Fără principalul său aliat, Zelenski își asumă conducerea directă a Ucrainei

0
0
Publicat:

La aproape o lună de la îndepărtarea celui mai apropiat colaborator al său, președintele Volodîmîr Zelenski conduce Ucraina fără un șef formal al Administrației Prezidențiale. În lipsa unui succesor imediat, atribuțiile-cheie rămân concentrate în mâinile președintelui.

Volodimir Zelenski și ANdrii Ermak/FOTO:X
Volodimir Zelenski și ANdrii Ermak/FOTO:X

Fostul șef al Administrației Prezidențiale, Andrii Iermak, devenise de-a lungul anilor una dintre cele mai influente figuri din stat, având un rol decisiv în numiri-cheie, inclusiv în funcțiile de prim-ministru și procuror general, și conducând delegația Ucrainei în negocierile de pace susținute de Statele Unite.

Potrivit unei surse din cadrul Administrației Prezidențiale, care a vorbit sub protecția anonimatului, aceste atribuții nu au fost redistribuite, scrie kyivindependent.com.

„În acest moment, multe decizii sunt legate direct de președinte”, a spus sursa. „Iermak se ocupa de proiectele de documente pentru planul de pace, iar președintele le aproba. Acum, Zelenski este implicat mult mai direct în negocieri și în relația cu partenerii externi.”

Surse apropiate președintelui spun că această implicare sporită lasă mai puțin timp pentru gestionarea problemelor interne.

Un sistem neschimbat

Deși Zelenski a promis o reformare a Administrației Prezidențiale, structura creată în perioada lui Iermak rămâne, în mare parte, intactă. În același timp, circulă informații potrivit cărora cei doi ar continua să comunice.

„Faptul că de aproape o lună nu există un șef al Administrației Prezidențiale arată că, practic, Zelenski conduce personal această instituție”, a declarat analistul politic Volodîmîr Fesenko.

Îndepărtarea lui Iermak a redus tensiunile atât în rândul clasei politice, cât și în societate. Unii dintre foștii aliați ai lui Zelenski, marginalizați anterior, au început să vorbească deschis, în timp ce susținătorii promovați de Iermak au rămas, în mare parte, tăcuți.

„Imaginea unei administrații atotputernice îi speria pe mulți parlamentari”, a declarat un deputat din partidul prezidențial. „Acum, există un sentiment de ușurare.”

Efecte limitate, deocamdată

Opoziția consideră că influența Administrației Prezidențiale nu mai este la fel de concentrată, însă recunoaște că puterea reală rămâne la președinte.

„Nu putem vorbi despre o independență reală a guvernului sau parlamentului”, a spus deputatul Iaroslav Iurcișin. „Dar dependența față de administrație nu mai este totală.”

La scurt timp după plecarea lui Iermak, doi detectivi ai Biroului Național Anticorupție au fost eliberați din arest. Aceștia fuseseră acuzați de legături cu Rusia, acuzații pe care ei și susținătorii lor le-au descris drept motivate politic.

Cu toate acestea, schimbările de personal au fost minime. Unii consilieri ai lui Iermak au fost mutați în alte funcții, iar mai multe portofolii ministeriale rămân vacante. Adjunctul lui Iermak, Oleh Tatarov, o figură controversată, își păstrează poziția.

Analiștii spun însă că situația sa ar putea deveni nesustenabilă.

„Tatarov înțelege riscurile și schimbarea climatului politic”, a spus Fesenko. „Este posibil să plece, dar cu acordul președintelui.”

Cine va umple golul?

Întrebat despre numirea unui succesor, Zelenski a minimalizat importanța funcției, afirmând că războiul este prioritatea absolută. Surse din anturajul său spun că președintele analizează inclusiv reducerea rolului Administrației la sarcini strict tehnice.

Cinci nume au fost menționate public ca posibili candidați, printre care ministrul apărării, Denîs Șmîhal, ministrul transformării digitale, Mihailo Fedorov, șeful serviciului de informații militare, Kirilo Budanov, și un diplomat de rang înalt implicat în negocierile de pace.

„Întrebarea esențială este pe cine poate Zelenski să creadă la fel de mult cum a avut încredere în Iermak”, a spus un deputat din partidul de guvernământ.

Un echilibru fragil

Iermak a fost înlăturat pe fondul presiunilor externe legate de negocierile de pace. În urma deciziei, încrederea publică în Zelenski a crescut la 61%, potrivit unui sondaj recent.

La negocierile recente dintre Ucraina și SUA, delegația a fost condusă de un alt oficial, însă Zelenski a participat personal la întâlniri-cheie.

„Ermak era alter ego-ul președintelui în aceste negocieri”, a spus un parlamentar. „Acum, Zelenski trebuie să facă acest lucru singur.”

Ermak, în umbră

După demitere, Andrii Iermak a dispărut din spațiul public. Deși a anunțat inițial că se va înrola în armată, acest lucru nu s-a întâmplat până acum.

Surse politice nu exclud însă posibilitatea ca el să continue să ofere sfaturi informale.

„Dacă stilul Iermak va continua să influențeze deciziile președintelui, tensiunile vor reapărea”, avertizează Fesenko. „Problema ar putea reveni sub o altă formă.”

Pentru moment, însă, Ucraina este condusă mai direct ca oricând de președintele său, într-un context în care războiul, negocierile și lupta anticorupție rămân strâns legate.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite