
De cealaltă parte, Ministerul rus al Apărării a transmis că forțele sale au efectuat un „atac masiv cu arme de înaltă precizie, cu rază lungă de acțiune”, vizând infrastructura militară și energetică din Kiev și din mai multe regiuni ale Ucrainei, inclusiv Dnipropetrovsk, Poltava, Cerkasi și Cernihiv.























































