Guvernul din Belarus este acuzat de încălcări grave ale drepturilor omului
0Guvernul din Belarus a fost acuzat de „încălcări generalizate” ale drepturilor omului împotriva propriei populații, unele dintre ele fiind considerate „crime împotriva umanității”, conform unui raport publicat vineri de experții ONU, precizează AFP.

„Aceste încălcări sunt generalizate, sistematice şi îndreptate împotriva civililor care critică guvernuli”, au menționat experţii ONU într-un comunicat.
Potrivit raportului, există „motive rezonabile” pentru a considera că anumite încălcări, cum ar fi închisoarea și persecuțiile din motive politice, constituie crime împotriva umanității. Raportul este primul publicat de grupul de experți, creat de Consiliul ONU pentru Drepturile Omului în aprilie 2024, și detaliază încălcările drepturilor care au avut loc ca parte a eforturilor autorităților din Belarus de a „menține la putere” regimul președintelui Aleksandr Lukașenko.
Lukașenko conduce Belarus de mai bine de 30 de ani și a fost recent reales pentru un al șaptelea mandat. El a suprimat orice formă de opoziție, începând cu represiunea violentă a protestelor din 2020. Arestările și detențiile arbitrare din motive politice au devenit tactici uzuale ale autorităților, afirmă experții ONU, citați de Agerpres.
Raportul evidențiază și abuzurile fizice și psihologice la care sunt supuși cei aflați în detenție, inclusiv tortura, bătăi, șocuri electrice și amenințări cu viol. De asemenea, forțele de securitate au arătat „brutalitate pronunțată” față de persoanele LGBT+, aplicând abuzuri atât fizic, cât și verbal.
Potrivit ONG-ului Viasna, care este și ea persecutată de autorități, Belarus are în prezent peste 1.200 de prizonieri politici, într-o țară cu o populație de aproximativ 9 milioane de locuitori. Toți liderii opoziției se află în detenție, adesea în izolare și fără drept de corespondență, sau în exil, iar peste 300.000 de belaruși au fugit din țară din cauza represiunii.
Raportul subliniază și tratamentele discriminatorii aplicate prizonierilor politici în coloniile penitenciare.