Hollande ameninţă cu naţionalizarea combinatului ArcelorMittal de la Florange

0
Publicat:
Ultima actualizare:
François Hollande a pus în discuţie viitorul combinatului siderurgic din Florange.
François Hollande a pus în discuţie viitorul combinatului siderurgic din Florange.

O posibilă naţionalizare a combinatului siderurgic din mica localitate Florange din regiunea franceză Lloraine va fi hotărâtă în următoarele zile, ca urmare a ultimelor negocieri dintre compania ArcelorMittal, liderul mondial în producţia de oţel, şi guvernul francez, a declarat marţi Preşedinţia franceză.

François Hollande, preşedintele Franţei, şi Lakshmi Mittal, directorul executiv al multinaţionalei, au discutat marţi timp de mai mult de o oră la Palatul Elysée, însă nu au ajuns la un acord pentru a sprijini păstrarea angajaţilor combinatului siderurgic Florange.

În lipsa unui cumpărător al întreprinderii, guvernul francez a lansat ipoteza unei naţionalizări a combinatului, pentru a-l rentabiliza şi pentru a-l aduce într-o etapă strategică, astfel încât afacerea să fie de nerefuzat pentru ArcelorMittal.

Hollande „a cerut ca negocierile să continue între Stat şi multinaţională până la 1 decembrie, pentru a găsi un potenţial cumpărător”, se arată într-un comunicat emis de oficialii de la Palatul Elysée.

Dipă oprirea combinatului de la Florange, la 1 octombrie, reprezentanţii ArcelorMittal au acordat guvernului francez un termen de două luni pentru a găsi un investitor şi a-l repune în funcţiune.

În timp ce şansele de a identifica un cumpărător devin din ce în ce mai slabe, mai ales ca cererea de oţel a scăzut pe piaţă din cauza crizei, ministrul francez al Industriei, Arnaud Montebourg, a evocat săptămâna trecută posibilitatea de a trece în proprietatea statului pe o perioadă determinată a combintului. Ministrul a precizat că nu intenţionează îndepărtarea grupului internaţional din Franţa, ci este împotriva metodelor sale. 

Având în vedere această alternativă, reprezentanţii ArcelorMittal ar putea propune guvernului, de asemenea, noi proiecte sau alternative pentru a păstra locurile de muncă. 

Naţionalizarea întreprinderii de la Florange „se numără printre subiectele discuţiei” şi cu premierul belgian, Elio Di Rupo, a afirmat marţi Hollande în cadrul unei conferinţe de presă.

Di Rupo a anunţat că negocierile Belgiei cu ArcelorMittal au înregistrat progrese în legătură cu întreprinderea deţinută de companie în importantul oraş belgian Liège, confruntată de asemenea cu o întrerupere planificată a activităţii furnalelor de la Liege

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite