Fostul cancelar austriac Sebastian Kurz, judecat pentru mărturie mincinoasă în faţa parlamentului

0
Publicat:

Fostul cancelar austriac Sebastian Kurz şi-a susţinut miercuri nevinovăţia în prima zi a procesului în care este acuzat că a făcut o mărturie mincinoasă în faţa parlamentului, într-o ţară zguduită de scandaluri de corupţie, transmite AFP, citată de Agerpres.

Sebastian Kurz. FOTO Facebook Sebastian Kurz
Sebastian Kurz. FOTO Facebook Sebastian Kurz

Sebastian Kurz (în vârstă de 37 de ani) a denunţat o „politizare'' din partea Parchetului austriac.  

„Sper că procesul va fi echitabil şi că la final acuzaţiile vor fi dezminţite'', a declarat fostul cancelar austriac la sosirea la tribunal.

Kurz s-a declarat „încrezător'' înainte de a-şi lua locul în marea sală de tip neoclasic rezervată proceselor importante.

Devenit la 31 de ani cel mai tânăr lider ales din lume, fostul lider conservator a părăsit viaţa politică cu scandal în urmă cu doi ani. Este pentru prima dată în peste 30 de ani când un fost şef de guvern trebuie să dea socoteală pentru faptele sale în faţa justiţiei austriece.

Procesul, care ar urma să dureze mai multe zile, nu se referă decât la o parte din faptele imputate lui Sebastian Kurz şi acestea sunt cele mai puţin grave în comparaţie cu dosarul de corupţie pentru care ancheta este încă în desfăşurare.

Fostul cancelar austriac este acuzat că alături de alte două persoane a minţit în faţa unei comisii parlamentare în timp ce era sub jurământ, fapte pentru care poate primi o pedeapsă de cel mult 3 ani de închisoare.

Pentru procurorul Gregor Adamovic, nu este vorba despre o faptă neînsemnată, „întrucât în final marele public a fost păcălit''.

Kurz a negat, sub jurământ, că intervenise în numirea unui apropiat

Faptele care îi sunt reproşate lui Kurz s-au întâmplat în 2020. Cancelarul conservator a negat, fiind sub jurământ, că intervenise în numirea unui apropiat, Thomas Schmid, la conducerea unui holding public ce gestiona miliarde de euro.

 „Ai tot ceea ce vrei'', a scris Sebastian Kurz într-un mesaj însoţit de emoticoane afectuoase, iar protejatul său i-a răspuns „Sunt atât de fericit, îmi ador cancelarul''.

Din păcate pentru fostul lider, fostul său amic a schimbat macazul. În speranţa unei reduceri a pedepsei, Thomas Schmid a decis să coopereze cu justiţia şi înţelege să depună mărturie în mod onest.

„Aţi fi vrut să ascundeţi adevărul” 

În Austria, a interveni într-un proces de desemnare nu constituie un delict în sine. „Dar aţi fi vrut să ascundeţi adevărul întrucât aţi promis un stil politic diferit'', a spus procurorul Adamovic în rechizitoriul său.

„Vreau să spun aici că, în opinia mea, nimic nu se decidea fără aprobarea lui Sebastian Kurz'', a adăugat el.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite