Germania: Un raport arată că peste 3.600 de copii au fost abuzaţi sexual de către feţe bisericeşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 3.600 de copii, marea lor majoritate în vârstă de 13 ani sau mai mici, au fost abuzaţi sexual de către clerici catolici în ultimii 70 de ani, conform unui raport recent, informează New York Times.

Studiul a relevat faptul că 1.670 de angajaţi ai Bisericii au fost implicaţi în abuzul a 3.677 de copii. Asta înseamnă 4.4 la sută din totalul clericilor.

Studiul, efectuat de cercetători de la trei universităţi, timp de mai bine de patru ani, reprezintă un efort ambiţios de a înţelege dimensiunile abuzului şi cum ar fi putut fi muşamalizat sistematic vreme de zeci de ani.

„Suntem conştienţi de proporţiile abuzurilor sexuale, susţinute de rezultatele studiului,” a declarat episcopul Stephan Ackermann din Trier. „Este deprimant şi ruşinos,” a adăugat el.

Descoperirile nu au fost încă făcute publice în mod oficial, însă au fost evidenţiate într-un rezumat de opt pagini obţinut de publicaţia New York Times, miercuri. 

Sunt înregistrate abuzuri dintre anii 1946 şi 2014. Unul din şase cazuri implică violul şi cele mai multe dintre victime au fost băieţi.

Raportul german era programat spre publicare pe 25 septembrie, însă a apărut în presă dinainte şi a fost menţionat prima dată în ziarul Die Zeit, miercuri.

Criminologul Christian Pfeiffer susţine că este foarte posibil ca datele să fie chiar subestimate şi problema să aibă dimensiuni chiar mai mari.

„Gradul de muşamalizare este uimitor şi dincolo de ceea ce aş fi preconizat,” a declarat Pfeiffer.

Raportul a evidenţiat faptul că multe dintre victimele care i-au contactat pe cercetători şi-au exprimat în mod anonim sentimentul că „deşi Biserica Catolică regretă abuzul clericilor, încă nu au văzut nici un semn de remuşcare adevărată şi o recunoaştere autentică a vinei.”

Până acum, Biserica din Germania a lăsat la latitudinea fiecărei dieceze procesele prin care victimele sunt compensate.

Raportul din Germania vine într-un context mai larg în care numeroase ţări din toată lumea încearcă să stabiliească dimensiunile abuzurilor sexuale ale preoţilor catolici.

În august, în Pennsylvania, un raport de 884 de pagini a fost făcut public, relevând faptul că peste 1.000 de copii fuseseră abuzaţi de feţe bisericeşti, într-o perioadă de 70 de ani.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite