Familia regală britanică, jefuită
Familia regală britanică a fost jefuită de două ori în ultimele săptămâni, iar pagubele constau în 11 stupi care conţineau circa 500.000 de albine, estimate la circa 5.000 de lire sterline (8.187 de dolari), şi câteva vite, relatează Reuters.
Bolile şi numărul tot mai mic de albine au dus la o creştere a valorii stupilor şi a preţului mierii, ceea ce tentează hoţii să comită acţiuni din ce în ce mai curajoase.
Numeroase furturi, în valoare de mii de lire sterline, au fost înregistrate în ultimele luni, cel mai de răsunet dintre ele vizând stupii gestionaţi de Apicultorul regal, Murray McGregor, în West Lothian, Scoţia, a anunţat poliţia.
Majoritatea stupilor erau destinaţi domeniului regal Balmoral din Scoţia, unde este fabricată mierea de lux a Prinţului Charles, Duchy Originals.
Pe lângă hoţii de albine, cei de vite au acţionat în această săptămână, furând animale de pe domeniul Sandringham al familiei regale.





















































