EXCLUSIV/ Bulgaria, pregătită, şi ea, pentru Schengen. Ce va face Franţa?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Raportul tehnic privind securizarea graniţelor terestre ale Bulgariei este pozitiv, ceea ce deschide calea unui aviz favorabil pentru ambele state în dosarul Schengen, din partea Parlamentului European, a declarat pentru „Adevărul Europa" europarlamentarul Marian Jean Marinescu ( PPE).

Acest raport era ultimul dintre cele pe care Parlamentul European le-a solicitat Comisiei în vederea pronunţării avizului privind aderarea la spaţiul Schengen a României şi Bulgariei. Evaluările tehnie din luna ianuarie au fost integral pozitive pentru România, dar Bulgaria a fost considerată insuficient pregătită în securizarea frontierei terestre. După o serie de vizite pe teren ale experţilor europeni, frontierele externe terestre ale Bulgariei sunt acum considerate ca fiind sigure, afirmă europarlamentarul român.

Dosarul tehnic urmează să fie aprobat în „grupul SCHE-VAL", organismul de evaluare pentru sistemul Schengen, după care va merge la Parlamentul European. Luându-se în considerare şi perioada necesară traducerii documentelor în cele 23 de limbi oficiale ale UE, avizul Parlamentului urmează a fi dat în a doua parte a lunii mai. „Acum, că şi raportul tehnic pentru Bulgaria este pozitiv, sunt convins că avizul Parlamentului va fi favorabil, cu o foarte largă majoritate", a spus Marian Jean Marinescu.

Votul Parlamentului este consultativ, cuvântul decisiv aparţinând Consiliului pentru Justiţie şi Afaceri Interne. În Consiliu, decizia se ia în unanimitate, opoziţia fie şi a unei singure ţări însemnând respingerea aderării României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen. „Dacă Franţa nu se va opune, sigur va fi unanimitate. Să vedem însă ce va face Franţa, în condiţiile în care rapoartele tehnice sunt pozitive iar avizul Parlamentului este favorabil. Ce ar însemna, că cetăţenii care au votat Parlamentul European se opun cetăţenilor care au votat pentru guvernele din statele membre? Eu cred că vor urma negocieri până în iunie şi că răspunsul Consiliului nu va fi negativ, dar să vedem sub ce formă", a mai afirmat europarlamentarul român.
O eventuală evaluare tehnică negativă pentru Bulgaria ar fi atras amânarea aderării la spaţiul Schengen şi pentru România, deoarece lunga frontieră comună, fluvială şi terestră nu putea fi securizată în timp util şi la costuri rezonabile.

După Consilioul European din 11 martie, preşedintele Traian Băsescu a declarat, la Bruxelles, că respinge orice soluţie de compromis în dosarul Schengen, câtă vreme România este pregătită să adere, din punct de vedere tehnic.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite