FOTO Prietenia dintre doi ambasadori la Bucureşti: părinţii lor au salvat de la moarte sute de oameni

Ambasadorul Israelului în Romania David Saranga împreună cu ambasadoarea Greciei în Romania Sofia Grammata

Ambasadorul Israelului în România, David Saranga, scrie în exclusivitate pentru „Adevărul“ un articol emoţionant despre solidaritate în vremuri de restrişte şi un trecut care poate deveni comun indiferent de graniţe. Aceasta este povestea a doi taţi - un marinar israelian şi un medic grec - şi a copiilor lor ajunşi ambasadori la Bucureşti.

„Recent, am avut plăcerea de a primi vizita E.S. Sofia Grammata, noul ambasador al Republicii Elene în România. O întâlnire care, la fel ca multe altele din viaţa unui diplomat, începe cu formalităţi şi respectă cutumele aferente. Numai că, de această dată, am descoperit împreună şi un trecut comun, care ne leagă de 67 de ani. Tatăl meu, comandant în Marina Israeliană, şi tatăl dnei Grammata, medic, au luptat umăr la umăr pentru a salva sute de vieţi.

În urmă cu 67 de ani, Grecia era devastată de unul dintre cele mai puternice seisme pe care Europa le-a simţit vreodată. În luna august a anului 1953, Israelul tocmai încheiase ceremoniile de celebrare a celei de-a cincea aniversări a Independenţei. Festivităţile nu fuseseră însoţite de optimism: economia se afla în recesiune şi ameninţările militare nu conteneau să pună presiune asupra liderilor statului. Israelul se preocupa, de asemenea, cu absorbţia valurilor de imigranţi sosiţi din state arabe ori din Europa de după Holocaust. Poziţia Israelului pe scena internaţională era precară: pe de-o parte, mai multe ţări recunoscuseră noul stat format, de cealaltă, însă, liderii acestora nu efectuau vizite oficiale de teama unui boicot arab. Câteva ţări europene încă nu recunoscuseră Israelul, printre acestea numărându-se Germania, Austria, Irlanda, Portugalia, Spania şi Grecia.

Marina Israeliană era la acea vreme în plin proces de consolidare, având la dispoziţie numai câteva fregate vechi, renovate si repuse în serviciu, deservite de soldaţi tineri, fără pregătire ori instruire navală. Pe 12 august 1953, după patru săptămâni de antrenamente intense în Marea Egee menite să formeze o forţă navală profesionistă, flotila îşi urma cursul înapoi către ţărmul israelian. Deodată, semnale S.O.S. au reverberat de pe malurile greceşti: o serie de cutremure devastatoare, culminând cu unul de 7.3 grade pe scara Richter, zguduiseră insulele Kefalonia, Zakynthos şi Ithaca. Comandorul flotilei israeliene a raportat către centrul din Haifa şi a cerut permisiunea de a se întoarce pentru a oferi ajutor. Răspunsul de la baza israeliană nu a întârziat: „mergeţi şi acordaţi asistenţă“.

Flota israeliană, la 15 ore distanţă de locul tragediei, a schimbat cu 180 de grade direcţia şi s-a strecurat printre navele americane şi britanice, ale căror dimensiuni imense nu le permiteau să acosteze pe insulele lovite.

August 1953: soldaţi israelieni în misiune pe Insula Kefalonia

În jurnalul său, Seven Seas - notes from the Great Blue, Yiftach Kozik descria în detaliu imaginile descoperite de către marinarii israelieni pe insulele devastate:

«În multe dintre satele insulei, nicio clădire nu mai stătea în picioare, iar mii de oameni erau răniţi, în stare critică, printre ei femei însărcinate, bătrâni şi tineri, oameni cu membre amputate ori zdrobite, cu toţii având nevoie imediată de ajutor... Echipa israeliană efectua operaţii de urgenţă: pelvisuri rupte, cranii fracturate, naşteri premature, fracturi complexe, hemoragii, atacuri de panică, disperare şi haos peste tot».

Placă omagială pentru Marina Israeliană în centrul Insulei Kefalonia

Conform dreptului maritim în vigoare la acea vreme, prima forţă de intervenţie ajunsă la faţa locului lua comanda operaţiunii şi, din moment ce Marina Israeliană fusese prima care debarcase pe malul Kefaloniei, aceasta şi-a însuşit controlul şi a coordonat, de asemenea, misiunile de salvare ale flotelor americane şi britanice. Timp de 3 zile şi 3 nopţi, cei 450 de marinari israelieni, printre care şi tatăl meu, au muncit fără oprire alături de colegii americani, britanici, cât şi de personalul grec venit de pe continent, din care făcea parte şi tatăl doamnei ambasador Grammata, pentru a oferi ajutorul necesar locuitorilor insulelor. Împreună, au salvat sute de persoane de la moarte sigură, au transportat 400 de victime cu răni grave către partea continentală şi au acordat asistenţă medicală pentru 16.000 de localnici. Chiar dacă până atunci guvernul Greciei nu recunoscuse statul Israel, acest fapt având loc 37 de ani mai târziu, poporul grec şi-a exprimat recunoştinţa. Regele Greciei s-a întâlnit personal cu marinarii israelieni, cărora le-a prezentat mesajul său de gratitudine adresat lui David Ben Gurion, Premierul Israelului, şi i-a decorat pe comandanţii operaţiunii, Shlomo Harel şi Yitzhak Dviri. Ca semn de apreciere, presa grecească a numit Marina Israeliană „flota iubirii şi a speranţei”, iar personalul său drept „marinarii israelieni ai salvării”.

Aceasta a fost prima operaţiune umanitară israeliană într-o zonă lovită de dezastre. Eroismul marinarilor israelieni a pus bazele unei îndelungate tradiţii de misiuni de ajutorare israeliene întâlnite ulterior în Japonia, Haiti, Nepal, Turcia cât şi în nenumărate alte locuri.

August 1953: regele Greciei, alături de marinari israelieni

Unul dintre aceşti primi eroi ai Israelului a fost tatăl meu, comandantul Eliyahu Saranga, de pe nava de război INS Misgav (K-30). Unul dintre eroii Greciei a fost tatăl doamnei ambasador Grammata, medic civil din cadrul spitalului NIMTS din Atena, trimis pe insulele devastate pentru a salva vieţile conaţionalilor săi.

Eliyahu Saranga, pe Insula Kefalonia, în august 1953

Am aflat cu această ocazie de la colega mea că tatălui său i-au rămas ca o rană deschisă pe inimă cazurile în care a ajutat la naşterea copiilor din mame care deja muriseră sau care se aflau într-o stare foarte gravă. La rândul său, tatăl meu ne-a povestit de nenumărate ori despre această operaţiune de salvare, despre faptul că a fost o luptă contracronometru pentru a scoate oamenii aflaţi sub dărâmături şi a salva cât mai multe vieţi posibil.

August 1953: autorităţile greceşti salută soldaţii israelieni înainte de întoarcerea în Israel

Personal, nu cred în coincidenţe. În schimb, a fost menit ca după 67 de ani, noi, a doua generaţie, să ne întâlnim ca şi ambasadori în România“, scrie ambasadorul David Saranga.